Cumplitul atentat sinucigaș de miercuri, comis la Teheran și soldat cu peste 100 de morți și un număr încă necunoscut de răniți, a fost comis de organizația teroristă ISIS, care l-a revendicat joi. Este epilogul unei afaceri care, după toate semnalele, fusese plănuită pentru a provoca un război între Iran și Israel. Atentatul a rămas nerevendicat peste 24 de ore, interval în care ayatollahii s-au grăbit să acuze Israelul și Statele Unite.
Adevărații autori ai actului terorist l-au revendicat atunci când, se pare, serviciile de informații occidentale au obținut dovezi clare asupra identității făptașilor, iar înscenarea a eșuat în mod evident.
Totul a fost planificat pentru a induce ideea că Israelul ori SUA sunt în spatele carnagiului. Doi teroriști și-au detonat centurile cu explozibili în mijlocul mulțimii strânse la cimitirul din Kerman, unde se comemorau 4 ani de la uciderea de către SUA a șefului Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran. Generalul Qassem Soleimani, șeful forțelor de elită Quds, a fost lichidat într-un atac cu dronă efectuat pe un aeroport de lângă Bagdad, pe când se întorcea dintr-o misiune în Irak.
De altfel, autoritățile de la Teheran au și căzut imediat în capcană, după atentatul de miercuri, repezindu-se să acuze Israelul și SUA și să amenințe cu răzbunarea.
Într-o postare pe Facebook făcută joi, înainte ca ISIS să revendice atentatul, profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai importanți experți români în relații internaționale, a anticipat corect că nu Occidentul a comis atentatul și a explicat ce jocuri sunt la mijloc.
Mai jos, scurta analiză a situației din Orientul Mijlociu făcută de profesorul Naumescu.
„Cine provoacă Iranul să atace Israelul, înaintea alegerilor de la 1 martie?“
„Cel mai probabil, cineva nemulțumit că războiul pornit de teroriștii de la Hamas împotriva Israel, pe 7 octombrie 2023, nu a escaladat în întreaga regiune iar Israelul nu a fost atacat de o coaliție a regimurilor islamiste, așa cum se așteptau și își doreau cei care au provocat mai întâi Israelul la război, implicit intervenția IDF în Gaza.
În Iran vor fi alegeri legislative pe 1 martie. Regimul de la Teheran nu poate rămâne fără reacție și fără un răspuns semnificativ după atacul terorist abominabil de la Kerman. Ar însemna costuri politice interne mari, în special pe palierul electoratului conservator fundamentalist, care dorește neapărat o formă de răzbunare, dar și la nivelul electoratului moderat, furios că autoritățile sunt ineficiente și nu pot asigura securitatea internă a cetățenilor împotriva unor astfel de atacuri.
Cel mai la îndemână pentru Teheran este să dea vina pe SUA și Israel (tema „regimului sionist criminal” prinde bine în Orientul Mijlociu), dar exact asta se pare că vor cei care au detonat bombele de la Kerman.
O logică elementară ne spune că Israel și SUA nu numai că nu sunt implicate într-un asemenea atac terorist, dar nu aveau niciun interes ca așa ceva să se întâmple acum. Dimpotrivă, calmarea Iranului devine o prioritate politică a democrațiilor occidentale și a Israelului.
Teroriștii au ales simbolic momentul comemorării asasinării generalului Suleimani de către SUA în 2020, pentru a îndrepta atenția publicului în acea direcție. Cu o zi înainte, nr. 2 din ierarhia politică a Hamas fusese ucis de o lovitură țintită de dronă la Beirut, foarte probabil de către Mossad. Dar atacul terorist din Iran este cu totul altceva.
Orele și zilele următoare sunt decisive pentru evitarea unui mare război regional. Acum este nevoie de dovezi, cât mai rapide și cât mai clare.
Trebuie investigată cu prioritate pista spre formațiuni extremiste și teroriste sunnite iar implicarea serviciilor secrete americane și israeliene în furnizarea de indicii credibile ar fi mai mult decât binevenită.
*
Post scriptum
Ora 19.30: se pare că Statul Islamic (ISIS) a revendicat atacul terorist din Iran. Așa cum bănuiam de la început. Deci, Iranul a primit lovitura ucigașă tot de la teroriștii islamiști… O palmă grea pentru promotorii discursului antisemit și antiamerican.”
Era clar de la inceput cine sint vinovatii. Israelul poate fi acuzat de multe lucruri, dar nu comite intentionat asemenea atentate in masa, atit ei cit si americanii lovesc precis.
Just, Babacu, si La Multi Ani! In privinta asta suntem de acord! Mai ramane sa ne lamuresti ce hram porti si cu cine te aliezi?! Dar daca astepti sondajele lui Pieleanu sau Palada, sa vezi cine are sase mai mari, m-ai dezamagit.
Mutulică, La mulți ani! Să fii sănătos, ești unul dintre puținii oameni echilibrați de pe acest site. Se vede că ai cei 7 ani de acasă. Salut!
P.S. Nu ma interesează chiar deloc sondajele Pieleanu sau Palada (pesedisti). Vrei sa votezi Dan Barna pe primul loc? Ce cistiga România cu Dan Barna europarlamentar? Cu regret trebuie sa o spun: Dan Barna a fost factorul perturbator în guvernarea PNL- USR (ineptia 101 % sprijin pentru nu stiu cine) și continuă sa fie factor perturbator și acum (a inlaturat-o pe Elena Lasconi pentri a fi el Number One).
Votăm proști în locul dobitocilor?
Știi piesa „Regele Lear” de Shakespeare? Se spune la un moment dat: „nebunii îi conduc pe orbi”. Se aplică foarte bine la situația de acum din România.
La jalea orbilor sunt surzi nebunii
De-aceea pleaca in exil romanii!
Dar ce-i mai trist e ca nici muții
Nu fac nimic… sa piara… șuții!!!
… genial, Mutulică!
Mai perseverează, iar data viitoare voi scrie cu G mare!
Ti-am urmat, Babacu, indemnu’
Si- am lungit-o precum trenu’:
E vremea zilelor din urma
Cand ne lasam la voia sortii,
Sclavi ai sindromului de turma,
Viata sa ne-o conduca hotii?
Sau va veni o zi cand turma
Nu-si va mai recunoaste urma
Si va urma un alt cioban…
S-o scoata din mocirla… la liman?!
Ipoteza din titlu e eronata. Daca ISIS voiau sa provoace un razboi cu acel atentat atunci nu-l revendicau ci lasau sa se creada ca a facut-o Israelul.
NU exista stat roman ci doar o cloaca de hoti in care Justitia e CRIMINALA: Romania trebuie sa dispara de pe harta. Un sfert din populatie a plecat si a scuipat in urma – curând vor pleca si altii, aici va fi latrina asiatica si hotii organizati in mafiile numite partide.