duminică, decembrie 8, 2024
AcasăNewsDupă ce a fost omenit la "Ferma Dacilor", Turcescu îi face PR...

După ce a fost omenit la „Ferma Dacilor”, Turcescu îi face PR lui Dinicu: „Omul ăsta muncea de dimineața până noaptea” / „Acolo am petrecut zile și nopți de bucurie”

-

Tragedia de la Tohani (județul Prahova), unde 8 oameni au ars de vii în incendiul care a mistuit „Ferma Dacilor”, i-a dat ocazia lui Robert Turcescu să-și amintească frumoasele zile petrecute la pensiunea neautorizată a fostului interlop Cornel Dinicu, dar și să-i mai aducă un potop de laude grețoase.

Jurnalistul Robert Turcescu (48 de ani), care acum prestează la televiziunea clanului Firea–Pandele, finanțată din banii cetățenilor din Voluntari, n-a ratat ocazia de a plânge pe umărul dubiosului personaj Cornel Dinicu, care a făcut avere prin metode interlope, apoi s-a lansat în turism.

Într-o postare pe Facebook, Turcescu zice că „mi se rupe sufletul să văd azi atâta durere și atâta moarte într-un loc în care până mai ieri era atâta bucurie și atât de multă poftă de viață”, dar nu-l ia la rașchetat pe principalul responsabil pentru această nenorocire – patronul pensiunii –, ci îl laudă vârtos, făcându-i un nerușinat serviciu de PR!

Turcescu depune mărturie că Dinicu era un adevărat sfânt a turismului din zona Mizil: „Am fost cu familia la «Ferma Dacilor», am înnoptat acolo, am petrecut zile și nopți de bucurie, nu ne-am simțit niciodată în pericol, oamenii erau extraordinar de atenți cu turiștii”.

- Advertisement -

Bonus: „L-am cunoscut și pe Dinicu Cornel, acolo, la Fermă, omul ăsta muncea de dimineața până noaptea”.

Ca jurnalist, i-a cunoscut probabil și „isprăvile” de interlop care băgase spaima într-o bună bucată din Capitală, erau scandaluri publice, dosare la vedere. Dar toate astea nu l-au făcut pe Turcescu să aibă o strângere de inimă înainte de a trage la pensiunea personajului cu pricina. Ba dimpotrivă, se pare că a apreciat felul în care a fost omenit, ca „influencer” de impact la vremea aceea.

Aprecierile continuă și azi, când gândurile bune ale lui Turcescu se îndreaptă spre minunatul Cornel Dinicu, nu spre cei 8 oameni pe care i-a ars de vii, iresponsabil, în pensiunea sa improvizată, lipsită de autorizații. Faptul că printre cei 8 s-a numărat și fiul cel mic al lui Dinicu, un băiat de 11 ani, nu constituie circumstanță atenuantă pentru fostul interlop, ci agravantă.

- Advertisement -

Dar lui Turcescu i-au plăcut mult ciorba și pastrama la „Ferma Dacilor”, așa că are sentimente bine filtrate și așijderea comunicate.

Cât l-a costat, dacă l-a costat, doar el știe. El și prietenul Dinicu.

Postarea-PR a lui Robert Turcescu

„Dumnezeu să-i ierte pe cei morți și să-i întărească pe cei rămași în viață. E o tragedie, e cumplit. Am fost cu familia la «Ferma Dacilor», am înnoptat acolo, am petrecut zile și nopți de bucurie, nu ne-am simțit niciodată în pericol, oamenii erau extraordinar de atenți cu turiștii, indiferent cine erau sau de unde veneau.
L-am cunoscut și pe Dinicu Cornel, acolo, la Fermă, omul ăsta muncea de dimineața până noaptea să țină în picioare o afacere făcută de la zero. Acolo nu era o pensiune, nu era DOAR o pensiune, erau zeci de hectare de pământ de îngrijit, sute de animale de hrănit, zeci de salarii de plătit, mii de clienți de mulțumit. Vreau sa spun doar atât, că mi se rupe sufletul să văd azi atâta durere și atâta moarte într-un loc în care până mai ieri era atâta bucurie și atât de multă poftă de viață. Doamne, apără și păzește!”

https://www.facebook.com/robertnicolae.turcescu/posts/pfbid023qyBeysVPqphbCC8Hd33RhKiGtk9RWWeUVahxs2gKJ51EjZh7Mvra7nk9uNwa5P1l

Lista victimelor de la „Ferma Dacilor”

  • Victor Dinicu (11 ani) – fiul lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii
  • Lucian Ene (48 de ani) – bodyguard, finul lui Cornel Dinicu
  • Luca Ene (16 ani) – fotbalist, fiul lui Lucian Ene
  • Petru Ene (11 ani) – fotbalist, fiul lui Lucian Ene
  • Vlad Băiceanu (21 de ani) – student, fiul generalului Petru Băiceanu (şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei – DGIA)
  • Adrian Mateescu (22 de ani) – student
  • Anca Florina Gavrilă (20 de ani) – studentă, handbalistă
  • cea de-a 8-a victimă n-a putut fi identificată.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat”. Patronul de la „Ferma Dacilor” se victimizează, după ce 8 oameni au ars de vii la pensiunea combinațiilor sale

* Ce căuta fiul șefului DGIA și al directoarei din ANAF la „Crăciunul puțin mai personal” al fostului interlop? Legături periculoase ale familiei Băiceanu cu „Ferma Dacilor”

* Finul patronului de la „Ferma Dacilor” n-ar fi ars dacă-și asculta fratele geamăn. „Ți-am zis să vii după mine, nu înțeleg de ce te-ai oprit…”

* Răzbunarea impostorului: Ciolacu l-a dat afară – noaptea, ca hoții – pe șeful Secretariatului pentru Revoluționari, care-i refuzase certificatul de „mare revoluționar”! Dodu este fiu de erou-martir, orfan de la 9 ani

În 2024, Rusia va investi sute de milioane de euro pentru a destabiliza România, avertizează Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Moldova

Ce impostură! Vaticanul: George Simion n-a fost primit în „audiență privată“ de Papa Francisc, așa cum s-a lăudat liderul AUR

VIDEO. Asta a adus AUR în Parlament! Simion: „Te agresez sexual, scroafo!”. Șoșoacă: „Cară-te de aici, că nu știu ce-ți fac! Fătălăule!”

Ciolacu minte grețos: zice că „nu scapă nimeni de închisoare”, dar legea sa chiar asta face – îi scapă pe marii evazioniști de pușcărie!

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

3 COMENTARII

  1. […] Într-o postare pe Facebook, Turcescu zice că „mi se rupe sufletul să văd azi atâta durere și atâta moarte într-un loc în care până mai ieri era atâta bucurie și atât de multă poftă de viață”, dar nu-l ia la rașchetat pe principalul responsabil pentru această nenorocire – patronul pensiunii –, ci îl laudă vârtos, făcându-i un nerușinat serviciu de PR, conform Ziariştii. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -