marți, martie 19, 2024
AcasăNewsArhiepiscopia Sucevei scoate moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzi, la lupta...

Arhiepiscopia Sucevei scoate moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzi, la lupta cu virusul. “Îi cerem lui Dumnezeu să ridice această molimă”

-

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi scoasă pe străzi, la lupta cu virusul. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat luni că va organiza o caravană cu osemintele sfântului, care vor fi purtate prin mai multe localități din județul Suceava unde epidemia de Covid face ravagii.

Reprezentanții Arhiepiscopiei spun că fac acest gest la cererea poporului, oamenii solicitându-le preoților “să mai venim cu Sfântul”.

Totuși, pentru că pandemia s-a dovedit că n-are milă nici de credincioși, s-au făcut concesii și, de data aceasta, racla va fi purtată într-un automobil și nu pe umerii oamenilor.

Prelații speră, conform textului publicat pe site-ul Arhiepiscopiei, că vor reuși, prin mijlocirea Sfântului Ioan cel Nou, să-l înduplece pe Dumnezeu să alunge molima: “Cei care credem în Dumnezeu, în El ne punem nădejdea. Și Îi cerem să ne ierte, să ne apere și să ridice această molimă. Știm, o va face după ce vom fi învățat lecția ce o însoțește!

- Advertisement -

Și pentru că nu avem totdeauna îndrăzneală înaintea Lui, apelăm la sfinți. Pe ei îi simțim mai aproape, ca cei ce au fost oameni ca și noi. Unul dintre ei este și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul urbei Sucevei și al întregii eparhii“.

Comunicatul Arhiepiscopiei privind pelerinajul cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

„Uniți în rugăciune, sfinți și oameni

Anul acesta va fi ținut cu siguranță minte de către toți. A fost un an greu, și încă nu este gata. Pandemia a secerat viețile celor dragi nouă, ne-a schimbat modul de a relaționa, ne-a făcut mai triști, mai singuri, mai îngrijorați.

Cei care credem în Dumnezeu, în El ne punem nădejdea. Și Îi cerem să ne ierte, să ne apere și să ridice această molimă. Știm, o va face după ce vom fi învățat lecția ce o însoțește!

- Advertisement -

Și pentru că nu avem totdeauna îndrăzneală înaintea Lui, apelăm la sfinți. Pe ei îi simțim mai aproape, ca cei ce au fost oameni ca și noi. Unul dintre ei este și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul urbei Sucevei și al întregii eparhii.

La începutul acestei pandemii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, de vrednică pomenire, moaștele Sfântului Ioan au fost purtate, în duh de rugăciune, pe străzile Sucevei și în curtea Spitalului Județean. Reacțiile au fost cât se poate de pozitive: oamenii au simțit liniște, pace și au redobândit un gram de încredere și speranță. Și de atunci, în mai multe rânduri, nu puțini oameni au cerut ca din nou „să mai venim cu Sfântul”.

Acum, după mai bine de jumătate de an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în urma unei atente consultări cu autoritățile locale și județene, moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor pleca să binecuvinteze județul nostru. Zilele acestea, ele vor fi purtate cu cinste și cu rugăciune prin mai multe comunități din cuprinsul eparhiei, pentru ca prezența lor să aducă, iarăși, credința că nu suntem singuri și că sfinții ne ocrotesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu va fi un pelerinaj așa cum sunteți obișnuiți. Nu vor fi oameni care să poarte pe umerii lor moaștele Sfântului Ioan, așa cum obișnuim în fiecare an la 24 iunie. Dar, dacă acum, ele vor fi duse cu ajutorul unui automobil, cei care vă veți întâlni cu Sfântul să vă opriți preț de câteva secunde și, rostind o rugăciune pentru dumneavoastră, pentru cei dragi și pentru cei bolnavi, să considerați că îl purtați pe brațele inimii pe Sfântul nostru drag, Ioan Mucenicul, ocrotitorul Sucevei!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Pai si nu se pot ruga in biserici, ca s-au construit mai multe decat scoli, spitale, azile si orfelinate la un loc? Nu au loc in biserici, trebuie sa faca circ, pe strazi? Rusine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -