Mitomana Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani), senatoare ex-AUR, a făcut o nouă afirmație de balamuc, dar care poate fi ușor încadrată și la capitolul „servicii aduse Rusiei”: mută lovitura de stat din decembrie 1989, prin care a fost eliminat Ceaușescu, din curtea GRU-KGB (Rusia) în cea a FMI (SUA + Europa de Vest)!
Într-un dialog televizat cu tovarășul ei Luis Lazarus (ex-OTV) – conspiraționist de cursă lungă, furajat de PSD din bani publici -, Șoșoacă emite aberații monumentale.
Ea susține că dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fost omorât pentru că „și-a permis” să achite întreaga datorie externă a României. Dar nu l-au omorât trupe de comando sau agenți ai serviciilor secrete, ci… Fondul Monetar Internațional (FMI)!
Un pic mai la vale, aflăm că, de fapt, Ceaușescu a fost lichidat pentru că voia să facă un alt FMI, unul paralel, „pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… cu dobânzi din alea minime, 1%, 2%…”
„Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”, decretează Șoșoacă.
Senatoarea mitomană spune niște minciuni urlătoare. Poate fi vorba de rea-credință, dar în mod cert e și multă ignoranță, o enormă prostie fudulă. Șoșoacă are uriașe goluri de documentare, confundă informații elementare, vorbește exact ca o țață la capul podului. Iar Lazarus, în loc s-o corecteze, îi ține isonul, emițând și el cumplite enormități.
Dialogul halucinant dintre Lazarus și Șoșoacă
Luis Lazarus: Acuma deja și în România se pune problema, din ce în ce mai des: cum a fost posibil ca Ceaușescu să ne lase fără datorii și cu toată industria, și noi, după 30 de ani, să ajungem plini de datorii și fără industrie? Adică pare ciudat, așa…
Diana Șoșoacă: Păi, ăsta a fost scopul. Deci, pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât. Da? Mai ales că voia să facă un FMI, un… da, un FMI… un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… da? Cu dobânzi din alea minime, 1%, da?… 2%… Și deja se punea… se încropise această legătură între ei… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci. Eeee… și când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot.
Luis Lazarus: În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă.
VIDEO: Momentul datoriei externe a lui Ceaușescu, de la min. 49:15
https://www.facebook.com/LuisLazarusZeusTV/videos/900550287378392/
Demontarea unor minciuni stupide
Luis Lazarus s-a lansat orbește într-un subiect pe care nu-l stăpânește: sfârșitul lui Ceaușescu. A bălmăjit ceva cu datoriile și industria, iar spre final a pus bomboana pe colivă: „În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă”.
În realitate, ultima tranșă a datoriei externe a fost achitată la sfârșitul lunii martie 1989, iar marea izbândă a fost anunțată de Ceaușescu la jumătatea lunii aprilie 1989, într-o ședință festivă a Marii Adunări Naționale și apoi în „Scînteia”.
Diana Șoșoacă a preluat subiectul din zbor – pentru că ea le știe pe toate! – și a emis câteva aberații pestilențiale.
- „Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”. Râd și curcile când aud că FMI face lovituri de stat! Există servicii și agenții specializate în așa ceva, nu e nevoie să apelezi la finanțiștii lumii.
- „Pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât”, „aceste lucrurii” fiind industrializarea României și achitarea datoriei externe. O afirmație lipsită de logică și care nu se bazează pe nicio dovadă. O altă teorie conspiraționistă, lansată în anii ’90 din mocirla securistă. Apropo: de ce ai omorî un șef de stat pentru că și-a achitat datoriile?! Logica spune că-l omori, eventual, pentru că refuză să-și plătească datoriile!
- „Un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită”. A auzit ea ceva despre țările arabe, dar le-a confundat între ele! Nu putea fi vorba de Arabia Saudită, aliat strategic al SUA, ci de alte țări arabe, din Asia de Vest și din Africa de Nord, aflate pe orbita comunismului sovietic sau măcar influențate de Moscova.
- Un FMI paralel, „cu dobânzi din alea minime, 1%… 2%…” Atât de mici și de clare erau dobânzile unei instituții financiare-fantomă, inexistente, încât sunt pronunțate cu marjă dublă, de la 1% la 2%. Urechism 100%!
- „… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci”. De plecarea lui Ceaușescu e vorba. S-a întâmplat în 18-20 decembrie 1989, dar nu în Arabia Saudită, ci în marele ei inamic din zonă: Iran!
Practic, toate zicerile șoșocare pe această temă sunt o varză totală. Doar bârfe de doi lei, nici măcare susținute de o minimă logică.
Ignoranța Senatoarei Urlătoare produce și o gravă deturnare de responsabilitate. Mutând lovitura de stat în curtea FMI, Șoșoacă îi absolvă pe adevărații autori ai regiei sângeroase din decembrie 1989: sovieticii. Există dovezi zdrobitoare ale implicării Moscovei, prin GRU și KGB, dar Șoșoacă nu suflă un cuvânt despre acestea. Inclusiv echipa care a preluat puterea călcând pe cadavre – Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Vasile Ionel etc. – a fost de sorginte moscovită, cu ancore solide în KGB și GRU.
Apropo: de ce ar fi dat FMI-ul occidental o lovitură de stat prin care să instaleze la putere o echipă pro-sovietică?!
Dar Șoșoacă nu-și pune asemenea întrebări, pentru că misiunea ei e să producă anarhie în folosul Rusiei, cea care atât de mult o laudă prin Sputnik.md…
Chiar ne întrebam când o să „lămurească” (Sic!) Șoșoacă și „misterele” așa-zisei „revoluții”…
(Se pregătesc „mineriadele”…)
Observăm, cu „încântare” (Sic!), că această CREATURĂ este nu numai ooo… CLAR-VĂZĂTOARE asupra prezentului și viitorului (țării și omenirii-în-general!), ci și în legătură cu trecutu’…
Ne așteptăm ca „Mama-SUINA” să ne lumineze și despre alte tâlcuri rămase nelămurite până acum: cine l-a mătrășit pe Kennedy, problema O.Z.N.-urilor, cum s-au construit piramidele, ce fel de „racolat” a fost Turcescu ș.a.m.d….
Până acu’ îl aveam doar pe Radu Moraru (FOSTUL jurnalist, ajuns… rău-de-toooot!), săracu’…, care ne mai povestea câte ceva din trecut, prezent și viitor, mă rog…, așaaa…, din… „LUMEA-LUI” (Sic!): iată că deja nu mai este singurel… printre-stele (Sic!), o are alături, aripă-lângă-aripă, în… zboru’-minților-duseeeeee, pe Șoșo!!!
În fond…, NU-i rău…, nu-i rău deloc…: ca și-n fotbal (de exemplu), CONCURENȚA-pe-POST e benefică!
În loc de un „Napoleon”, avem acum un „Napoleon” și-o „Napoleoană”!
Înnn… același SALON!
O NAPOLEOAN(C)Ă… „care-l și întrece” (NORMAL, nuuuu?!)!!!!!!
Or mai fi proști care să nu știe că Bolșevică Mare și uneltele sale l-au ucis pe Ceaușescu pentru că nu vroia perestroika ??
…Bolșevicia Mare …
Poporul român e singurul, deocamdată, care a reuşit să răstoarne un regim totalitar fără o intervenţie armată externă. Aripa dogmatică KGB-GRU, cea care în 1991 va da lovitura Kriucikov-Iazov lui Gorbaciov, a sprijinit doar contrarevoluţia emanaţilor, declanşată, la câteva ore după elicopterizarea Ceauşeştilor, în scopul salvării PCR în ambalaj FSN.
Deja vu, suntem unici in univers. Nu ți se pare curios ?
Dacă i se face propagandă multă vă veți trezi cu ea să conducă țara, și atunci să nu vă mirați voi din media unde s-a ajuns, voi veți fi cei mai vinovați, sunteți cei mai notorii promovatori a distrugerii țarii, faceți propagandă șovină , neonazistă mai gândiți-vă pe cine promovați.!!
Individa Șoșoacă e clar bolnavă mintal, însă asta nu i-ar împiedica pe rusnaci să se folosească de ea. E urlătoare, scandalagioacă, mitomană, tot ce vrei. Este uluitor că acest specimen a pătruns în Parlamentul României. O să mai spună o grămadă de tâmpenii și minciuni până va „expira” și ea din mandat. Să sperăm că acesta este și ultimul ei mandat.