În ultimii 20 de ani, România a fost părăsită masiv de cetăţeni disperaţi de corupţia de acasă, dornici să-şi facă un trai decent într-o lume mai bună. Numai că ascensiunea valului populist-naţionalist, care a cuprins şi România odată cu guvernarea PSD-ALDE, începe să le schimbe viaţa în rău emigranţilor.
Reuters descrie povestea unei românce mutată la muncă în Anglia din anul 2008, Maria, care spune că odată cu Brexit au început ostilităţile faţă de străini. Săptămâna trecută, la o vizită medicală, o femeie i-a spus să plece acasă în România pentru că „este străină” şi pentru că „locul ei nu este acolo”.
Maria spune că a fost pentru prima dată când s-a confruntat cu un astfel de abuz direct cu privire la naţionalitatea sa, de zece ani de când locuieşte în Marea Britanie
Ea susţine că se pregăteşte să părăsească Marea Britanie în acest an, împreună cu soţul ei şi cei doi copii, deoarece s-a săturat. „După Brexit, toţi putem simţi clar faptul că nu suntem doriţi aici“, a spus ea.
„Vrem să ne întoarcem acasă“
Maria susţine că este îngrijorată şi de faptul că cei mici sunt agresaţi la şcoală. Ea spune că, anul trecut, bona ei româncă şi fiica sa de doi ani se jucau în parc, când o femeie le-a acuzat în mod public că sunt hoaţe, notează Adevărul.
Politicienii din Marea Britanie susţin că sunt mândri de compoziţia diversă a populaţiei ţării, iar guvernul a aprobat deja legislaţia pentru ca cetăţenii din UE care locuiesc în Marea Britanie să poată sta şi după Brexit. Cu toate acestea, mulţi imigranţi, în special cei din ţări membre mai sărace precum România sau Polonia, susţin că sunt acuzaţi de faptul că fură locuri de muncă de la britanici şi că duc salariile în jos.
Maria mai spune că iniţial urmărea toate ştirile despre Brexit, dar acum le găseşte uluitoare: „Cred că Brexit este o nebunie. Nu cred că era nevoie să iasă din UE. Este foarte trist că Brexit distruge Marea Britanie. Este prea multă nesiguranţă şi vrem să ne întoarcem acasă“, conchide ea.
Este o mizerie ce comportament ordinar au cetățenii britanici fata de romani care muncesc ca sa-și întrețină familia. Britanicii au fist mințiți pe fata de doi excroci pe numele lor Boris Johnston și Nivel Farage diu betivi ordinari! Atitudinea lor fata de străini in speța fata de romani este de condamnat conform regulilor UE privind libera deplasare a cetățenilor in UNIUNEA EUROPEANĂ!
Interesant ca politia britanică nu ia măsuri mai ferme și in cazul femeii lovite peste fata in Doncaster ( oraș in nordul Marii Britanii )de niște țineți aflați sub INFLUIENTA băuturilor alcoolice! Rușine sa va fie !!!!!!!
cazuri izolate si foarte rare..hai sa nu mincam bors !!
mananca supa daca nu-ti place borsul taranilor
cazuri isolate ..si eu locuiesc de 10 ani dar nu am avut probleme