vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainEșecsson: Islanda - România 2-1. E suficient că găzduim Euro 2020/2021, de...

Eșecsson: Islanda – România 2-1. E suficient că găzduim Euro 2020/2021, de ce să mai și jucăm?!

-

Unul dintre cele mai frustrante meciuri ale echipei naționale de fotbal. Atâta impotență! Atâta lipsă de vigoare în a ne apropia de poarta adversă! Atâtea mingi pasate direct la islandezi! „Pescarii” ăștia ne-au ascuns poarta!

Ne-au dat două goluri în prima repriză, prin decarul lor deștept, Gylfi Sigurdsson (31 de ani, joacă în Anglia, la Everton), apoi au pus lacătul pe propria jumătate de teren. Noi ne-am rătăcit în drumul spre poarta islandeză, ocaziile au refuzat să apară.

Am dat gol dintr-o întâmplare: un cot prostesc în careu, într-o săritură la cap, o decizie VAR și o execuție impecabilă a lui Maxim. Dar aici ne-am oprit…

Am tras un singur șut pe poarta islandeză: cel de la penalty-ul lui Maxim. În rest, zero absolut.

- Advertisement -

Am avut pe teren atâția jucători creativi, atâtea atuuri ofensive, și n-am creat nimic!

A fost o primă formulă cu Stanciu – Maxim – Deac – Mitriță – Alibec. La pauză au intrat Hagi II – Iancu – Pușcaș, apoi Cicâldău și Keșeru. 10 oameni de gol și, totuși, niciunul care să marcheze.

- Advertisement -

Ni s-a închis definitiv drumul spre Euro 2020, care se va desfășura în 2021. Anul viitor vom fi spectatori inclusiv la cele 4 meciuri găzduite de Arena Națională din București: trei în Grupa C, unul în „optimi”.

Am ratat șansa de a juca finala play-off-ului la Budapesta (în cealaltă semifinală, Bulgaria – Ungaria 1-3).

Ne întoarcem la Liga Națiunilor, pentru meciul de duminică, din Norvegia.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Victorie superbă: 3-2 în Austria! Plăcerea, entuziasmul și pasiunea aduse de Rădoi. România învață din nou să fie pe locul 1

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Păcat! Dacă banii care s-au investit peste tot în stadioane, pentru un fotbal deocamdată greu calificabil, se duceau în educaţie şi medicină, poate că aveam azi o disciplină socială ca în Coreea de Sud şi deci mult mai puţine cazuri de coronavirus.

  2. Articol mult mai bun decat in toata presa noastra teoretic sportiva. Scurt si la obiect. De fapt cred ca propozitia asta e sinteza perfecta: „Atâtea mingi pasate direct la islandezi!”. Ne tot imbatam cu apa rece ca avem fotbalisti tehnici, dar ei nu stapanesc elemente de tehnica si tcatica elementara, cum ar fi un stop, o pasa sau o demarcare. De-asta nici nu-i transfera nimeni prin campionatele bune, iar cand mai pacalesc totusi pe cineva in scurt timp ajung sa frece banca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -