sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsCazul Băluță-Tolontan-DIICOT: Filmul unei operațiuni coordonate de compromitere a jurnaliștilor de investigație....

Cazul Băluță-Tolontan-DIICOT: Filmul unei operațiuni coordonate de compromitere a jurnaliștilor de investigație. Plângerea primarului a fost clasată: nu există probe

-

Circul pus la cale de grupul afaceriștilor și al funcționarilor publici  deranjați de anchetele lui Cătălin Tolontan s-a încheiat oficial marți, când DIICOT a clasat plângerea penală a lui Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4. Directorul editorial al trustului Ringier, Cătălin Tolontan, a publicat în Libertatea fragmente din rezoluția de clasare în care scrie că “persoana vătămată nu a indicat în concret vreo minimă conexiune între persoanele care în opinia sa ar face parte din grupul infracțional organizat”.

Însă deznodământul acestei povești era așteptat, pentru că scopul întregii acțiuni puse la cale de funcționari publici și afaceriști deranjați de investigațiile jurnaliștilor n-a fost de a elucida presupuse intenții de șantaj ale acestora – era evident că ele nu există.

Scopul a fost acela de a instrumenta o campanie de discreditare a investigatorilor din presă în ochii opiniei publice.

Firul evenimentelor este destul de clar și simplu pentru cei care l-au urmărit:

– Mai multe publicații, între care și Libertatea, au scris în ultimii ani despre încrengătura de interese în mijlocul cărora tronează Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din București susținut, între alții, de Clanul Sportivilor, PSD și Dan Voiculescu.

- Advertisement -

– Aceiași jurnaliști au deranjat, în timp, și alte personaje puternice și influente. Spre exemplu, Libertatea a scris pe larg anul trecut despre Radu Budeanu, patronul din acte al trustului de presă din care mai fac parte Cancan, Gândul și ProSport. Budeanu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, scăpând astfel doar cu o condamnare cu suspendare în dosarul mitei pe care Buzăianu i-a dat-o Elenei Udrea pentru campania electorală.

– În acest context, în această primăvară s-a pus în mișcare o adevărată morișcă împotriva lui Tolontan. Mai întâi, primarul Băluță s-a dus la DIICOT și a depus plângere penală contra mai multor jurnaliști de la Libertatea și Newsweek, pe care i-a acuzat de GIO (grup infracțional organizat). Această formulare era necesară pentru a se putea încadra la infracțiunile investigate de DIICOT – unde Această formulare era necesară pentru a se putea încadra la infracțiunile investigate de DIICOT – unde “era intrare”.

– dosarul a ajuns la procurorul care este soțul avocatei lui Marian Goreac, fostul șef ADP Sectorul 4 și prieten al lui Băluță. Goleac a făcut el însuși obiectul unor anchete ale Libertatea.

- Advertisement -

– procurorul în cauză i-a convocat pe jurnaliști, inclusiv pe Tolontan, să dea cu subsemnatul ca martori la DIICOT. Mai mult de atât nu putea face nici chiar el, pentru că plângerea primarului era doar o formalitate – nu existau nici cele mai mici probe sau indicii că jurnaliștii s-ar fi vorbit înainte să facă anchete despre el sau că i-ar fi cerut vreodată ceva. Despre șantaj nici atât nu putea fi vorba.

– pe căi absolut misterioase, vestea că Tolontan este citat la DIICOT ca martor a ajuns la trustul lui Radu Budeanu și în redacția Antenei 3. În același timp, au apărut și “informații pe surse” din dosar.

– site-urile Gândul (patron Radu Budeanu), Stiripesurse.ro (Iosif Buble) și Antena 3 (Dan Voiculescu) au publicat rapid articole în care se scria despre citarea lui Tolontan la DIICOT, titlurile fiind însă tendențioase:

Stiripesurse.ro: „Tolontan, chemat la DIICOT pentru șantaj”;

Antena3.ro: „Jurnaliști cu nume grele, implicați în dosarul DIICOT de șantaj” (fotografii cu Cătălin Tolontan, Sabin Orcan, Mircea Marian și Mihai Toma).

Gândul.ro, site-ul lui Radu Budeanu, a fost cel mai dur. Șefii publicației au sponsorizat pe Facebook un articol cu titlul: “BREAKING NEWS | Cătălin Tolontan, audiat la DIICOT pentru șantaj și constituire a unui grup infracțional organizat (VIDEO)”.

Textul de prezentare a articolului sponsorizat pentru a ajunge în feedul cât mai multor utilizatori a fost următorul: “Directorul editorial al Grupului RINGIER, Cătălin Tolontan, este audiat în acest momente de procurorii DIICOT, într-un dosar în care este acuzat de șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat”.

Gândul pare să fi avut, dealtfel, fir direct fie cu Băluță, fie cu procurorul DIICOT (adică tot cu Băluță), pentru că a transmis un video cu momentul intrării lui Tolontan la parchet și apoi un nou articol sponsorizat în care anunță că deține în exclusivitate rechizitoriul.

– Dana Budeanu (apropiată de PSD, Dan Voiculescu și fostă soție a lui Radu Budeanu) a publicat o poză de astă-toamnă, în care Cătălin Tolontan stătea, alături de Mirela Neag, la masă cu directorul general al companiei Astra Vagoane Arad. Din felul în care stăteau cei trei la masă se vedea clar că e vorba despre ceva oficial și nu era o întâlnire colocvială. În urma acelei întrevederi, Libertatea a și publicat, dealtfel, un articol în care omul de afaceri Vasile Blidar povestea tocmai despre cum vin diverși la el și cer șpăgi.

– Fotografia postată de Dana Budeanu este luată din nou de acest malaxor și rotită în spațiul online, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni cu ideea că este dovada supremă a șpăgilor și șantajului la care s-ar preta Tolontan.

Stiripesurse.ro a titrat: “Dana Budeanu prezintă fotografii sensibile cu Tolontan în compania unui afacerist interesant: «Și tu, Tolo?»“.

Antena3.ro a supralicitat: “Dana Budeanu publică fotografii cu Cătălin Tolontan în compania unui afacerist implicat într-o licitație controversată”.

Subiectul a fost propulsat și de România TV (patron Sebi Ghiță), ajungând inclusiv pe YouTube. Așadar, erau acoperite toate canalele de comunicare.

Din acest punct încolo, lucrurile devin mai puțin interesante. În fața evidentului abuz s-au sesizat ONG-uri care apără libertatea presei, instituții internaționale și Guvernul. Procurorul care a făcut posibilă această operațiune de discreditare și-a băgat concediu, fiind și anchetat pentru fapta sa.

Marți, 22 iunie, dosarul a fost clasat, în mod previzibil, din lipsă de probe.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

* Schimbare majoră la TVR: în locul „Corului Corupților” dirijat de „Sărmăluță”, de la ora 21.00 va cânta „doamna Clătită”! Ionuț Cristache o va putea înjura pe Clotilde Armand doar din fața televizorului

Radu Moraru, dement: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* Radu Tudor, plătit de Dan Voiculescu cu 5.500 de euro pe lună. Banii vin doar pe drepturi de autor, deși prestația este zilnică

* O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

* Încă o dovadă că Secția Specială e o bâtă anti-justiție: doi procurori de la DNA Oradea sunt „cercetați” de 19 luni fără a fi trimiși în judecată! Între timp, „judecata” le-a fost aplicată de Antena 3, RTV și PSD

* Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor: “Cu 20 de angajați facem exact aceleași lucruri pe care le făceam cu 80. Cu banii economisiți am făcut un pod”

* Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

* „Șoșoacă belgian” a fost găsit în pădure, după o lună de căutări. N-a apucat să împuște pe nimeni, dar și-a tras un glonț în cap

* Marea rușine a Euro 2020: brutele rasiste din galeria Ungariei. Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappé au fost jigniți grav la Budapesta. UEFA pregătește sancțiuni dure

 

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -