joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsDezmăț din taxele pentru domeniile de internet .ro: fosta directoare și-a dat 11.000...

Dezmăț din taxele pentru domeniile de internet .ro: fosta directoare și-a dat 11.000 de euro pe lună! A angajat pile pe câte două salarii și a cumpărat parfumuri „de protocol”

-

La Institutul de Cercetare în Informatică (CIT), care administrează și încasează taxele pentru domeniile de internet .ro, se face un jaf de proporții, reclamă Cornel Zainea, deputat USR și președinte al Comisiei de IT din Parlament.

Deputatul cere înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze cazul, după ce un control al Curții de Conturi a scos la iveală lucruri incredibile.

Ce fac șefii instituției care ar trebui să se ocupe de “cercetare în informatică”: se autopremiază cu milioane pentru performanțe, își angajează pilele și toacă banii de protocol

Potrivit lui Zainea, care a accesat raportul inspectorilor de la Curtea de Conturi, conducerea CIT a folosit banii încasați de la cetățeni și firme pentru închirierea domeniilor .ro ca și cum ar fi fost averea personală.

Șefii și-au acordat prime de milioane de lei, au angajat pile pe câte două funcții, și-au mărit singuri salariile și au tocat banii de protocol pe lucruri incredibile.

- Advertisement -

“Conducerea și-a autorepartizat prime de milioane de lei. Le-a numit «adaos de plus de acord direct». Angajații au cheltuit bani din protocol pentru a-și cumpăra parfumuri. Sau pentru covrigeii, iaurtul și berea de zi cu zi. Au contractat o linie de credit pentru a plăti salarii!?! Fosta Directoare Doina Banciu și-a majorat nelegal remunerația de la 6.691 la 7.793 lei. Au angajat pe funcții vacante temporar, fără concurs, personal propriu care avea deja contract de muncă, dându-le de 2 ori salariul pentru aceeași muncă. Au achiziționat servicii medicale fictive. Și multe, multe altele, cu totaluri de milioane de lei! Un asemenea dezmăț nu poate fi lăsat nepedepsit”, acuză Zainea, declarația fiind publicată pe site-ul USR.

Într-o singură lună, directoarea Doina Banciu a încasat aproape 11.000 de euro din salariu, bonusuri de performanță și prime

Doina Banciu a condus ICI în perioada 2009-2016, apoi a ieșit la pensie și a fost numită consilier onorific al ministrului Lucian Șova (PSD) la Ministerul Comunicațiilor. Lucian Șova fusese coleg cu soțul Doinei Banciu la Ministerul Transporturilor pe vremea când titularul postului de ministru era Miron Mitrea.

HotNews.ro a scris pe larg despre scandalul izbucnit la ICI în decembrie 2017, când Lucian Șova l-a dat afară brusc pe fostul director, Decebal Popescu.

- Advertisement -

Deși ICI nu avea nicio activitate și nicio performanță (încasa banii pentru închirierea domeniilor .ro și atât), banii curgeau pentru șefi, care se autopremiau cu dărnicie.

Doina Banciu încasase, doar în luna decembrie 2015, 47.678 de lei (circa 11.000 de euro), reprezentând salariu de bază, bonusuri de performanță și prime. Banii încasați de fosta directoare în acea singură lună (decembrie) reprezentau 8,5% din profitul ICI pe 2015.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Fanii vloggerului Colo, unii chiar de 9 ani, le amenință cu violul și cu moartea pe fetele care i-au făcut plângere penală dezaxatului

Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

* Are unchiu’ o „artistă”!… Ciolacu despre nepoata băgată fără concurs la ICR: „E un copil deosebit, o artistă. Zona ICR este tocmai potrivită stilului ei. Nu m-a dus capul s-o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital”

2 COMENTARII

  1. Oamenii din conducerea acestor institutii ale statului, cele mai multe inventate pentru a-si rasplati si fidelizamembrii de partid, sunt inutile, nu fac nimic concret pentru guvernarea tarii si bunastarea bugetului. Dimpotriva, practica un jaf nemaivazut si nemaiauzit pe nicaieri.Dar, cum o mare parte a abuzurilor in functii au fost dezincriminate, oamenilor li s-au dat liber la furat, si putini sunt cei care se abtin.

  2. Romania, vaca de muls pentru toti escrocii!!!!! Si tot pe escroci ii votati, pacat de cei care vad mizeria dar nu o pot opri pentru a sunt in minoritate, in Romania sunt mai multi care fura decat cei care lucreaza cinstit!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -