Jurnalista Emilia Șercan, spaima plagiatorilor din România, trece prin momente grele. În ziua a doua de Crăciun și-a piedut mama, care s-a infectat cu Covid-19 în spitalul din Vatra Dornei, județul Suceava, orașul-stațiune în care locuia.
Emilia Șercan e furioasă pe sistemul de sănătate, care-și expune pacienții unor infectări ce se pot dovedi fatale. Mama jurnalistei avea multe boli grele (comorbidități, cum li se spune în buletinele oficiale), iar infectarea cu Covid putea să-i fie fatală. S-a păzit acasă, dar la spital s-a infectat.
„Pe 26 decembrie a făcut stop cardio-respirator. Asta e cauza decesului în certificatul medical constatator, eliberat de Spitalul din Vatra Dornei. Cauza reală am aflat-o însă în dimineața zilei în care ne pregăteam de înmormântare, după ce am primit un SMS de la DSP Suceava: fusese infectată cu SARS CoV-2. Nu pot povesti aici șocul, revolta, confuzia care ne-a cuprins, dar nici despre modul în care a trebuit ținută slujba de înmormântare”, scrie Emilia Șercan, cu sufletul îndoliat.
Jurnalista a tras o concluzie amară: „Dacă nu s-ar fi internat în spital și s-ar fi chinuit în continuare acasă, așa cum s-a chinuit de când a început pandemia, probabil că acum era în viață”.
Povestea zguduitoare a mamei Emiliei Șercan, scrisă de Emilia Șercan
„Astăzi se împlinesc două săptămâni de când s-a prăpădit mama mea. S-a întâmplat a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie.
M-am gândit mult dacă să scriu despre lucrul ăsta și cum și-a găsit sfârșitul. Am decis să o fac pentru că mama mea, în mod direct și indirect, a fost o victimă a sistemului medical și a statului impotent, incapabil să ia decizii care să protejeze viețile cetățenilor săi.
Mimi, așa cum i-am spus întotdeauna mamei, a dus în ultimii 13 ani mai multe bătălii pentru propria viață și a suferit cum e greu de imaginat că cineva o poate face. A supraviețuit unui cancer de col uterin, depistat în stadiu 3B, și unui atac vascular cerebral, iar de la an la an a dezvoltat alte și alte probleme grave de sănătate.
A trecut prin cinci intervenții chirurgicale, iar în ultimii ani s-a luptat cu o hipertensiune arterială severă și o bronhopneumonie cronică, din cauza cărora se învârtea într-un cerc vicios: făcea tensiune, iar din cauza ei nu mai putea să respire, sau făcea crize de respirație, iar din cauza lor îi creștea tensiunea spre 20.
Pe 10 decembrie a făcut o astfel de criză și a fost internată la Spitalul din Vatra Dornei, spital non-Covid. La internare a fost testată real-time PCR pentru Covid, iar rezultatul a fost negativ. Scrie negru pe alb pe biletul de externare. A fost internată până pe 22 decembrie. Cu o seară înainte de externare, mi-a spus că a răcit puțin, lucru care m-a îngrijorat.
A doua zi, înainte de externare i-am spus medicului care o avea în grijă că aș vrea să fie testată pentru Covid și m-am oferit să plătesc testarea. Era ora 10.55. Medicul mi-a spus că nu mai e posibil lucrul acesta, pentru că recoltarea pentru Covid se face până în ora 10.00.
Probabil în spital simptomele nu au fost foarte puternice pentru că a făcut tratament cu două antibiotice pentru o infecție nosocomială, luată cel mai probabil de la o spirometrie făcută în octombrie. După externare a avut o stare ușor febrilă și probleme de respirație. A refuzat să meargă din nou la spital, pentru că întotdeauna a urât spitalul din Vatra Dornei. De fapt, ura mizeria cruntă de la WC-ul spitalului. De multe ori, îmi spunea că probabil și la WC-ul din Gara de Nord e mai curat decât la cel din spital.
Pe 26 decembrie, nepotul meu a chemat Salvarea împotriva voinței ei, pentru că starea i se degradase mult. A fost convinsă să fie transportată la spital. Circa cinci ore mai târziu, a făcut stop cardio-respirator. Asta e cauza decesului în certificatul medical constatator, eliberat de Spitalul din Vatra Dornei.
Cauza reală am aflat-o însă în dimineața zilei în care ne pregăteam de înmormântare, după ce am primit un SMS de la DSP Suceava: fusese infectată cu SARS CoV-2. Nu pot povesti aici șocul, revolta, confuzia care ne-a cuprins, dar nici despre modul în care a trebuit ținută slujba de înmormântare.
Având în vedere severitatea problemelor de sănătate pe care le avea, Mimi a fost o victimă sigură. Odată infectată, șansele de recuperare în cazul ei ar fi fost minime. Totuși, problema e alta. Cum a fost posibil să fie infectată cu Covid într-un spital non-Covid? Care e protecția pe care statul o oferă persoanelor vulnerabile, care au nevoie de tratament și au nevoie să fie îngrijite, în sistemul de sănătate actual, paralizat de incompetență, dezordine și subfinanțare ?
L-am auzit aseară la televizor pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, vorbind despre «siguranța pacientului». Lucrul ăsta m-a determinat să scriu despre modul tragic și fulgerător în care s-a prăpădit mama mea. Deși avea probleme grave de sănătate, niciuna nu-i punea în mod iminent viața în pericol. Iar dacă nu s-ar fi internat în spital și s-ar fi chinuit în continuare acasă, așa cum s-a chinuit de când a început pandemia, probabil că acum era în viață.
Sunt trei chestiuni pe care statul, ministrul Sănătății și actualul Guvern trebuie să le reglementeze, astfel încât nicio altă viață să nu mai fie pierdută într-un mod asemănător:
(1) testarea la externare a pacienților vulnerabili din spitalele non-Covid;
(2) testarea periodică a personalului medical și auxiliar din spitalele non-Covid;
(3) stabilirea unor proceduri de dezinfectare periodică a spitalelor non-Covid.
1. Numărul celor care se internează acum este infim comparativ cu perioada de dinainte de pandemie. Doar cei care sunt în situații-limită ajung în spital. Totuși, cum e posibil să te internezi într-un spital non-Covid și să te infectezi acolo? Să fii infectat acolo, mai exact. Ministerul Sănătății ar trebui să instituie un protocol care să prevadă în mod obligatoriu testarea pentru Covid la externare a pacienților din grupele de risc din spitalele non-Covid. Astfel, poate unele vieți mai pot fi salvate.
2. Dacă toți pacienții sunt testați la internarea într-un spital non-Covid, asta înseamnă că mama mea, care era negativă pe data de 10 decembrie, a luat infecția de la un cadru medical sau de la cineva din personalul auxiliar. Care e protocolul de testare periodică a acestora categorii? E normal ca personalul medical și auxiliar să fie testat doar dacă prezintă simptome, așa cum se întâmplă acum? Sper că nu e vreo surpriză pentru responsabilii din sănătate faptul că există persoane asimptomatice, iar aceste persoane asimptomatice, care pot fi medici, asistente, infirmiere etc., pot infecta pacienții din spitalele non-Covid atunci când merg la muncă. Măcar să fie testate periodic cadrele medicale și personalul auxiliar, mai ales că unii, prea mulți chiar, refuză vaccinarea.
3. Mama mea s-a prăpădit în spital pe 26 decembrie. A stat într-un salon de spital – de tranzit, ce-i drept – timp de circa 7 ore. Rezultatul pentru testul ei a venit abia pe 29 decembrie, pentru că pe 26 și 27 decembrie nu s-a lucrat. Saloanele din spitalele non-Covid trebuie dezinfectate periodic printr-o procedură stabilită de Ministerul Sănătății sau de Institutul Național de Sănătate Publică și nu trebuie lăsat la mâna managementului fiecărei unități.
Și nu în ultimul rând, am două întrebări pentru autoritățile statului, pe care o voi adresa în mod formal către Ministerul Sănătății și către Institutul Național de Sănătate Publică:
1. Care este numărul persoanelor care s-au infectat cu coronavirus, începând din martie și până acum, în toate spitalele non-Covid din România?
2. Care este numărul persoanelor care s-au infectat cu coronavirus în toate spitale non-Covid din România, începând din martie și până acum, și câte au murit?”
