Delir anti-vaccinist la Antena 3. O oră crâncenă cu Teodosie Mitomanul: diversiuni, minciuni, intoxicări

5
2999

Înalt Prea Sfințitul Teodosie (65 de ani), arhiepiscopul Tomisului, s-a autodepășit în ora de emisie pe care i-a pus-o la dispoziție Antena 3, marți seară, în prime time (20.00 – 21.00). Anarhistul nr. din Biserica Ortodoxă Română (BOR) a făcut o virulentă pledoarie anti-vaccin, pe baza unor minciuni în serie și a unor insinuări perfide. 

Teodosie a vorbit despre „efectele secundare categorice” care i-ar fi chinuit pe românii care s-au vaccint până acum. Minciună sulfuroasă!

În realitate, în toate comunicările oficiale din 27 decembrie (prima zi de vaccinare) și până azi, s-a folosit expresia „reacții comune și minore”, adică nesemnificative.

Mai mult, cea mai recentă comunicare de pe site-ul Ministerului Sănătății (marți, 12 uaniarie) sună așa: „Peste 125.000 de români s-au vaccinat de la startul campaniei de imunizare anti Covid-19. Zero reacții adverse grave”.

Recitalul lui Teodosie Mitomanul a conținut afirmații scandaloase, iresponsabile, de genul:

  • „vaccinul nu este sigur”;
  • „oamenii au murit după ce au fost vaccinați”;
  • „cu acest vaccin se face un experiment”;
  • „unii, prin vaccin, au dobândit virusul; în loc să-l alunge, l-au luat și s-au îmbolnăvit”;
  • „vaccinul este relativ”;
  • „vaccinul nu are indicații complete, nu sunt indicații”;
  • „dacă există prospect, acela nu e complet”.

Potopul de minciuni și insinuări marca ÎPS Teodosie

  • „Decizia mea de acum este să nu mă vaccinez, pentru că nu m-am edificat încă asupra acestui vaccin. Mai aștept, mă mai informez.”
  • „Iată, vaccinul mai are și efecte secundare, de aceea nu-i putem îndruma pe credincioși să se vaccineze. Au existat multe efecte secundare, chiar categorice.”
  • „Ne vom mai lămuri după acest experiment care se face cu acest vaccin. Da, este și un experiment acest vaccin, pentru că nu s-a experimentat suficient până acum. Trebuie să aibă o marjă de experimentare de 7-8 luni, dacă și nu mai mult.”
  • „Vorbim despre ceva care nu este sigur. Acest vaccin, deocamdată, nu e sigur.”
  • „Sunt cazuri în care oamenii au murit după ce au fost vaccinați. Medicii n-au negat asta.”
  • „Unii s-au vaccinat și au dobândit, prin vaccin, virusul. În loc să-l alunge, l-au luat! Și s-au îmbolnăvit!”
  • „Acest vaccin nu are niște indicații complete. Nu scrie că ne dă imunitate, două-trei luni – nu scrie nimic, nu sunt indicații. La alte vaccinuri sunt înscrise într-un prospect, aici nu sunt înscrise. Cum să am eu încredere în el? Cum să-l recomand și altora? Nu pot face așa ceva!”
  • „Dacă există un prospect, acela nu e complet. Nu s-a studiat.”
  • „Vaccinul este relativ, are diferite manifestări. Nici specialiștii nu le știu pe toate. De ce credeți că mulți medici nu vor să se vaccineze?!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

  1. Iar parteneră de dialog i-a fost CARAGHIOASA aia de… Porumbel (așa o cheamă…, ea n-are nicio vină, bineînțeles, că se potrivește cu mintea ei de păsărică!), cu privirea/căutătura aia care exprimă atâtaaa… „inteligență” (Sic!), nu-i așa?!!!

    Individa este cunoscută ca fiind realizatoarea/prezentatoarea emisiunilor de sfârșit de săptămână, de la „Latrina3”, alea în care-i are ca invitați peee… „savanții” — Sic! — din ESCROCHERIILE și DEMENȚELE numite… „științe-ale-…paranormalului-și-astrologiei”! Cam ăsta-i nivelu’ nefericitei aceleia RIDICOLE…

    • Cât despre acest NEMERNIC de Teodosie, singurul tratament la care putem spera (în condițiile în care B.O.R. îl protejează, iar polițiștii — ai M.I. sau ai Primăriei Constanța, condusă de un liberal! — și jandarmii chiar… ÎI SUSȚIN ILEGALITĂȚILE!) este… CODUL-PENAL!!!!!

      • În mod concret, „Îpsul” se face vinovat de INFRACȚIUNEA de „(tentativă de) zădărnicire a combaterii pandemiei”, pedepsită cu asprime în Codul-Penal!

        De altfel, în 6 ianuarie (după ultimile ILEGALITĂȚI comise de acest TOXIC individ, cu ocazia sărbătorilor creștine de sfârșit și început de an), a și fost depusă o plângere în acest sens la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța (care s-a și grăbit s-o decline, imediat, ca și competență, către un Parchet!)…
        Sperăm… SERIOZITATE și CELERITATE (MĂCAR de această dată!) în cercetarea cazului!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here