miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNewsDosar penal după ce jandarmi și polițiști au băgat persoane din afara...

Dosar penal după ce jandarmi și polițiști au băgat persoane din afara Iașiului la racla Sfintei Parascheva. Printre cei favorizați: videochatista Lovin și vuvuzeaua Cerva

-

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Mihaela Apostol, a deschis dosar penal pentru combaterea zădărnicirii bolilor după ce a primit 25 de sesizări privind ilegalități comise la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Jandarmi și polițiști au băgat sau au lăsat să intre persoane din afara județului Iași la racla sfintei, deși autoritățile stabiliseră clar că acest lucru nu e permis din cauza epidemiei de coronavirus.

Printre “VIP”-urile băgate la raclă s-au numărat două dintre “influencerele” PSD, videochatista Oana Lovin și avocata Codruța Cerva. Amândouă sunt folosite intens de propaganda PSD și de cea rusă, fiind nelipsite la mitingurile conspiraționiștilor și la orice protest care poate fi deturnat împotriva instituțiilor statului.

BOR și autoritățile au intrat în conflict pe tema pelerinajelor religioase de la sfârșitul acestui an. Din cauza pandemiei, statul a interzis obișnuitul exod a zeci de mii de oameni din toată țara, veniți de obicei în condiții cu totul improprii, pentru a sta la coadă la moaște. S-a decis că doar rezidenții din județul Iași au acces la racla cu Sfânta Parascheva. Biserica Ortodoxă a reacționat violent, Patriarhul Daniel, mitropolitul Teofan al Moldovei, arhiepiscopul Calinic al Sucevei și episcopul Ignatie al Hușilor fiind printre cei care au contestat dur decizia.

Instigați și încurajați de prelați, sute de oameni s-au strâns lângă Catedrala din Iași în zilele de dinaintea pelerinajului, pentru a protesta. Mulțimea a primit “întăriri” de la București, de unde au venit special mai multe persoane nelipsite la mitingurile conspiraționiste.

- Advertisement -

Miercuri dimineață, de Sfânta Parascheva, mitropolia Moldovei și-a încălcat propria decizie, scoțând racla cu moaște în fața Catedralei. Mulțimea a forțat cordoanele de ordine. Jandarmii s-au retras, astfel că valul de oameni s-a revărsat către baldachinul unde erau ținute moaștele. Circa 9.500 de oameni, mulți din afara Iașiului, au pupat racla în cursul zilei de miercuri.

Există imagini cu jandarmi care au introdus “prin spate” diverse persoane la raclă, printre beneficiari fiind și “vedetele” Oana Lovin și Codruța Cerva. Polițistul care le conducea pe cele două „intruse” la racla Cuvioasei Parascheva și-a declarat simpatia nemărginită pe care a avut-o pentru Corneliu Vadim tudor, fostul lider PRM, decedat în 2015.

Până acum, nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru evenimentele de miercuri, de la Iași, și pentru încălcare măsurilor de combatere a epidemiei dispuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -