România a greșit grav atunci când a rămas fără reacție în fața provocărilor Rusiei, acceptând bombardamentele de la graniță deși era absolut clar că, la un moment dat, rachetele și dronele vor lovi teritoriul țării noastre, spune expertul în probleme de securitate Hari Bucur-Marcu. Rusia a testat reacția Bucureștiului, care a fost una de scărpinat în cap, deși de luni bune asistăm la un comportament huliganic și golănesc al Moscovei, mai semnalează fostul ofițer de aviație în analiza sa.
Reacția corectă a României ar fi fost ca, încă de la primul atac, să fi protestat energic pe căi diplomatice, iar dacă loviturile la granița țării nu s-ar fi oprit, trebuia expulzat ambasadorul lui Putin, spune Hari Bucur-Marcu. Asta, pentru că atât Rusia, cât și România au știut de la bun început că, la un moment dat, atacurile lansate la câteva sute de metri de teritoriul țării noastre se vor solda cu lovirea malului românesc. Rusia nu are nicio scuză și nicio explicație, pentru că în tot acest timp a atacat ținte civile, ceea ce o face responsabilă și în fața dreptului internațional, mai explică autorul scurtei analize.
Hari Bucur-Marcu este expert internațional în politici de apărare, managementul apărării și instituționalizarea domeniului public al apărării naționale. Acum în vârstă de 69 de ani, acesta a fost ofițer de aviație, ultima funcție în Armată fiind cea de șef al Serviciului Strategii de Apărare de la Statul Major General. În perioada 1990-2003, conform CV-ului, „a fost responsabil de, sau s-a implicat intim în aspecte esențiale ale reformei Armatei României, cu deosebire în relația cu NATO și a lucrat nemijlocit în structurile Alianței ca șef de secție învățământ și instrucție. Este cavaler al Ordinului Național «Pentru merit», în recunoașterea contribuției sale la integrarea României în NATO“.
Mai jos, analiza acestuia asupra modului în care a reacționat conducerea statului român la agresiunea rusească și un punct de vedere asupra a ceea ce trebuia, de fapt, făcut.
Hari Bucur-Marcu: „Rusia ar fi trebuit pusă la punct de România cu mult înainte de incidentul de duminica trecută. Ar fi trebuit ca pentru fiecare situație să facă un protest diplomatic, din ce în ce mai grav, de la simpla notă și până la expulzarea ambasadorului rus la București”
„Dacă există o probabilitate de 1 la 1000 (0,1 la sută) ca o dronă, o rachetă sau un proiectil lansate de Federația Rusă să atingă teritoriul României, chiar și sub formă de schijă, în urma exploziei petrecute în afara spațiului național, atunci cu siguranță că, dintr-o mie de asemenea lansări sau trageri, una va ajunge pe teritoriul României. Și nu va fi neapărat ultima din mia aceea.
Așa că România, Rusia și Ucraina (în ordine alfabetică) știau fiecare, cu siguranță, că, la un moment dat, tot trăgând Rusia drone, proiectile și rachete, pe direcții și traiectorii ce ar fi putut afecta dintr-o eroare tehnică teritoriul României, se va ajunge ca bucăți din așa ceva să lovească România.
Există o singură soluție pentru prevenirea unei asemenea situații: ca Rusia să nu tragă sau să nu lanseze nimic ce ar putea ajunge în România.
Adică, Moscova să nu-și stabilească ținte (care oricum nu au valoare militară, ci doar civilă, adică stabilirea și lovirea lor este ilegală, din perspectiva dreptului internațional) la o distanță de România care să fie suficient de îndepărtată pentru a evita cu siguranță situația ca teritoriul sau apele teritoriale ale României să fie afectate în cel mai mic fel. Nu mai vorbim de eventualitatea ca populația sau economia României să fie în cauză.
Și invers. Când Moscova a autorizat lansări și trageri înspre România, chiar dacă nu a fost țintit/vizat teritoriul României ca atare, Rusia și-a asumat riscul ca România să devină victima loviturilor sale. Adică, a făcut-o cu bună știință și în total dispreț față de regula asta simplă: dacă vrei să previi un incident, nu tragi și gata.
De aici rezultă că nu e nevoie ca vreo echipă de investigații (nu cercetare, domnilor jurnaliști români, că cercetare înseamnă altceva în terminologie militară, dar și altceva în terminologie științifică) să determine proveniența materialelor găsite într-o zonă din Delta Dunării, ca să ajungă la concluzia că ar fi de proveniență rusă sau nu. Federația Rusă este oricum responsabilă juridic internațional, diplomatic și moral, pentru faptul că asemenea resturi au ajuns în România, chiar dacă ele ar proveni de la ucraineni.
Mă repet: când a lansat un singur purtător de muniție la țintă, pe o traiectorie ce ar fi pus în pericol un metru pătrat de pământ românesc, Rusia s-a făcut vinovată de eventuala lovire cu acea muniție a României. Chiar dacă lovirea propriu-zisă s-a petrecut abia la a o mia încercare.
Desigur, așa ceva nu reprezintă un caz de război. Nu reprezintă vreun caz de agresiune a Federației Ruse asupra României, în accepțiunea dreptului internațional (Carta Națiunilor Unite și definiția agreată a agresiunii). Dar reprezintă o atitudine de sfidare, de dispreț față de regula internațională, din partea Rusiei, având România ca țintă și ca victimă.
Care Rusia ar fi trebuit pusă la punct cu mult înainte de incidentul de duminica trecută.
Pusă la punct de România. Care ar fi trebuit ca pentru fiecare situație de țintire a unei ținte ucrainene ce ar fi putut crea o situație în care, dintr-o eroare de țintire sau dintr-o defecțiune tehnică, să fie lovit teritoriul României, să facă un protest diplomatic, din ce în ce mai grav, de la simpla notă și până la expulzarea ambasadorului rus la București (ca incapabil să convingă capitala lui că ceea ce fac militarii ruși în Ucraina este inacceptabil pentru România).
Simultan, România ar fi trebuit ca, de la prima situație ce ar fi putut duce la lovirea teritoriului sau apelor românești de muniția rusească, să se fi adresat forurilor internaționale din care atât România cât și Rusia fac parte, pentru a activa acele măsuri consacrate în documentele și practica fiecărui for din acestea, pentru monitorizarea și observarea situațiilor create de militarii ruși. Astfel încât să nu fie nici cea mai mică șovăială internațională în a condamna Rusia pentru comportamentul său golănesc, huliganic, la adresa României.
În funcție de gravitatea situației din teatrul de război și mai ales în funcție de proximitea față de România a țintelor alese de ruși, România ar fi trebuit să ia măsuri pe teritoriul național, pentru a preveni și pentru a gestiona efectele unei loviri nețintite a teritoriului și apelor sale, de către Rusia. Măsuri de natură umanitară (protecție civilă, în primul rând), dar și militară. Pe care să le comunice apoi tuturor părților interesate, inclusiv rușilor. Măsuri ale căror costuri ar trebui suportate de rușii agresori și agresivi.
Din nefericire, a fost nevoie ca Ucraina să-i tot repete României că se află în această situație, în care Rusia trage și lansează muniție de război ce ar putea lovi și România, fără să-i pese de reacția românească, reacție care, așa cum am văzut cu toții, nici nu prea a fost, de niciun fel. Alta decât scărpinatul în cap al înaltelor autorități române, însărcinate cu soarta țării, a diplomației și a războiului.”
Sa fim seriosi. In 1940 , pe 28 iunie am cedat aceleiasi Rusii mari bucati din trupul tarii adica Basarabia si Nordul Bucovinei fara absolut nici o reactie, fara a trage un singur foc de arma.Cred ca suntem singura tara care a procedat asa intr-un astfel de caz si deci pe locul intii in topul lasitatii mondiale. Polonezii ,tot in acea perioada de timp , atunci cand au fost atacati de germanii lui Hitler au atacat tancurile acestora cu cavaleria,cu lanci si sabii . Polonezi care au reusit sa-si salveze tezaurul spre deosebire de noicare l-am facut cadou bolsevicilor rusi fara a mai incerca , tot din lasitate, sa incercam serios sa-l recuperam.
Niște adormiți, care sforăie pe banii noștri de se aude până la Moscova! Iar noi le plătim cu sârg, lună de lună, niște salarii babane…
Dormi, române, liniștit, că Statul veghează!
le injumatateam lucratorii ambasadei sau le inchideam Lokoilul!
Inca o dovada, ca cei 30 000 de turisti se plimba liberi pe la noi!