Acasă News "Experimentul Covid" i-a adus lui Cataramă un dosar penal și l-a lăsat...

„Experimentul Covid” i-a adus lui Cataramă un dosar penal și l-a lăsat fără familie. Soția și fetița l-au părăsit „pentru o perioadă”

Prin desantul nesăbuit de la Bărbulești, județul Ialomița, Viorel Cataramă și-a asigurat două probleme majore: un dosar penal „pentru zădărnicirea combaterii bolilor” și o separare de soția sa, medicul Adina Alberts, care a plecat de acasă împreună cu fetița lor.

Parchetul Judecătoriei Urziceni a anunțat vineri deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce Viorel Cataramă (om de afaceri și tentativă de politician) a mers în comuna Bărbulești, județul Ialomița, și s-a îmbrățisat cu mai multe persoane din comunitatea romă, printre care și un bărbat infectat cu Covid-19.

Anunțul procurorilor vine la o zi după vizita lui Cataramă la Bărbulești și la două zile după ce soția sa l-a avertizat public, printr-o postare pe Facebook, că se va muta de acasă, cu fetița lor cu tot, dacă el nu va renunța la ideea infectării cu Covid-19. Și nu a renunțat (nu e clar dacă a și reușit).

Comunicatul Parchetului (8 mai)

„Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În data de 08.05.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni a înregistrat un dosar penal având ca obiect infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 C.p.

În fapt, în data de 08.05.2020, organul de cercetare penală din cadrul S.I.C. – I.P.J. Ialomița s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că – în data de 07.05.2020 – o persoană de sex masculin (V.C.) s-a deplasat în comuna Bărbulești, județul Ialomița și s-a îmbrățișat cu un bărbat bolnav de Covid-19.”

Anunțul dr. Adina Alberts, soția lui Viorel Cataramă

(6 mai, pe Facebook)

„ÎNTRE MEDIC ȘI SOȚIE, LE ALEG PE AMÂNDOUĂ!

Dar pe rând, pentru următoarea perioadă. Și nu mi-e ușor.

De zece ani merg braț la braț cu un om puternic.

Eu, Adina Alberts, sunt medic. El, Viorel Cataramă, este economist. Împreună suntem o familie unită, dar separat suntem produsul profesional al multor ani investiți în domeniile pe care ni le-am ales. Eu cu convingerile, motivațiile și aspirațiile proprii. El cu certitudinile și deciziile lui.

În orice familie există divergențe de opinie. Și consider că trebuie să avem înțelegere față de partener, să încercam să respectăm voința acestuia chiar dacă suntem total împotriva demersului ales.

Ați auzit probabil că Viorel Cataramă dorește să se infecteze cu Covid-19 pentru a arăta tuturor că «am făcut din țânțar armăsar».

Eu sunt total împotriva unei astfel de abordări. Încă nu ne cunoaștem îndeajuns inamicul. Încă nu avem definit un medicament eficace. Este ceva nou, perfid, instabil. Riscul e prea mare. Chiar dacă cercetările mele frenetice în a găsi, de fapt în a intui soluții rapide anti-Covid m-au condus către niște descoperiri surprinzătoare, care m-au făcut să mă întreb dacă lumea medicală mondială chiar «e sănătoasă la cap» (dacă îmi permiteți un limbaj colocvial) și, chiar dacă toți am început să simțim că parcă ceva nu este în regulă cu această pauză mondială impusă, totuși cred că noi nu trebuie să fim subiecți în astfel de experimente.

Ca medic, am văzut coronavirusul ca o amenințare asupra oamenilor – pe care am jurat să-i protejez și să-i ajut.

Viorel Cataramă a ales să privească pandemia de SARS-CoV-2 ca o amenințare asupra economiei. Și vrea să dovedească tuturor că are dreptate, supunându-se unui experiment riscant.

Așa că drumurile noastre se despart pentru o perioadă. Știu că ne va fi foarte greu, dar nu pot trece peste menirea mea de medic, de mamă și de fiică.

O perioadă mă voi muta de acasă, împreună cu fetița noastră, astfel încât să nu ne expunem acestui virus.

Determinarea lui de a demonstra că poporul român nu merită să primească «marea foamete» cu brațele deschise l-a făcut să ia această decizie.

Cu sufletul îndoit, îi admir acest simț al dreptății.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

3 COMENTARII

  1. E un ciudat ahtiat dupa popularitate, cu o parere exagerat de buna despre el. Din categoria i RM, numai ca acela are goanga cu cipul.
    Fiecare cu gogorita lui.
    Ar merita sa vada pe pielea lor ce inseamna covid 19

  2. Nu vad ce poate demonstra. Ca nu exista COVID19? Ca poate face o forma usoara ?
    Pai nimeni n-a negat ca un procent foarte mare de oameni fac forme usoare. Daca face o forma grea isi demonstreaza singur ca e prost. Dar el tinteste altceva: discreditarea guvernului prin sfidarea si invitatia si a altora la sfidare. Asta e tinta lui! Un nenorocit care se crede genial, dar e doar cu o minte genial de meschina!

  3. Perfect ,asta era urmarea fireasca pentru acest securist nesabuit,in cautare de electorat ..ce credea,el putea sa zburde liber pe strada in localitatea supravegheata de autoritati,iar altii ,fara notorietate,dar tot nesabuiti,sa fie amendati si cu dosare penale,nu?

Lasă un răspuns la Lia Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările