„Demisia! Demisia!” Copiii iau de guler Guvernul în scandalul eliminării burselor de merit, ministrul dă înapoi: „Dacă va fi cazul, vom revizui criteriile”

3
279
Ministrul Educației a avut surpriza să descopere joi, la venirea în minister, că elevii nu înghit în tăcere eliminarea burselor de merit

Guvernul dă înapoi în fața reacției neașteptate a elevilor din România, care au reacționat prompt și dur în fața încercării de a li se tăia bursele de merit. Trezit la ușă cu grupuri de adolescenți care-i cer demisia, ministrul Sorin Cîmpeanu și-a înghițit joi declarațiile arogante făcute cu o zi înainte, anunțând că „vom revizui criteriile”.

Totul a pornit de la ordinul de ministru publicat pe furiș, marți, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Conform documentului apărut deja în Monitorul Oficial, se elimină bursele de merit pentru elevii cu note între 8.50 și 9.49. Aici intrau, până acum, două categorii de burse: 100 de lei/lună pentru copii cu note între 8.50 și 8.99 și 200 lei/lună pentru copiii cu note între 9.00 și 9.49.

Practic, se mai premiază doar copiii cu medii de la 9.50 la 10.

Asociațiile elevilor au reacționat prompt, semnalând că prin această modificare sunt eliminați de la bursele de merit circa 730.000 de copii! Practic, foarte puțini se mai încadrează acum la a primi aceste burse de la stat. A fost o metodă, pe care guvernanții au considerat-o ingenioasă, de a face economii la buget, în condițiile în care de pensiile speciale n-au îndrăznit să se atingă, iar preconizatele înghețări ale salariilor în Poliție, Învățământ, Sănătate și Transporturi au fost dur tamponate de sindicate.

Numai că, surpriză, a doua zi a apărut o reacție foarte puternică din partea asociațiilor de elevi, care au protestat, cerând demisia ministrului Cîmpeanu și anularea actului. Reprezentanții elevilor amenință cu o grevă în toată țara.

Explicații năucitoare ale ministrului: sistemul de notare din învățământul românesc „este irelevant”! În loc să reformeze sistemul și să elimine anomaliile, Cîmpeanu preferă să nu mai dea burse sub nota 9.50

Joi dimineața, la intrarea în sediul Ministerului Educației, au apărut primii protestatari, elevi din București și din Constanța care au cerut demisia ministrului și recuperarea burselor. Imaginile au fost transmise Live pe contul de Facebook al Asociației Elevilor din Constanța. Copiii i-au strigat ministrului: „Vrem bursele înapoi!“, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!“, „Elevii vor bursele!“, „Demisia!“, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest“.

Total surprins, ministrul Cîmpeanu și-a înghițit declarațiile arogante făcute miercuri, când spusese că nu vede care e problema, pentru că bursele erau acum câțiva ani 6 sau 8 lei pe lună și acum elevii ar trebui să fie mulțumiți cu ce li se dă. În mod incredibil, Cîmpeanu a dat vina chiar pe sistemul de notare, pe care l-a calificat drept „irelevant”! El a spus că, din cauza sistemului prost de învățământ, 53% dintre elevi au medii de peste 8.50. Observația este corectă, dar e făcută chiar de cel care ar trebui să aibă grijă ca acest sistem de notare din școala românească să nu fie „irelevant”!

În loc să reformeze învățământul, inclusiv notarea, și să elimine anomaliile, Cîmpeanu a găsit că e mai ușor să le taie bursele celor care iau sub media 9.50.

Joi, în fața protestelor și a amenințării elevilor că vor ataca în instanță ordinul de ministru, Sorin Cîmpeanu a dat înapoi.

Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu după protestele elevilor

Toți banii alocați pentru burse vor fi cheltuiți pentru burse. Dacă va fi cazul, pe baza rezultatelor pe care le vom avea după primul semestru, exclusiv semestrul I din clasa a V-a și semestrul I din clasa a IX-a, pentru că toți ceilalți se bazează pe rezultatul din anul școlar anterior, dacă va fi cazul, vom revedea criteriile în așa fel încât tot bugetul obținut cu greu pentru bursele elevilor să fie cheltuit pentru bursele elevilor.

Reamintesc, bugetul de peste 1 miliard de lei pentru bursele de merit, de performanță, sociale și de studiu, reprezintă de patru ori mai mult decât bugetul anului 2020, când am avut 270 milioane de lei plătiți doar de primării. În 2021, am început cu un buget de 540 milioane de lei, pentru prima oară în istoria post-decembristă, plătiți de la bugetul de stat.

La rectificare am luptat și am obținut pentru bursele elevilor încă 105 milioane. Execuția pe anul 2021 pe burse elevi de la bugetul de stat a fost de 645 milioane de lei. Peste acești bani, am luptat și am obținut o suplimentare de aproape 400 de milioane de lei. Peste acești bani, care sunt cu 400 de milioane mai mult decât anul trecut, sunt cei 226 de milioane pentru bursa profesională și bursa bani de liceu.

(…) Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: Unde este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PNL a predat PSD-ului și Diaspora, pe care PSD-iștii „se p…u” în august 2018. Românii de peste hotare l-au făcut președinte pe Iohannis în 2014

Guvernul PSD-PNL taie bursele de merit pentru 730.000 de elevi. Fiecare copil cu note peste 8,50 rămâne fără 100-200 de lei

„România educată” începe cu o directoare de școală: a cărat elevii cu autobuzul la mitingul lui Dragnea, acum e pusă subsecretar de stat la Ministerul Culturii

VIDEO. Sputnik jubilează: ÎPS Teodosie l-a decorat pe Ciutacu cu „Crucea Dobrogei”, pentru complicitatea anti-vaccinistă de la RTV

Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

Oastea subțiată a lui Ludovic Orban. Mai bine de jumătate din liderii care l-au susținut la Congres au rămas în PNL

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

* Primul mare sportiv care devine victima propriilor bazaconii antivacciniste: Novak Djokovici. Sârbului i-a fost respinsă viza după un interogatoriu de 9 ore și riscă să fie expulzat din Australia

3 COMENTARII

  1. nu mai au bani pentru etnobotanice saracii !!!…toti copiii pardon cretinii romaniei sunt de excelenta !..nu va e rusine analfabetilor ?>..cica sunt scoli unde asa zisii profesori de prostitutie sunt pe mana cu acesti analfabeti…aici a ajuns romania educata !!..

    • Te întreb și pe tine ce l-am întrebat pe boul de Kratos zilele trecute: ai copii, mă? Dacă ai ceva de împărțit, împarte cu idioții de profesori și cu dulapul de la Cotroceni! Ce vină au copiii că au încăput pe mâinile unor analfabeți funcțional? La asta te-ai gândit, cap sec?

  2. Notele din scoala aproape in toate cazurile sunt umflate, deci nu reflecta realitatea. Dovada? Rezultatele obtinute la evaluarea nationala, unde un sfert dintre elevi au medii sub 5 si aproape toti au medii cu cel putin 2 puncte mai mici decat media din clasele V – VIII. Ca sa nu mai amintim de bacalaureat, unde o treime dintre candidatii prezenti sunt respinsi. De faptul procentul absolventilor de liceu fara bacalaureat este mult mai mare, deoarece multi absolventi nu se inscriu la bacalaureat, constienti de faptul ca nu au nici o sansa sa il promoveze. Ce sanse are sa promoveze bacalaureatul un elev care a fost admis la liceu cu media 2, 3 sau 4 la evaluarea nationala?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here