marți, martie 19, 2024
AcasăNewsDrulă: "Ce blestem pe România să-i aibă pe Păcală și Tândală la...

Drulă: „Ce blestem pe România să-i aibă pe Păcală și Tândală la cârma infrastructurii!“

-

Premierul Ciucă va anunța vineri o nouă încercare a statului român de a realiza autostrada Ploiești – Brașov în parteneriat public-privat, anunță Cătălin Drulă, liderul USR, pe contul său de Facebook, criticând în termeni foarte duri această inițiativă. Drulă arată că au mai fost 4 astfel de încercări, toate eșuate, așa cum se va întâmpla și cu acesta, atrăgând atenția că este blocat astfel proiectul în curs și că această nouă schimare de direcție anulează iar șansele României de a se apuca odată și-odată de autostrada așteptată de atâtea zeci de ani.

Totul a plecat de la declarațiile făcute de premierul Nicolae Ciucă joi, într-o conferință de presă ținută la Ploiești. Le redăm așa cum au fost făcute, deși pe alocuri exprimarea este aproape neinteligibilă: „Aceasta (construcția autostrăzii – n. red.) este o problemă cu care ne confruntăm cu toții, este o problemă care nu s-a rezolvat de 30 de ani. Eu cred că cei care au curajul să-și asume o decizie astfel încât ca această comunicație de la Comarnic la Brașov să fie asumată și pornită va fi o decizie. (…) În momentul de față nu este prevăzută în master plan și nu este prevăzută în PNRR. Ca atare, finanțarea pentru această comunicație nu poate să beneficieze de fonduri europene. Soluția pe care am discutat-o este cea a unui parteneriatul public-privat și ea trebuie asumată. Am avut în analiză trei opțiuni, fiecare dintre ele vizând fie folosirea împrumutului de la BERD, Banca Europeană de Investiții sau, așa cum spuneam, parteneriat public-privat. În momentul de față au fost toate aceste probleme care au venit în fiecare zi. (…) Ea a fost discutată în coaliție, urmează să luăm o decizie pe acest subiect. Vă asigur de acest lucru“.

Cătălin Drulă – care anul trecut a fost 8 luni și ministru al Transporturilor – a replicat furibund, arătând că e o decizie catastrofală și o prostie monumentală să se încerce și a cincea oară aceeași soluție care s-a dovedit, până acum, fără șanse de succes. Liderul USR explică în detaliu de ce soluția Guvernului PSD-PNL nu are cum să fie viabilă nici de data asta: o firmă privată nu-și poate recupera mai mult de 5-10% din costurile de construcție prin taxele impuse pentru folosirea autostrăzii. În plus, costurile nu pot fi evaluate înainte de a se face un studiu de fezabilitate și proiectarea propriu-zisă.

Fostul ministru al Transporturilor spune că anul trecut s-a semnat, în sfârșit, contractul pentru proiectarea autostrăzii Ploiești – Brașov, condiție preliminară esențială pentru a se putea trece la construirea propriu-zisă. Dar, afirmă Drulă, după plecarea sa din postul de ministru, totul a fost înghețat. S-a pierdut un an, iar acum Grindeanu și Ciucă vin cu o nouă idee, aruncând la coș actualul proiect pentru a o lua de la capăt cu o soluție demonstrată deja de 4 ori ca falimentară.

- Advertisement -

Mai jos, ce spune Drulă despre reluarea de la zero a planurilor pentru autostrada Ploiești – Brașov, cu soluția parteneriatului public-privat care a eșuat deja de 4 ori până acum.

Drulă: „Vă scriu aici deși cu voi nu e nicio speranță, parcă orice proiect îl luați de-ai naibii să îl dați de gard. Aveți un contract de proiectare de realizat, e semnat, aveți finanțare europeană pentru el. N-ați fost în stare nici măcar să finalizați faza de analiză de trasee!“

„Definiția nebuniei: premierul Ciucă ne anunță azi că se va încerca a CINCEA OARĂ realizarea autostrăzii Ploiești-Brașov prin parteneriat public-privat!

- Advertisement -

Ultima încercare a făcut-o doamna Dăncilă prin ilustrul coordonator de mari proiecte Vâlcov. Cu rezultat previzibil: ZERO.

Înainte a mai încercat Ponta (2014). Mai înainte, PDL-PNL (2007-2008). Și mai înainte, tot PSD, Năstase (2004).

O serie complet previzibilă de eșecuri, pentru că se bazează pe o balivernă: că vine privatul face autostrada din banii lui și apoi și-i recuperează din taxa de autostradă. Ultima încercare serioasă (cea din 2014), a demonstrat cu consultanță financiară pe bune că această recuperare e în procent de 5-10%.

Restul de 90% trebuie să îi acopere statul. Care, de fiecare dată când se ajunge la asta, zice smiorc și anulează PPP-ul.

Problema cea mai mare este că nicio firmă din lumea asta nu îți poate da un preț corect pentru autostradă înainte să facă studiile și proiectarea. Același kilometru de autostradă poate costa 10 milioane de euro sau 100 de milioane de euro în funcție de natura terenului și de soluțiile constructive alese (viaduct, tunel, etc). Până nu ai un proiect definit, nu poți da clientului un preț.

De aceea, de 31 de ani încoace problema e aceeași, că nu avem un proiect tehnic făcut pentru autostrada asta. Abia în 2021, anul trecut, am semnat contractul pentru realizarea proiectării „la cheie”. Începuse bine.

De când am plecat nu s-a mai întâmplat nimic. În cadrul contractului nu s-a progresat nici măcar până la faza de alegere a unui traseu. Toate termenele sunt depășite.

În loc să se concentreze pe contractul de proiectare, să-l ducă la sfârșit în termenele semnate și să putem construi în sfârșit autostradă, Grindeanu și cu Ciucă blochează proiectul și anunță soluția magică… facem a 5-a oară PPP.

Ce blestem pe România să îi aibă pe Păcală și Tândală la cârma infrastructurii!

Ce ar fi de făcut? Vă scriu aici deși cu voi nu e nicio speranță, parcă orice proiect îl luați de-ai naibii să îl dați de gard.

Aveți un contract de proiectare de realizat, e semnat, aveți finanțare europeană pentru el.

N-ați fost în stare nici măcar să finalizați faza de analiză de trasee!

Trageți de consultantul Consitrans (singura ofertă depusă, în mandatul predecesorului meu, am primit-o moștenire) să facă o treabă ca lumea. A venit cu o primă variantă de traseu “la mișto” total neserioasă, Dumnezeu știe de ce. Că nu vrea să realizeze contractul probabil.

Cu o variantă de tunel de 14km pe sub Prahova în zona Câmpina (o zonă în care autostrada se poate construi la zi) complet aberantă tehnic. Totul pentru a arunca prețurile în aer. Și ca Ciucă să declare acum: “Finanțarea pentru această comunicație nu poate să beneficieze de fonduri europene.”

O aberație. Autostrada este pe coridor TEN-T Comprehensive, normal că poate beneficia de fonduri europene. Ce n-au înțeles Păcală și Tândală este că în forma asta, cu niște lucrări faraonice absolut inutile, evident că proiectul a produs întrebări la consultantul Comisiei Europene.

Puneți-i pe Consitrans la treabă să vină cu un traseu rezonabil. Cum să coste Ploiești-Brașov 8 miliarde de euro o autostradă de 100km din care 40km sunt în relief ușor (Ploiești-Câmpina)? Când avem ofertă concretă de 3 mld euro (cu contracte semnate!) pentru A1 Sibiu-Pitești care are 120km dintre care 75km în relief foarte greu?

Cu un traseu ales rezonabil, cu tuneluri în zonele cele mai dificile la Sinaia, Bușteni, probabil că un preț actualizat de 3 miliarde de euro este rezonabil pentru această autostradă, în funcție de soluțiile tehnice alese.

Și bineînțeles că poate beneficia de finanțare europeană, și peste finanțare se pot pune și fonduri naționale și împrumuturi BEI/BERD. Dar prima condiție este să ai un proiect tehnic pe baza căruia să poți contracta lucrările la autostradă.

Cum puteți fi atât de incapabili și de anti-naționali să nu puteți duce un proiect esențial înainte?“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Starea elitei armatei ruse pe frontul din Ucraina: „Militarii mor de foame, fură mâncare din magazine, jefuiesc. Abuzează de alcool și droguri”. Brigada a 14-a a forțelor speciale GRU a fost distrusă aproape complet

* DOCUMENT. 17 înalți oficiali americani, scrisoare către Joe Biden: „SUA trebuie să înarmeze Ucraina ACUM, înainte să fie prea târziu. Războiul e într-un punct decisiv. Dacă Putin câștigă în Ucraina, aliații noștri estici sunt în pericol”

* Războiul subversiv dezlănțuit de Ucraina în Crimeea. Agenții Kievului îi fac KO pe ruși cu propriile lor arme: operațiuni psihologice cu zvonuri, sabotaje și alarme false

* Trădare la vârf: un general ucrainean din GRU a trimis Rusiei informații secrete. Încolțit, a încercat să-i împuște pe anchetatori

* Asasinii GRU trimiși de Putin să-i ucidă pe ministrul Apărării și pe șeful GRU din Ucraina au fost arestați de serviciile secrete de la Kiev

* După 32 de ani, se confirmă oficial implicarea URSS în instalarea regimului Iliescu. Rechizitoriul Parchetului General: „Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”

* „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

* Consiliul Fiscal face praf rectificarea bugetară a Guvernului PSD-PNL: deficit uriaș, de 7% din PIB; venituri supraestimate cu 9 miliarde de lei, cheltuieli subestimate cu 6 miliarde

* GRIGORE CARTIANU: Salman Rushdie a fost înjunghiat de un zombi: ayatollahul Khomeini

* David Popovici i-a depășit deja, la viteză, pe legendarii Michael Phelps și Caeleb Dressel. După recordul mondial la 100 m liber, are și al treilea timp din istorie la 200 m liber. La nici 18 ani, e dublu campion mondial și dublu campion european

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Cand auziti cuvintele „Parteneriat Public Privat” acolo se pregateste o escrocherie, o sifonare de bani publici. Drumurile din Teleorman au fost asfaltate in bataie de joc de niste frati apropiati lui Dragnea si au turnat asfalt peste noroi. Asta este PPP o mare teapa. Premierul de la Grivco a cimentat mafia securisto-comunista fesenista pentru protectie si beneficii personale. Un om cinic, papusabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -