Acasă Media Dor de Ioan Chirilă. 20 de ani fără "Unchiul Vania"

Dor de Ioan Chirilă. 20 de ani fără „Unchiul Vania”

De curând (21 noiembrie) s-au împlinit 20 de ani triști de când marele scriitor și gazetar sportiv, inegalabilul IOAN CHIRILĂ, a trecut în eternitate, părăsind înainte de vreme această lume, fie și nedreaptă.

Ioan Chirilă s-a născut în Basarabia, iar părinții săi au fost: tatăl lipovean și mama de origine greacă. Familia s-a mutat ulterior la Galați și apoi la Brăila. 

Există oameni care ne rămân în minte și suflet o viață, căci ei ne-au bucurat cândva, ne-au amuzat, ne-au deschis orizonturi noi făcându-ne să fim mai buni, mai optimiști, ajutându-ne să creștem.

Există oameni care au intrat acolo, în sufletul nostru, mângâindu-l, zâmbindu-i, ba chiar modelându-l cu migală și talent.

Există oameni care ne-au bucurat, ne-au pus frumos pe gânduri, ne-au arătat lumea cea mare a universului geografic și sportiv, și noi am rămas mai bogați și fermecați, dornici să le semănăm cât mai mult. 

Există oameni care ne-au dăruit peste ani o parte din ei, cu generozitatea celui care trăiește pentru altul.

Aceste lucruri nu se uită; nu e permis să se uite!

2000: Ovidiu Ioanițoaia, actrița Iarina Demian (soția lui Ioan Chirilă), George V. Freundlich, Grigore Cartianu…

Adolescentul de acu’ ceva vreme citea pe nerăsuflate cărțile Maestrului, pătrunzând tiptil într-o lume a sportului, bogată, „exotică”, feerică. Știu bine că și voi, cei ce citiți aceste rânduri, ați simțit la fel. Cei mai tineri au auzit de la părinți, rude sau prietenii mai în vârstă.

L-am cunoscut prin intermediul cărților sale, pe când eram un timid elev al Liceului de Muzică din Clujul meu iubit, și trebuie să mărturisesc că de la început mi-au plăcut în mod cu totul deosebit. De fapt, atât de mult, încât într-un timp relativ scurt au început să-mi producă „dependență”. Mulți, mulți alții au simțit la fel, astfel că aveai nevoie de „pile” serioase la librăria din colț pentru a-ți face rost de cărțile Maestrului, de obicei vândute la preț dublu, deoarece se vindeau „la pachet” cu cărți greu vandabile ale detestatului dictator și ale „savantei de renume mondial”.

Cărțile lui Ioan Chirilă (cei mai apropiați îi spuneau Vanea, iar eu îi spuneam Unchiul Vania) debordează de vervă și exuberanță, caracterizându-se printr-un entuziasm contagios, umor suculent, ironie, sarcasm, amănunte deosebit de picante, dibaci strecurate și – mai presus de toate – prin comparațiile sale inegalabile.

De-a lungul anilor am călătorit enorm pe toate cele șapte continente, pe toate meridianele globului. De fiecare dată, printre primele lucruri pregătite în bagajul de mână s-au numărat una sau două cărți de Ioan Chirilă.

Și uite-așa, destul de obosit fizic după o călătorie de 3-4 săptămâni la capătul lumii, dar  psihic cu „bateriile încărcate”, m-am reîntors în Canada plin de entuziasm și optimism. Citirea sau recitirea unor cărți ale Maestrului transforma 10-14 ore de zbor, uneori fără escală (pentru cei mai mulți, un coșmar) într-o experiență agreabilă.

Indiferent dacă merg în Tibet (pe „Acoperișul Lumii”), în Chile, Singapore, Gibraltar, Indonezia, Islanda, Insulele Cook, Insula Paștelui, Norvegia, Noua Zeelandă, Ecuador, Bhutan, Botswana, Țara Sfântă Israel sau Țara de Foc, cărțile lui Ioan Chirilă au devenit pentru mine la fel de importante ca periuța de dinți sau pașaportul.

Ele m-au însoțit, ca vechi și foarte fideli prieteni, de la Cercul Polar până în Antarctica, de la Kilimanjaro până la Machu Picchu, de la Piramidele Egiptului până în Kiribati, din HAGI-CITY (Japonia) până la EL CALAFATE (Argentina)… și lista ar putea continua.

Doi pe-o canapea: Ioan Chirilă și George V. Freundlich

Pe la mijlocul anilor ’90 am avut, în sfârșit, imensa bucurie și onoare să-l cunosc pe marele gazetar „Unchiul Vania” și personal.

Absolvent al Facultății de Drept, Ioan Chirilă a fost un om de o cultură incredibilă. Înzestrat cu o memorie fabuloasă, vorbea la perfecție câteva limbi străine și chiar a tradus lucrări literare din limba rusă în română. Cânta foarte bine la pian și la vioară și se simțea „acasă” în orice discuție legată de arte plastice, literatură, muzică clasică, geografie etc.

A iubit toate sporturile, iar prin anii ’60 a fost redactor la revista „SPORT”, o publicație ciudată, tipărită pe hârtie de calitate, maro (!!!), care avea multe poze și relata despre sporturi diferite.

Ulterior a început să scrie mai mult despre fotbal, reușind în scurt timp să devină unanim recunoscut ca gazetarul (el își spunea cronicarul) care dădea „ora exactă” în analizele despre meciuri de fotbal, scrise sau discutate. A participat la numeroase Campionate Mondiale de fotbal, la Campionate Europene și la Olimpiade, scriind cu o măiestrie ieșită din comun cărți despre aceste super-evenimente.

Cărțile lui Ioan Chirilă – mai ales cele de fotbal – au legături între ele, în sensul că nume extrem de cunoscute și apreciate în gazetăria sportivă internațională apar cu regularitate  în aceste cărți, în calitate de confrați, dar și ca prieteni: Victor Sinet, Jean-Philippe Réthaquer (Franța), Diakoiannis (Grecia), Mario Widmer (Elveția) și alții, cel mai pitoresc fiind amicul Tassos, grecul din SUA.

Să ne amintim și despre cărți excepționale cu tematică din alte sporturi – „Ar fi fost prea frumos” și „Nadia”.

Cărțile lui Ioan Chirilă se deosebesc de alte cărți sportive deoarece ele sunt infinit mai complexe, adevărate ghiduri turistice internaționale, descriind cu un pitoresc extraordinar, inegalabil – pe lângă evenimentele sportive propriu-zise – numeroase țări, locuri, oameni,  tradiții, obiceiuri… un fel de anticipație a „Lonely Planet” în anii ’60, ’70, ’80….

Faptul că Ioan Chirilă a scris mai ales despre sport nu îl face cu nimic mai puțin decât un Eminescu, un Creangă, un Coșbuc, atâta doar că era ancorat și scria despre sport și evenimente sportive. În propriul său domeniu a fost un titan, incontestabil. Iar cărțile sale nu sunt mai prejos decât cele mai apreciate cărți românești de beletristică, teatru etc.

Ioan Chirilă a fost iubit și apreciat de nenumărați fani, și sunt sigur că nu greșesc numindu-l „Condeiul De Aur” al gazetăriei sportive românești. A scris peste 30 de cărți, una și una, fiecare în sine o bijuterie literară de sine stătătoare. Cunoștințele sale de fotbal, cunoștințele sale în sens de amiciție cu fotbaliști de mare renume, antrenori celebri, confrați gazetari sportivi și o imaginație incredibilă au stat la baza creării unor interviuri, discuții, dialoguri virtuale extrem de reușite, perfect credibile așa cum ele apar în cartea „World Cup ’66”.

Onorat să fiu invitat de Maestrul însuși, am participat la 15 octombrie 1999 – alături de d-nii Ovidiu Ioanițoaia, Emeric Ienei, Mircea Angelescu, Anghel Iordănescu, Mircea Sandu și mulți alții – la lansarea volumului său (scris împreună cu Mihai Ionescu) „Un veac de fotbal românesc”.

Peste doar cinci săptămâni, într-o zi de duminică, de toamnă târzie, mohorâtă și blestemată, pe 21 noiembrie, lucrând la spital, am aflat de decesul Maestrului… Am fost șocat, paralizat… ca niciodată.

Am fost profund impresionat și fascinat de modestia sa, de bunul-simț, de spiritul și mai ales de cultura sa absolut incredibilă; fără niciun dubiu, a fost un ADEVĂRAT OM AL RENAȘTERII! Un om cum rar întâlnești într-o viață (și doar în cazul că ești ultra-norocos!).

A fost „mentorul” a numeroși tineri gazetari, pe care i-a îndrăgit și respectat foarte mult – cum ar fi Alin Buzărin (pe care-l striga Buză), Cătălin Tolontan (Tolo), Grigore Cartianu (Grégoire), Cristian Geambașu (Geamba), Alin Paicu și alții…

Ioan Chirilă a fost un om sclipitor care, prin talentul său unic și prin generozitatea sa extraordinară, reflectată în cărțile pe care ni le-a scris, a adus multă bucurie în foarte multe case românești!

Aceste lucruri nu se uită. Nu e permis să se uite!!!

Cât de frumos și sensibil a scris Grigore Cartianu – „Și noi, gazetarii, am avut un Hagi: s-a numit Ioan Chirilă”.

Publicarea acestui articol l-a găsit pe autor, George V. Freundlich, în Armenia. Cu o carte a lui Ioan Chirilă, evident: „Pe marile bulevarde ale fotbalului”

Ajunși aici, mă întreb: oare nu putem copia ceva bun din Occident, ci numai prostiile?!

Eu aș propune în modul cel mai serios (și sper să fiu în asentimentul a numeroase persoane, inclusiv mulți cu putere de decizie – ziare, reviste, canale de televiziune, Asociația „Prietenii lui Ioan Chirilă” etc. – ca numele lui Ioan Chirilă să fie dat „Arenei Naționale”!

Dacă credeți că, emoționat, „am ieșit în decor”, vă asigur că nu e cazul!

Cel mai faimos stadion din lume (și, mult timp, și cel mai mare), „Maracana” din Rio de Janeiro, este cunoscut de români din transmisii televizate, din cărți și – în unele cazuri fericite, incluzând subsemnatul – chiar prin vizionarea „pe viu” a unor meciuri pe acest stadion.

Deși este alintat „Maracana”, numele real/corect al stadionului este „Estadio Jornalista Mario Filho” (în onoarea și memoria marelui gazetar sportiv și scriitor Mario Rodrigues Filho; un fel de Ioan Chirila în varianta braziliană).

Un asemenea gest ar face multă dreptate și ar demonstra că unii politicieni au (și) clasă (adică au și emisfere, nu doar gonade).

Dacă acest lucru nu se va realiza, atunci numele lui Ioan Chirilă s-ar putea da unui bulevard, unei școli, unui parc etc.

Ioan Chirilă este un tezaur/patrimoniu național!

Dragă „Unchiule Vania”, te iubim, te vom iubi mereu! Pentru tot ce ne-ai dăruit cu o generozitate ieșită din comun – ETERNĂ RECUNOȘTINȚĂ!

Ioan Chirilă a fost, este și va rămâne o legendă. Inegalabilă legendă!

16 noiembrie 2019                                                                                                 

Dr. George V. Freundlich

Matheson-Timmins, Ontario, Canada

DE ACELAȘI AUTOR:

Nota redacției

George V. Freundlich

  • George Valentin Freundlich este muzician și medic, născut și educat la Cluj-Napoca.
  • A absolvit Liceul de Muzică (pian, vioară, trombon) în 1975 și Universitatea de Medicină și Farmacie (cu nota 10!) în 1982.
  • 1967-1972: membru al Corului de Copii de la Opera Națională Cluj, sub îndrumarea prof. Emil Maxim.
  • De 35 de ani trăiește în Canada, unde a realizat o carieră strălucită. Distins  cu numeroase și foarte prestigioase diplome, premii, medalii și ordine.
  • Director emerit al „Bingham Memorial Hospital” din Timmins, statul Ontario (recent pensionat).
  • 1994-2019: membru al Timmins Symphony Orchestra (la trombon) și al celebrului The Timmins All Star Big Band.
  • Din 1997: membru în Board of Directors „Orchestras Canada”.
  • Cel mai tânăr personaj din dicționarul „Clujeni ai secolului XX”, ediția 2000.
  • Membru fondator și colaborator la publicația „Viața Transilvaniei” (2006).
  • Globe-trotter extrem de activ, a vizitat circa 100 de țări și a lucrat la Cercul Polar de Nord și în Antarctica.
  • Scrie recenzii despre spectacole la Metropolitan Opera – New York.
  • Premiat de Ministerul Afacerilor Externe al României cu „Diploma de Umanitate, Filantropie și Ambasador Cultural” (2012).

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings