miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăDezvăluiriDan Voiculescu îl foloseşte pe Eminescu pentru a-i mai "uşura" de nişte...

Dan Voiculescu îl foloseşte pe Eminescu pentru a-i mai „uşura” de nişte bani pe bucureşteni

-

„La 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, la Cercul Militar opera sa a prins viaţă. Actori de la Teatru Național, Teatrul Excelsior şi Teatrul Coquette au pus în scenă un spectacol dedicat luceafărului poeziei româneşti. Scenariul a urmărit povestea vieţii lui Eminescu prin versurile sale. Printre spectatori s-au numărat academicieni, oameni de cultură, mari actori şi artişti români”.

Aşa sună ştirea, din oră în oră, la Antena 3, aşa e scrisă şi pe site-ul televiziunii lui Dan Voiculescu. Dar vine şi un bonus: „Spectacolul a fost organizat de <<Fundaţia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României>>, în parteneriat cu Primăria Capitalei”.

Aha, tot cu Primăria Capitalei… Deci, tot o sifonare de bani. De doi ani şi jumătate, de când primăriță a devenit Gabriela Firea, curg sutele de mii de euro, din banii bucureştenilor, spre conturile trustului media al lui Dan Voiculescu. Zeci de contracte, sub toate pretextele posibile.

- Advertisement -

Anul centenar a fost stors la maximum, căci doar aşa puteau românii să afle despre suta lor de ani: cu informații – banale, stupide, mediocre – de la Antena 3, plătite generos de Primăria Capitalei. Fără licitație, prin încredințare directă, ca să fie sigură doamna primar că banii ajung unde trebuie, nu la alte trusturi de presă.

Acum, că a trecut Centenarul, se dezvoltă noi şi noi combinații între Primărie şi trustul Intact. Tot felul de campanii publicitare, cu nelipsita precizare „în parteneriat cu Primăria Capitalei”. Adică pe banii bucureştenilor, care n-au fost întrebați dacă vor să plătească salariile de mii sau chiar zeci de mii de euro (pe lună, nu pe an!) pentru Gâdea, Badea, Ursu, Stoicescu (fina primăriței), Tudor, Dumitrescu, Stancu-Zamfir etc.

A fost şi Voiculescu aseară, la Cercul Militar. Au fost apropiații lui din Antene, din afaceri şi din partidul-fantomă pe care încearcă să-l mai resusciteze o dată.

- Advertisement -

A fost, de fapt, o seară artistică în familie, pe banii familiilor bucureştene care nici n-au ştiut de existența acestui spectacol. Dar l-au plătit, fără să vrea.

Iar Voiculescu, după ce şi-a numărat banii din teşcherea (bravo, Găbița, ai făcut treabă bună!) şi şi-a făcut reclamă gratis, a scris un text pe blogul lui de Varan. Înduioşător!

„Aseară, la evenimentul dedicat de FDVDR lui Mihai Eminescu, pe lângă emoția reîntâlnirii cu numeroși prieteni, am avut bucuria de a descoperi excepționala afinitate a tinerilor pentru opera și personalitatea reperului absolut al culturii naționale.

Pasiunea și dezinvoltura cu care elevii și studenții vorbesc despre Mihai Eminescu, demonstrează uriașul potențial intelectual al acestei națiuni. Dacă beneficiază de modele ale superlativului, am convingerea că tinerii români – deștepți, educați, energici – vor scoate națiunea noastră din labirintul mediocrității.

Nu sunt <<cuvinte mari>>. Ascultați-i cum vorbesc. Descoperiți-le forța intelectuală. Observați lipsa oricăror complexe de presupusă provincie culturală. Dacă vor fi încurajați, dacă li se vor oferi resursele și spațiul necesar pentru a se dezvolta, acești români vor fi elita Europei de peste 10-20 de ani. Avem obligația să nu-i pierdem. Să nu-i lăsăm să plece. Să le oferim aici tot ce ar putea primi dincolo.

O dată în plus, Eminescu ne-a arătat calea. Suntem în stare s-o parcurgem?”

Trei observații elementare.

  1. Eminescu ne-a arăta calea fără corupți, pe care-i ura visceral. Deci, calea lui Voicuescu nu trece prin opera lui Eminescu!
  2. Care resurse? Că ni le împuținează Voiculescu la fiecare contrat cu Primăria, după ce ne-a rezolvat şi cu Crescent, şi cu ICA…
  3. Ce să le oferim, când Voiculescu le oferă doar şansa de a fi jecmăniți?

CITIŢI ŞI:

Cristoiu: „Domnu’ Gâdea, suntem oameni serioşi, dvs. mai serios decât mine”. Codrin: „Domnu’ Cristoiu, vă iubesc mult!”

Mircea Badea a găsit vinovatul pentru crimele din ultima vreme: #Rezist! Iar Kovesi „trebuie să stea în puşcărie tot restul vieții ei”

Mircea Badea: „Am luat-o razna! Sunt psihopat!” A publicat o poză cu copilul său în „puşcăria” de la mall

Mircea Badea în sevraj: „În locul lui Meleşcanu, eu aş fi şters podelele cu madama aia penibilă de la BBC. De ce nu i-a zis ăleia că manipulează?”

Mircea Badea către Ciordache: „Mi-a plăcut cum le-ați arătat degetul, sunt fan! Data viitoare vin şi eu, să le arătăm degetul împreună!”

Mircea Badea a amuțit. Agatha? Perminov? Nebunaticule! Dar Carmen Brumă ştie? „Salutări atât lu’ Agatha, cât şi lu’ Perminov. Ştiu tot, prostule”

VIDEO. Mircea Badea, propagandist de mic. Înainte de pup-pup-pup la Voiculescu, pup-pup-pup la Ceauşescu

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Este inimaginabil cum,la 30 de ani de la evenimentele din ’89, acest securist bolșevic, pușcăriaș și hot,Felix Latrina,taie și spânzura,distruge vieți, fură cu tupeul cizmei roșii. In toate acțiunile, psdrac.nea/motocicleanu-razgandac/tumoare Tudorel și toate instituțiile acaparate,sunt ajutați de scursuri din diverse domenii ,f.bine plătite,recompensate cu funcții,de varan in celulele lui ,la demolarea nației române,scoaterea țării din UE și subordonarea ei rușilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -