sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăMainMinistrul Tătaru l-a demis din Comisia anti-covid pe Streinu-Cercel, dar l-a cooptat...

Ministrul Tătaru l-a demis din Comisia anti-covid pe Streinu-Cercel, dar l-a cooptat pe Virgil Musta. Cei 18 medici care decid strategia de combatere a virusului

-

Dr. Adrian Streinu-Cercel și-a pierdut funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al Covid-19, dar și calitatea de membru al respectivei comisii, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

La șefa comisiei a fost numită dr. Adriana Pistol, de la Institutul Național de Sănătate Publică. Printre noii cooptați în comisie se numără și dr. Virgil Musta de la Timișoara.

Dl Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-covid, era chiar președinte. Noi avem discuții, sunt propuneri – chiar și aceste propuneri ale dumnealui -, le gândim, dar n-am putut să fim de acord cu dânsul. Apariția acelui plan de vacanță n-a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri… De alfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. E vorba de comisia științifică de la nivelul Ministerului Sănătății, el nemaifăcând acum parte și nemaifiind președinte”, a spus Nelu Tătaru.

Întrebat dacă trimite Corpul de control la Institutul „Matei Balș”, ministrul Sănătății a spus: „Noi facem evaluări și trimitem Corpul de control, dacă e cazul, la toate spitalele-covid”.

Adrian Streinu-Cercel plătește pentru documentul controversat redactat în luna februarie și pus pe tapet în aprilie, stârnind critici puternice în spațiul public.

- Advertisement -

Proiectul, intitulat „Programul «VACANŢA MARE» de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/Covid-19”, are 9 pagini şi propune măsuri dure. Printre acestea se numără separarea de familii a persoanelor de peste 65 de ani, pentru o perioadă de trei luni, şi izolarea totală a celor din categoria 40-65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

Orban: „Salut decizia cu demiterea lui Cercel”

La începutul ședinței de guvern de joi, premierul Ludovic Orban a salutat decizia de demitere a lui Adrian Streinu-Cercel din funcția de șef al Comisiei anti-covid. „Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte, a durat cam mult, puteam să ne mișcăm un pic mai repede, mai ales după grozăviile…”, a spus Orban.

Anterior, premierul criticase dur programul „Vacanța Mare” al doctorului Adrian Streinu-Cercel: „Aia este o năstrușnicie! O stupiditate mai mare nu am văzut. (…) E o nebunie, nici nu trebuia luat în serios. Documentul ăla zici că e făcut în anii ’50, cu «la fiecare după nevoi», cu statul care se ocupă de tot, preia tot, distribuția de energie electrică, de apă, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe, statul rezolvă tot”.

- Advertisement -
Orban pune sub semnul întrebării modul în care a apărut documentul. „Iar chestiunea aia chiar stau să mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu, cu carantinarea părinților și bunicilor noștri, cu ruperea de familii. Astea sunt lucruri de o gravitate extremă, care nu trebuie tratate numai cu un zâmbet, ci cu măsuri”.

Klaus Iohannis despre „Planul Streinu-Cercel”

Președintele Klaus Iohannis a respins proiectul lui Adrian Streinu-Cercel miercuri, într-o declarație de presă făcută la Palatul Cotroceni.

  • „A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște. Într-un asemenea plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun -, cum că  persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină.”
  • „Dragii mei, așa ceva nu se va întâmpla! Este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, într-o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare – altfel n-aș putea să le spun.”
  • „Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: Stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane!”
  • „Atunci când va fi nevoie, vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală.”
  • „În niciun caz, statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul 21.”
  • „Astfel de planuri, prost gândite și prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populație; or, panica este ultimul lucru de care avem nevoie.”
  • „Așadar, revin: toată lumea trebuie să fie responsabilă! Inclusiv cei de la diferitele institute de știință, inclusiv oamenii care sunt considerați experți. Pentru că nu putem să avem un plan pentru fiecare, noi trebuie să avem un plan pentru România. Iar la acest plan lucrăm împreună cu Guvernul Orban.”

Cei 18 medici din Comisia anti-covid

Componența Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19 a fost modificată joi de Ministerul Sănătății, odată cu înlăturarea lui Adrian Streinu Cercel de la conducerea ei.

Noul președinte al comisiei este Adriana Pistol, director în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică de 15 ani. Din comisie face parte, în premieră, și Virgil Musta, șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, cunoscut ca medicul care a vindecat cei mai mulți români de coronavirus.

Medicii Virgil Musta, Silviu Dumitrescu, Simin-Aysel Florescu și Daniel Coriu sunt noii membri ai comisiei.

Noua componență a Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19, aprobată joi prin Ordin al Ministerului Sănătății:

  • Dr. Adriana Pistol (președinte) – directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică
  • Prof. univ. dr. Alexandru Rafila (vicepreședinte) – președintele Societății Române de Microbiologie
  • Prof. univ. dr. Dorel Săndesc – medic ATI, presedintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă
  • Prof. univ. dr. Florin Dumitru Mihălțan – medic pneumolog, președintele Societății Române de Pneumologie
  • Dr. Cristian Grasu – medic specialist în medicină de urgență, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății
  • Dr. Simona Pârvu – directorul Institutului Național de Sănătate Publică
  • Conf. dr. Simin-Aysel Florescu – medic primar boli infecțioase, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București
  • Prof. dr. Victoria Aramă – medic, șef de secţie la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din București
  • Conf. dr. Daniela Pițigoi – medic epidemiolog
  • Prof. univ. Cristian Vlădescu – profesor în Sănătate Publică, șeful disciplinei de Sănătate Publică de la UMF „Victor Babeș” din Timișoara, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
  • Șef lucrări dr. Virgil Musta – medic și şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara
  • Șef lucrări dr. Silviu Dumitrescu – medic cardiolog, șef de secție la Spitalul Militar „Carol Davila” din București
  • Prof. dr. Daniel Coriu – medic primar hematologie, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni.

Membri invitați:

  • Conf. univ. dr. Diana Loreta Păun – consilier prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale
  • Dr. Dragoș Nicolae Garofil – secretar de stat în Ministerul Sănătății
  • Dr. Amalia Șerban – directorul Direcției de Asistență Medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății
  • Dr. Andreea Moldovan – medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov
  • Dr. Casandra Butu – medic primar sănătate publică la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Decizii foarte bune, atat cea de demitere a jigodiei psdiste cercel, cat si cea de numire a doctorului Virgil Musta de la Timisoara. Vorba lui Orban, cam tarziu demiterea scarbei asteia, trebuia inca de pe vremea testului bucurestenilor, in cardasie cu firea, inca de atunci trebuia sa zboare dracului din post, ca-si daduse arama pe fata foarte clar. Iar doctorul Virgil Musta de la inceput ar fi fost normal sa fie cooptat in comisia asta, nu tot felul de muhaiele psdiste, ca cercel si rafila, sau diversi doctori care nu sunt epidemiologi sau infectionisti.

  2. In atenția grupului de infectare național….au început să apară măștile românești pe piața , știți domnilor cu cât se vând???….5,50 lei bucata!!!… transmiteți dlui Orban preturile practicate de firmele conduse de rețeaua de partid….de la 2,5 lei plus TVA …la 5,5 lei in magazin e cale lungă….că să nu zic cele din farmaciile Dnei Tătaru care au preț de 7,5 de lei bucata….așa că români tot din contrabandă o să cumpărăm….și culmea așa zisii afaceriști câștigă de două ori,odată de la UE și odată de la proști…practic trebuiau date gratis cum fac cei din Italia ,fiecare cetățean primește acasă prin poștă câte 5 măști gratis. .. pentru de ce credeți că s-au dat banii europeni gratis???… apropo Romania a luat-o în freză cu fondurile europene nerambursabile pentru pandemie…să zbârlit madam Markel și nu le-a mai dat bani astora care măsluiesc graficele….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -