vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCum le-a furat Ciolacu ideea celor de la USR-PLUS cu demisia din...

Cum le-a furat Ciolacu ideea celor de la USR-PLUS cu demisia din Parlament. Gura-spartă a unui USR-ist a stricat surpriza

-

Surprinzătorul anunț făcut de Marcel Ciolacu, președintele PSD, care luni seara a spus, pe nepusă masă, că-și dă demisia din Camera Deputaților pentru a nu beneficia de pensie specială, are un substrat caraghios. Conducerea PSD a aflat, datorită unui gură-spartă din USR-PLUS, că parlamentarii acestui partid pregăteau marți un gest simbolic, demisia în bloc din Camera Deputaților și Senat, dezvăluie jurnalistul Sebastian Zachmann, de la Adevărul.

Aflați toți la primul mandat în Legislativ, membrii USR-PLUS refuzau astfel pensiile speciale, care se acordă doar pentru cei care au minimum un mandat plin în Parlament.

USR-PLUS se agită de multă vreme pentru a elimina pensiile speciale, dar n-a găsit susținere la vechile partide, iar Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, dar și breasla magistraților se opun cu disperare acestei inițiative.

Culmea e că, după ce a “furat” în pripă startul în ce privește demisia din Parlament, tot Marcel Ciolacu a făcut gălăgie, pretinzând că “useriștii au ajuns să ne copieze acțiunile. Apreciez gestul USR de a ne urma în demersul de renunțare la pensiile speciale. Credeți că și peneliștii vor renunța la privilegiile pe care nu le merită?!“.

- Advertisement -

Imediat, luni seară, mașinăria de propagandă a PSD s-a pus în mișcare. De la televiziunile de casă până la armatele de postaci, toată lumea a pedalat pe gestul măreț al liderului social-democrat, arătând cu degetul spre PNL-iștii care n-ar vrea să renunțe la pensiile speciale.

În realitate, a scris jurnalistul Sebastian Zachmann, unul dintre cei mai buni ziariști pe politică din România, lucrurile au stat tocmai invers. Ideea a fost a celor de la USR-PLUS, dar unul dintre membrii partidului s-a apucat să vorbească pe unde nu trebuie, iar PSD a aflat, “furând startul”.

https://www.facebook.com/sebastianzachmann/posts/10217727663367658

- Advertisement -

Iată ce a scris Sebastian Zachmann pe contul său de Facebook, luni seara: „E irelevant dacă Marcel Ciolacu nu vrea pensie specială, la fel cum demisia lui Liviu Dragnea din urmă cu patru ani a fost tot un gest populist. Liderii politici au din ce să trăiască la bătrânețe, nu au nevoie de pensie specială, nu-i plângeți. Iar parlamentarii care au mai multe mandate degeaba demisionează, pentru că e nevoie doar de un mandat plin, apoi pensia specială se calculează pe zile, nu pe mandate.

Relevant ar fi să vedem demisii de la parlamentarii PSD care au fost aleși pentru prima dată în 2016 și care n-au mai prins lista pentru încă patru ani. Da, atunci chiar ar fi un exemplu că renunță la privilegii, cum vor face cei din USR.

Apropo de USR. Ei au pregătit surpriza cu pensiile speciale pentru marți, doar că unul dintre parlamentari s-a apucat să discute despre subiect cu tovarășul său Freddy de la PSD. Evident, Freddy a spus mai departe la partid, Ciolacu a comandat imediat o postare pe FB și a omorât surpriza USR. Mă rog, PSD oricum nu e credibil pe tema asta.

În locul lui Orban, mâine aș da OUG pentru abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Probabil Renate Weber ar contesta la CCR, dar până la un verdict (previzibil) am face puțină economie“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -