Acasă Cultură Reabilitarea unei bijuterii muzicale românești

Reabilitarea unei bijuterii muzicale românești

În urmă cu câteva luni, pe 1 ianuarie 2020, am primit pe Whatsapp, de la mai mulți prieteni și cunoștințe, un mesaj care se voia amuzant: un videoclip de un minut în care apărea „cel mai iubit fiu al poporului” guițând de zor „discursul de Anul Nou”. Mi–am adus aminte de anii „luminoși” și de cuvântări „optimiste”, dar în realitate cinice și aberante. Acest mesaj m-a lăsat indiferent. Nu m-am amuzat, dar mi-am amintit de alte vremuri…

Câteva luni mai târziu, pe 1 mai, am primit tot pe Whatsapp, din mai multe surse, un videoclip „înrudit” cu cel despre care scriam mai sus. Apărea steagul României cu stema pusă de comuniști. Apoi, cu fundalul pe care se vedea tribuna oficială de la sărbătorirea zilei de 1 Mai, la București, a „pornit” un cântec: „1 Mai Muncitoresc”. Și acest mesaj se voia comic, un fel de „ia uitați, fraților mai tineri, cum se sărbătorea 1 Mai și cum eram spălați pe creier cu cântece patriotice, aberante! Ce vremuri oribile!”.

Din nou nu am „gustat”, nu m-am amuzat chiar deloc, dar am avut un moment de nostalgie… În vremuri tare îndepărtate, pe când eram elev la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, din clasa a VII–a – când, după vioară și pian, am început studiul trombonului -, am fost selecționat în Fanfara Liceului. O realizare remarcabilă în acel context, dat fiind că dintotdeauna  marea majoritate a celor din fanfară erau elevi din clasele X, XI și XII, elevi ecare deja stăpâneau binișor, chiar bine, respectivele instrumente și erau la cel mult un an de admiterea la Conservator.

Ce interesant, ce onoare era  să facem repetiții cu „ăia mari”, care glumeau mult! Și chiar dacă umorul lor era uneori discutabil, eu și cei câțiva colegi mult mai tineri, mai mici și mai firavi decât ei, ne amuzam „din inerție”.

Ce interesante erau ultimele repetiții sub conducerea profesorului Paul Stoica (noi îi spuneam „Scoica”), atunci când plecam din școală și defilam pe străzi până la intrarea în Parcul Mare, pe care-l străbăteam în întregimne… La căminele de la Politehnică, studenții apăreau în geam storcând lămâi ca să nu mai putem cânta…. dar rareori reușeau să ne deturneze de la rostul nostru…

În ziua de 1 Mai trebuia să venim toți pe la 7.30 la Biserica „Sfântul Petru”, de unde urma să începem defilarea. Acolo însă stăteam între 3 și 4 ore spunând bancuri, bând ceai și amuzându-ne din te miri ce… Piesa de rezistență era marșul „Războieni” de Vasile Vulpe…

Inegalabilul Cyprian Golumbiowski

Dar să revenim la cântecul mai sus menționat și trimis oarecum în bășcălie prin videoclip. Într-adevăr, textul era tipic muncitoresc, comunist, stahanovist chiar… penibil, ce mai! Dar noi, cei care aveam ceva discernământ muzical și eram corecți, ne dădeam seama că de fapt ascultam sau cântam un cântec foarte frumos!

Și să nu ne mirăm că respectivul cântec, „1 Mai Muncitoresc” (sau „Cântec de 1 Mai”), era scris – în 1880 – de foarte îndrăgitul, iubitul nostru compozitor Cyprian Golembiowski, devenit Ciprian Porumbescu!

Așadar, un minunat cântec scris pentru a saluta primăvara, renașterea naturii, un cântec vesel și foarte melodios, a fost confiscat cu samavolnicie de comuniști pentru a servi cauza lor josnică. Firește că inspiratul text, scris chiar de Ciprian Porumbescu, a fost aruncat la gunoi și a apărut peste noapte un text muncitoresc, stahanovist, ultra-penibil (scris de Maria Ranteș).

VIDEO: Imnul comunist, compus prin batjocorirea melodiei lui Ciprian Porumbescu

Cei din generația mea, care avem deja părul bine nins, ținem minte acest cântec, dar în mintea majorității, cântecul se asocia cu comunismul, cu „tovarășii”, cu neisprăviții, cu ticăloșii și agramații, toți lichele și jigodii (de unde și video-clipurile ce se doresc „haioase”).

Tare mă tem că generațiile ce au urmat nu cunosc deloc acest cântec minunat, deoarece părinții nu au dorit să-i expună pe copii gunoaielor comuniste; oare nu au pătimit ei destul? – măcar pe copii să-i cruțe.

TOTAL GREȘIT!

Superbul cântec de primăvară al lui Ciprian Porumbescu nu doar că nu a fost nici pe departe comunist, dar nici nu ar fi putut să fie!

Ciprian Porumbescu a trăit între 1853 și 1883, iar cântecul „Ride iarasi primavara” a fost compus prin 1880.

Ei bine, comuniștii au confiscat România în 1944-1945, adică la 61-62 de ani de la decesul (prematur, din cauza TBC) îndrăgitului Ciprian Porumbescu și la 64-65 de ani după scrierea acestui superb cântec.

Sper ca este cât se poate de limpede pentru toți că superbul cântec, în realitate, nu a avut nimic de-a face cu comunismul!

Ajunși în acest punct, aș dori să fie făcute toate eforturile, de către cei ce dirijează cultura, învățământul, păstrarea arhivelor, dirijori de coruri etc. ca melodia „Râde iarăși primăvara”, de Ciprian Porumbescu, să revină cu entuziasm în programele de învățământ, în arhive, în programe de muzică – mai mult sau mai puțin patriotice! Să revendicăm acest superb cântec! Dacă ticăloșii de comuniști l-au confiscat pentru a servi interesele lor inumane, este de datoria noastră să-i învățăm pe cei mai tineri ce s-a întâmplat în realitate și să-i lăsăm pe ei să decidă (împreună cu noi) dacă este sau nu un cântec superb. Firește că textul trebuie musai schimbat din nou, cu textul original al lui Ciprian Porumbescu sau cu un alt text de bun-simț.

VIDEO: „Cântec de 1 Mai”, de Ciprian Porumbescu, interpretat la pian de prof. Adrian Bordeianu

Imnul Albaniei e, de 108 ani, un cântec al lui Ciprian Porumbescu

Și mai e ceva, să nu ne mai „ardem” o dată, așa cum s-a întâmplat cu mulți ani în urmă.

În 1912, Albania și-a cucerit independența de Imperiul Otoman și avea nevoie urgentă de un drapel național și de un imn național.

În acea vreme, în România exista o comunitate albaneză destul de mare, cei mai mulți locuind la București. Steagul a fost ales destul de ușor, problema era găsirea unui imn național.

Cântecul lui Ciprian Porumbescu, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, compus în 1880 (pentru a marca și onora Unirea din 1859), era foarte popular în comunitatea albaneză. Scriitorul Victor Eftimiu, născut în Albania, a propus acest cântec drept Imn al Albaniei, propunere acceptată cu entuziasm. Și astfel, acest cântec românesc a devenit Imnul National al Albaniei – Hymni i Flamurit.

Atât de mult și cu atâta sinceritate au iubit albanezii Imnul lor Național, încât din 1912 a rămas neclintit Imnul Albaniei. Nici măcar instaurarea comunismului și ulterior redobândirea libertății, după căderea tiraniei bolșevice, nu au clintit acest superb imn!

Să–i vezi, frate, pe albanezi în 30 Noiembrie, Ziua lor Națională, cu cât avânt, patriotism și entuziasm cântă „Pe-al nostru steag e scris Unire”! Mai mare dragul.

VIDEO: Imnul Albaniei – „Pe-al nostru steag e scris Unire”, de Ciprian Porumbescu

Este adevărat că „odiosul” (N. Ceaușescu) l-a rugat în 1970 pe omologul său albanez, Enver Hodja (Hodxa), să „restituie” acest cântec României, pentru a deveni Imnul Național al țării noastre. Mai mult chiar, în câteva vizite oficiale peste hotare, în 1970, el a cerut la intonarea Imnului Național al României cântecul „Pe–al nostru steag e scris Unire”, cu toate că acesta era Imnul Național al Albaniei, iar două țări nu pot avea același imn! Și totuși, pentru un timp relativ scurt, același compozitor era autorul imnului național în două țări, lucru nemaiauzit.

Cât despre Enver Hodja, la rugămintea „cizmarului”, i-a  răspuns tăios: „Bă Nae, mai du-te tu fuga-fuga și plimbă ursu’!”.

Așa că imnul nostru național a devenit „Trei culori”; și tot de Ciprian Porumbescu!

Comuniștii și-au bătut joc și de români, și de Ciprian Porumbescu

Majoritatea țărilor au același imn național de peste 150, chiar 175 de ani; inclusiv  splendidul Imn al Uruguayului, Himno Nacional de Uruguay – „Orientales, la Patria o la Tumba”, compus de Ferencz Debaly, devenit Francisco Debali, un ardelean emigrat în Brazilia și apoi în Uruguay. În schimb, România a avut deja 7 imnuri – că așa suntem noi și mai ales conducătorii plaiurilor mioritice: nestatornici, schimbăm imnul național mai des decât ciorapii… Și sunt convins că nu ne vom opri aici.

VIDEO: Imnul Uruguayului – „Orientales, la Patria o la Tumba”

Ei bine, „Râde iarăși primăvara” – un cântec atât de melodios, „catchy”, optimist, vesel, exuberant, tonifiant – ar putea deveni la un moment dat imn național.

Ca o curiozitate, să mai amintesc că și Imnul Național al Israelului, „Hatikva”, este de origine românească, muzica fiind bazată pe superbul cântec popular „Cucuruz cu frunza-n sus”.

Până una-alta, însă, imn național ori ba, să reabilităm, să reinventăm cât mai repede cântecul „Râde iarăși primăvara”. Să-l fredonăm și pe stradă. Să-l vedem la televizor. Să nu ne fie rușine, în realitate nu a avut și nu are nimic de-a face cu comunismul.

Permiteți-mi să-mi exprim speranța, chiar convingerea că „Râde iarăși primăvara” – această adevărată bijuterie muzicală românească – va fi reabilitată cât de curând.

Dacă nu vom face nimic din cele sugerate de mine, înseamnă că practic am pactizat cu ticăloșii de comuniști prin inacțiune. Ei au confiscat minunatul cântec, l-au făcut comunist și unealtă de propagandă comunistă, iar prin aceasta și-au bătut joc nu doar de poporul român, ci și de Ciprian Porumbescu. Oameni buni, nu putem rămâne indiferenți!

Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” din satul Stupca, județul Suceava (sat redenumit cu numele compozitorului)

Reabilitarea cântecului „Râde iarăși primăvara” nu ar fi doar un enorm câștig pentru cultura românească, dar ar aduce dreptate și regretatului, minunatului Ciprian Porumbescu (care a murit, tragic, înainte de a împlini 30 de ani).

Sper că „Râde iarăși primăvara” va fi reabilitat într-un viitor cât mai apropiat. Cu siguranță, ar fi reabilitarea unei bijuterii muzicale românești!

Dr. George V. Freundlich

Matheson-Timmins, Ontario, Canada

DE ACELAȘI AUTOR:

Nota redacției

George V. Freundlich

  • George Valentin Freundlich este muzician și medic, născut și educat la Cluj-Napoca.
  • A absolvit Liceul de Muzică (pian, vioară, trombon) în 1975 și Universitatea de Medicină și Farmacie (cu nota 10!) în 1982.
  • 1967-1972: membru al Corului de Copii de la Opera Națională Cluj, sub îndrumarea prof. Emil Maxim.
  • De 35 de ani trăiește în Canada, unde a realizat o carieră strălucită. Distins  cu numeroase și foarte prestigioase diplome, premii, medalii și ordine.
  • Director emerit al „Bingham Memorial Hospital” din Timmins, statul Ontario (recent pensionat).
  • 1994-2019: membru al Timmins Symphony Orchestra (la trombon) și al celebrului The Timmins All Star Big Band.
  • Din 1997: membru în Board of Directors „Orchestras Canada”.
  • Cel mai tânăr personaj din dicționarul „Clujeni ai secolului XX”, ediția 2000.
  • Membru fondator și colaborator la publicația „Viața Transilvaniei” (2006).
  • Globe-trotter extrem de activ, a vizitat circa 100 de țări și a lucrat la Cercul Polar de Nord și în Antarctica.
  • Scrie recenzii despre spectacole la Metropolitan Opera – New York.
  • Premiat de Ministerul Afacerilor Externe al României cu „Diploma de Umanitate, Filantropie și Ambasador Cultural” (2012).

loading...

3 COMENTARII

  1. Ca care țară, că care popor..,?… suntem o adunătură de cretini care folosesc momentan un teritoriu .. noțiunea de patrie,de națiune nu există…și asta de o sută de ani….,!!..și e normal să fie așa, când anexezi teritorii cu culturii diferite,cu obiceiuri diferite,cu tradiții diferite….!!..cea mai mare nenorocire a fost unificarea celor trei regiuni …trebuiau lăsate libere și rezultatele erau mult mai bune , decât rebutul politic de azi….!!.. Moldova, Valahia și Transilvania…..!!

  2. Exceptional articol.
    Mai bine sa lasam albanezilor imnul ca imn national fiindca il cinstesc de atita vreme, 108 ani. Daca ni l-ar da noua ca imn national probabil ca-l vom folosi vreo 20 de ani iar apoi il vom arunca cit colo pentru altul nou.
    Putem sa-l ascultam si sa ne bucuram de el si daca nu e imn national.
    Mai vreau articole din astea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările