sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaCum a fost rănit generalul Gherasimov, comandantul armatei ruse: ucrainenii au organizat...

Cum a fost rănit generalul Gherasimov, comandantul armatei ruse: ucrainenii au organizat o ambuscadă pentru Marele Stat Major inamic. Au fost 20 de morți între ofițerii ruși de rang superior

-

Generalul rus Valeri Gherasimov, numit personal de Putin la comanda forțelor de invazie din Ucraina după ce condusese între 2013 și 2022 întreaga armată a Rusiei, a fost ținta specială a atacului petrecut sâmbătă, 30 aprilie, lângă Izium, dezvăluie multiple surse cu conexiuni în lumea militară. Conform informațiilor “pe surse”, ucrainenii au primit de la americani date exacte despre locul unde urma să se organizeze o inspecție a lui Gherasimov în apropierea frontului și au organizat o ambuscadă.

Comandantul forțelor rusești a scăpat ca prin minune, fiind doar rănit ușor de o schijă, dar circa 30 de ofițeri superiori din Marele Stat Major care-l însoțeau au fost răniți serios sau uciși, conform lui Victor Kovalenko, fost ofițer ucrainean participant la războiul contra rușilor în invazia precedentă, din 2014-2015, acum jurnalist.

Cel puțin 30 de ofițeri superiori și membri ai trupelor speciale Spețnaz au fost lichidați în ultimele 5 zile prin bombardamente de artilerie țintite asupra cartierelor generale ale marilor unități rusești

Întreaga poveste este una foarte neobișnuită. Gherasimov nu este un comandant „de teren”, el fiind mai degrabă socotit un strateg. Analiștii militari occidentali au fost foarte nedumeriți să afle că Putin l-a trimis să coordoneze personal campania din Ucraina – semn, pentru ei, fie că dictatorul rus a rămas fără alte soluții la comandă, fie că acum caută un țap ispășitor pe care să dea vina. La doar câteva zile după ce și-a preluat noul post, Gherasimov a fost ținta unui atac de artilerie al ucrainenilor în timpul unei vizite în apropierea frontului.

Victor Kovalenko a relatat duminică: „Atacul de ieri al ucrainenilor asupra Marelui Stat Major rus la Izium a avut ca scop lichidarea unei ținte foarte valoroase – șeful Marelui Stat Major al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov. Kremlinul l-a trimis să obțină victoria pentru parada de 9 Mai. Explozia a avut loc în apropierea lui Gherasimov, dar acesta a fost doar rănit”.

- Advertisement -

În acest atac au fost însă 20 de morți, inclusiv generalul Andrei Simonov. Kovalenko a explicat: „În momentul atacului ucrainean, alți peste 40 de ofițeri ruși de rang înalt se aflau la Statul Major din Izium. Informații confirmate spun că 20 dintre aceștia au fost uciși. Ucraina afirmă că în atacurile țintite asupra Cartierelor Generale din ultimele 5 zile au fost lichidați cel puțin 200 de militari ruși, inclusiv 30 de ofițeri superiori și membri ai trupelor de elită Spețnaz“.

În același atac, ucrainenii l-au ucis însă pe generalul Andrei Simonov, comandantul războiului electronic din Districtul de Vest al Rusiei. Acesta este al 11-lea general ucis de la începutul conflictului. De asemenea, trei ofițeri din stafful personal al lui Gherasimov au fost lichidați.

- Advertisement -

Ucrainenii au știut exact ora și locul unde urma să se afle generalul Gherasimov. Se bănuiește că americanii au furnizat informațiile

Daily Mail scrie că, deși a scăpat fără răni care să-i primejduiască viața și fără fracturi, generalul Gherasimov s-a ales cu schije în piciorul și șoldul drept. A fost scos de urgență din Izium și dus înapoi, în Rusia, în orașul Belgorod, la un spital militar.

Informațiile privind vizita pe front, traseul și ora la care Gherasimov urma să se afle la sediul Statului Major din Izium, organizat în Școala numărul 12 din localitate, au fost furnizate de serviciile secrete ucrainene, dar mai mulți experți occidentali bănuiesc că, de fapt, e vorba de o colaborare cu americanii, care i-au ținut la curent pe apărători cu situația.

Ucrainenii au început să primească, în ultimele săptămâni, artilerie ultramodernă de la țările occidentale. Tunurile M777, de calibrul 155 mm, sunt suficient de ușoare (puțin peste 4 tone) încât să fie transportate cu elicopterele, dar bat până la 40 de kilometri distanță și au sistem electronic de ochire și reglare a focului, acționat prin GPS. Așa se explică posibilitatea de a lovi cu artileria cartiere generale ale unor unități inamice aflate la zeci de kilometri în spatele frontului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-a întors roata: ucrainenii i-au bombardat pe ruși în Insula Șerpilor. Sistemele antiaeriene au fost distruse cu rachete de mare precizie

* Al 11-lea general rus ucis în Ucraina: Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic

* Rusia a pierdut 90% dintre cei mai buni parașutiști ai săi. Mai are doar 30% din rachetele de înaltă precizie și numai 30-40 de oameni instruiți să le lanseze

* General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

* Rusia își completează trupele cu pușcăriași violenți din închisorile Ceceniei. FSB trimite în Ucraina și deținuți politici, dar și rude ale acestora

* „ARDEREA RUSIEI”. Putiniștii sunt disperați: ucrainenii le-au aruncat în aer o baterie de lansatoare de rachete BM-27 Uragan și 5 unități din sistemul de focoase termobarice TOS-1 Buratino

* Putin l-a trimis în Donbass chiar pe șeful Armatei, generalul Gherasimov! Înlocuirea generalului Dvornikov confirmă noul eșec al Rusiei

* Ucrainenii l-au spulberat pe comandantul rus al unității de elicoptere Mi-8. Putiniștii s-au răzbunat trăgând cu obuze asupra populației civile

* Putin a tras cu rachete după secretarul general al ONU, care-l vizitase cu o zi înainte! Centrul Kievului, bombardat de ruși în timp ce acolo se afla Antonio Guterres

* Sprijin fabulos al SUA și UE pentru Ucraina. Americanii dau 33 de miliarde de dolari, din care de 20 de miliarde armament, în timp ce europenii elimină toate taxele pentru comerțul cu această țară

Atentatele din Transnistria, opera spionilor ruși conduși de generalul Razgonov, venit în 2019 și pus consilier al președintelui separatiștilor

Pravda: „România și Polonia, primele candidate pentru loviturile cu rachete Kalibr. Aceste țări care se poartă greșit nu vor supraviețui fizic și mental”

Serviciile secrete occidentale știu în ce buncăr se află Putin! Tiranul rus va fi distrus dacă va ordona un atac nuclear

Expert: „Această armată rusă din Ucraina va dispărea în două luni. Vor avea nevoie de una nouă, care va fi de recruți, mai slab instruiți”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

Mama Dianei Șoșoacă îi calcă pe urme celebrei sale fiice-urlătoare. Cu cine a ajuns să se judece medicul ginecolog Alice Florescu

* Primarul Piedone, reținut de DNA pe Aeroportul Otopeni, când fugea în Italia! Omul trioului PSD – Antena 3 – Dan Voiculescu se grăbea să plece înaintea sentinței definitive din „Dosarul Colectiv”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -