joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsE gata și primul vaccin anti-Covid obținut prin tehnologia clasică! AstraZeneca anunță...

E gata și primul vaccin anti-Covid obținut prin tehnologia clasică! AstraZeneca anunță că produsul său e eficient 100% și va primi aprobare pe 4 ianuarie

-

Este gata și primul tip de vaccin anti-Covid obținut prin tehnologia clasică: grupul suedezo-britanic AstraZeneca anunță că produsul său va primi autorizația de punere în circulație pe 4 ianuarie și că eficiența sa este, după ultimele îmbunătățiri, de 100%.

Din mai multe motive, anunțul este foarte important atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru cei care sunt mai reticenți la tehnologiile noi. Între vaccinurile elaborate de BioNTech/Pfizer și Moderna, pe de o parte, și AstraZeneca, pe de alta, sunt diferențe semnificative.

Două tehnologii diferite: cea clasică, folosită de AstraZeneca, merge pe virus inactivat, iar cea nouă, a BioNTech/Pfizer, folosește fragment de virus

Trebuie știut că, deși se face tot în două doze, ca și cele de la BioNTech/Pfizer și

Moderna, vaccinul AstraZeneca nu se bazează pe tehnologia mRNA, de care se tem atât de tare conspiraționiștii. Produsul AstraZeneca a fost obținut pe calea știută de peste 100 de ani: este un virus inactivat sau puternic slăbit. Odată introdus în organism, acesta nu este capabil să infecteze omul, dar declanșează răspunsul imunitar.

- Advertisement -

Produsele BioNTech/Pfizer și Moderna au mers pe o tehnologie nouă, folosită în premieră: un fragment de cod genetic al virusului este injectat în mușchi, programând celulele să producă acea parte a agentului patogen care conține “țepii” – fără ca virusul să existe însă și fizic în corpul uman. Sistemul imunitar al organismului învață să recunoască respectivii “țepi” ai coronavirusului ca fiind străini și produce anticorpi.

Dacă ambele tipuri de vaccinuri (cele BioNTech/Pfizer și Moderna, pe de o parte, și AstraZeneca pe de alta) au un grad asemănător de eficiență (peste 90%), în schimb alte câteva deosebiri sunt deosebit de importante.

Aceeași eficiență, dar diferențe majore la preț și la condițiile de depozitare și transport

În primul rând, vaccinul AstraZeneca este cu mult mai ieftin decât cele BioNTech/Pfizer și Moderna. Când vorbim de sute de milioane sau chiar miliarde de doze, diferența de preț dintre cele două produse începe să cântărească foarte greu.

- Advertisement -

BioNTech/Pfizer vând SUA 100 de milioane de doze de vaccin la prețul de 19,5 dolari doza. Cum e nevoie de două doze, înseamnă că imunizarea unei singure persoane va costa statul american 39 de dolari (31,6 euro).

Prin comparație, vaccinul AstraZeneca, obținut prin metoda clasică, costă circa 5 dolari doza, deci imunizarea unei persoane va costa 10 dolari (8,1 euro). Compania suedezo-britanică propune o schemă prin care prețul pentru țările foarte sărace să fie chiar mai scăzut, de circa 3 dolari pentru o doză.

Uniunea Europeană are o precomandă de 300 de milioane de doze la AstraZeneca. E ușor de calculat că, la diferența de preț între vaccinul BioNTech/Pfizer și AstraZeneca, economia este de 8.250.000.000 de euro.

O altă diferență majoră o reprezintă condițiile de depozitare și transport. Vaccinul BioNTech/Pfizer necesită o temperatură de -70 de grade Celsius până cu câteva minute înainte de a fi injectat. Acest lucru reprezintă o problemă majoră atât în privința transportului, cât și a depozitării și administrării. Spre exemplu, rețeaua medicilor de familie nu poate fi folosită pentru că aceștia nu dispun de frigidere cu temperaturi atât de scăzute.

Vaccinul AstraZeneca poate fi depozitat și transportat la temperatura la care se țin și celelalte vaccinuri – la un frigider obișnuit. Asta înseamnă că va putea fi administrat de medicii de familie, în clinici obișnuite și, de asemenea, comercializat și în farmacii.

AstraZeneca a fost, o perioadă, în fruntea cursei pentru obținerea unui nou vaccin. Dar astă-toamnă s-a întâmplat un incident care a blocat, o perioadă, studiile pe voluntari. Unul dintre oamenii care primiseră vaccinul a reclamat “reacții adverse inexplicabile”, după cum au spus producătorii.

Procesul a fost stopat până s-au clarificat lucrurile, apoi a fost reluat, dar americanii de la Moderna și germanii de la BioNTech trecuseră deja în față ci cercetările.

Acum, odată cu finalizarea tuturor studiilor și publicarea tuturor documentelor, AstraZeneca e gata, începând de pe 4 ianuarie 2021, să intre în forță pe piață, cu un produs la fel de eficient, dar mult mai ieftin.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dementul care a zdrobit doi colindători pe trotuar, în ziua de Crăciun, era drogat cu cocaină

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -