Continuă căderea lui Eugen Nicolicea, unul din marii ticăloși ai regimului Dragnea. Comisia din cadrul Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor din cadrul Guvernului propune retragerea certificatului de luptător cu rol determinant la Revoluție deținut de fostul parlamentar PSD, dezvăluie G4Media. Ancheta făcută de membrii comisiei n-a reușit să scoată la iveală nici măcar o singură dovadă că Nicolicea ar fi jucat vreun rol în victoria Revoluției. Decizia de a i se anula certificatul va fi luată în Justiție.
Și în cazul acestui lider al PSD – ca și în cazul multor altora –, rezultă că a fost vorba despre o impostură ordinară, perpetuată decenii la rând, interval în care Nicolicea a beneficiat de toate avantajele conferite prin lege revoluționarilor autentici. Ca mulți alți politicieni, Nicolicea „s-a lipit” și el de toate beneficiile pe care a putut să pună mâna, cu sau fără drept.
Pentru Eugen Nicolicea (66 de ani), căderea este abruptă. După 28 de ani în care a fost permanent în Parlament (7 mandate consecutive), el n-a mai prins loc pe liste în 2020. Apoi, noua majoritate formată imediat după alegeri, PNL-USR, a eliminat pensiile speciale ale foștilor parlamentari, prilej de zvârcoliri incredibile pentru sute de astfel de privilegiați rămași fără acest privilegiu. Acum, Nicolicea se vede pe cale să rămână și fără certificatul de revoluționar, ceea ce ar însemna că nu mai primește o indemnizație lunară, scutiri de impozite, prioritate la achiziții de terenuri etc.
Din păcate, în acest an au reintrat în plată pensiile speciale ale parlamentarilor, ca urmare a unei decizii mizerabile a Curții Constituționale. Asta înseamnă că Nicolicea încasează peste 15.000 de lei (peste 3.000 de euro) doar ca „indemnizație de vârstă pentru un fost parlamentar”, adică sinistra pensie specială.
Un personaj de tristă amintire
Eugen Nicolicea a fost una dintre cele mai odioase figuri ale PSD și politicii românești de după Revoluție. Imediat după răsturnarea regimului Ceaușescu, el s-a băgat în politică, la moștenitorul fostului partid comunist, FSN-ul lui Ion Iliescu, și a ajuns viceprimar la Drobeta Turnu Severin (județul Mehedinți). În 1992 a ajuns pe listele FSN (actualul PSD) la Camera Deputaților. De atunci și până în 2020, adică timp de 28 de ani, a fost neîntrerupt parlamentar.
În aceste aproape trei decenii, Nicolicea nu s-a făcut nici măcar o singură dată remarcat prin vreo inițiativă bună, de natură să ajute România. În schimb, în perioada regimului Dragnea (2017-2019) a jucat rol central în asaltul asupra Justiției și distrugerea legislației din domeniu. Nicolicea a fost unul din cei mai apropiați și fideli acoliți ai lui Dragnea în acest atac asupra democrației în statul român, stârnind indignare prin aroganța și tupeul afișate. El a devenit celebru și pentru reacțiile agresive, de o grosolănie fără margini, la adresa Opoziției și a presei.
Asa sa ramana in istorie, mos c#c@t ăsta.
Pana cand nu vor fi cernuti toti… mai raman destui hoti!