sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsDăncilă, o nouă exprimare cumplită: "Întâlnirile A REPUS România pe harta mondială"

Dăncilă, o nouă exprimare cumplită: „Întâlnirile A REPUS România pe harta mondială”

-

Vasilica Dăncilă distruge tot în calea ei. Cu toate încercările unora de de a o prezenta într-o lumină favorabilă, de persoană rezonabilă, cu tot efortul scump al consultanţilor, care încearcă s-o plimbe prin Occident pentru a-i „spăla” imaginea, Dăncilă e iremediabil compromisă.

În seara aceasta, a făcut o nouă gafă greţoasă, în intervenţia sa de la România TV. Nu a reuşit să facă un simplu acord între subiect şi predicat:

„Întâlnirile A FOST bune, toate aceste întâlniri, toate aceste discuţii A REPUS România pe harta mondială. Îmi pare rău că domnul președinte iese cu afirmații care pot aduce prejudicii imaginii României. Când are ceva de reproșat, să nu iasă cu reacții publice”, a spus Dăncilă, la România TV.

- Advertisement -

A luat-o razna!

Gafa aceasta este însă doar o chestiune de formă, care sigur că e foarte greu de digerat pentru o persoană care ocupă funcţia de şef al Guvernului României.

Mai grav este însă ce-a declarat desptre vizita anulată a Regelui Iordaniei în România.

În ciuda tuturor evidenţelor legate de cataclismul diplomatic pe care l-a creat prin declaraţia sa iresponsabilă din SUA, Dăncilă a declarat în seara aceasta, la România TV, că nu e vina ei că Regele Iordaniei şi-a anulat vizita în România!

- Advertisement -

„Legat de mutarea ambasadei (n.r. – de la Tel Aviv la Ierusalim), îmi menţin punctul de vedere. Cred că în CSAT preşedintele trebuie să ridice această problemă. Văd că acuză premierul de ignoranţă, dar nu ia o decizie. Nici acum nu a numit un ambasador în Israel. Nu e interesat de o bună relaţionare pe axa Washington-Tel Aviv”, a spus Vasilica Dăncilă, la România TV. Ea a mai declarat că Iohannis „trebuia să-l sune” pe Regele Iordaniei „și să îi spună că nu este de acord cu acest lucru”.

Care „lucru”, numai mintea ei rătăcită poate şti. Probabil vrea să spună că Iohannis trebuia să-i spună Regelui Iordaniei că el, personal, nu e de acord cu prostia scoasă pe gură de Dăncilă. Vă daţi seama în ce hal de iresponsabilitate a ajuns această femeie care ocupă ditamai funcţia de prim-ministru?!

Iată declaraţiile ei:

  • Nu este vina mea că nu s-a mai făcut vizita Regelui Iordaniei. Regele trebuia să aibă întâlnire cu președintele.
  • Președintele trebuia să-l sune (pe Regele Iordaniei) și să îi spună că nu este de acord cu acest lucru, pentru că regele este omologul său nu al prim-ministrului.
  • Percepția că vom avea relații proaste cu statele arabe este o percepție pe care vor să o inducă unii

Regele Iordaniei, „jignit” de Dăncilă

„În seara asta trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag. Regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România. Cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă şi aceasta este una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, din politica externă a României, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri, acum doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu este o glumă, este foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic”, a spus şeful statului la dezbaterea „Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală”, organizată de Asociaţia Oraşelor din România.

Declaraţia care a aruncat în aer relaţiile României

Aflată într-o vizită în SUA, Viorica Dăncilă a făcut un anunț grav: „după finalizarea analizei” și „în deplin consens”, România îşi va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Viorica Dăncilă:

  • „După cum ştim, preşedintele Donald Trump a deschis Ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas admirabil şi curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu şi poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică şi demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american şi cel israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internaţional un proces de reflecţie”.
  • „Guvernul României a iniţiat de atunci un proces de evaluare a oportunităţii mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta Ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”.

Când a spus „după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea” şi „în deplin consens”, Viorica Dăncilă a mințit grav. Nu există informații că președintele Klaus Iohannis, un actor constituțional implicat în procesul decizional în chestiuni de politică externă, nu a fost consultat,deci nici vorbă de consens.

CITIŢI ŞI:

Băsescu: „Proasta Dăncilă a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu”

Şocul provocat de Dăncilă face ravagii. Şi-a anulat şi ministrul francez de Externe întâlnirea cu Meleșcanu?

Bravo, Dăncilă: Marocul îi închide ușa-n nas lui Tăriceanu! E a doua țară arabă care taxează sever anunțul tembel al premierului român

Iohannis o demolează pe Dăncilă: „Total ignorantă în politica externă. Decizia finală, în privința mutării Ambasadei, aparține Președintelui României”

Dăncilă ia o decizie gravă, împotriva lui Iohannis și a Europei: mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim!

Doamne-ajută! Popa Terheş, exclus din Biserică după ce şi-a vândut sufletul „diavolului” PSD

Florin Călinescu desfiinţează lista PSD la europarlamentare: „Livulică, găselniţa ta cu escrocu’ Terheş e maximă!”

A dat mâna cu Trump şi-a rămas fără viză SUA? „Dragnea este într-o situaţie disperată”

- Advertisement -

4 COMENTARII

    • Cine SA CEARA DEMISIA …..HOLIGOFRENII ,KURVELE , SPĂGARII SI MILOGII DE CÂRCIUMĂ ( ASTIA SUNT MAJORITARI IN ROMAMICA DE AZI) SE SIMT REPREZENTAȚI DE UN ASTFEL DE GUVERN

  1. Marioneta pusă de borfașul Zdragnea pe nume Viorica DANCILA face de ras nu numai pe romani dar România ca țara membra UE. Este noaptea minții ce cauta aceasta femeie in politica și nu la orice nivel ci la nivel de prim ministru al României ! Nu are nici măcar un bagaj minim diplomatic ai senzația ca le face fin intuiție sau le ce-i sufla infractorul Zdragnea. Toate aceste nu vor fi contabilizate de DANCILA cu vor fi trecute in contul României , ea pleacă de la Pslarul Victoria dar rămâne aceasta Rușine de care se va vorbi mult timp de acum încolo! Jalnica prestație ! Chiar nu s— a uitat NUMENI ce fel de CV dar ce contează când este pusă de acest nenorocit de Zdragnea!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -