joi, mai 2, 2024
AcasăNewsȘefii ISU Prahova care erau complicii patronului de la „Ferma Dacilor“ s-au...

Șefii ISU Prahova care erau complicii patronului de la „Ferma Dacilor“ s-au pensionat la 45 și 46 de ani, după ce au fost prinși asupra faptei. În loc să fie dați afară, sunt pensionari speciali

-

Mihai Drăgan și Elisei Dumitru, șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova care au acoperit ani în șir ilegalitățile de la pensiunea „Ferma Dacilor“ – unde de Crăciun au ars 7 persoane –, s-au pensionat medical în 2021, la 46 și, respectiv, 45 de ani, după ce pe fir intrase DGIA, scrie G4Media.ro. Cei doi își mănâncă acum liniștiți pensiile speciale, în loc să dea socoteală pentru faptele lor.

Direcția Generală de Protecție Internă (DGIA) începuse să ancheteze tocmai ce se petrecea la vârful Pompierilor din Prahova, unde șefimea ținea chiolhanuri la restaurantele și hotelurile pe care ar fi trebuit să le controleze. S-a trimis dosarul la procurori, urmând ca aceștia să ancheteze „modul deficitar de îndeplinire a atribuțiilor la nivelul ISUJ Prahova, precum și aspectele referitoare la agenții economici din județul Prahova care nu respectau reglementările din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor“. După cum se știe deja și Ziaristii.com a scris zilele trecute, DNA a clasat cazul. După ce s-a produs incendiul în care au murit 7 persoane, DNA ne-a anunțat că va redeschide dosarul!

La originea întregii povești stătea tocmai modul în care șefii Pompierilor din Prahova trataseră cazul pensiunii „Ferma Dacilor“, unde în loc să se dispună amenzi s-au dat doar avertismente. Se știa deja la DGIA că mai-marii ISU Prahova țineau acolo mesele de protocol.

În paralel cu măsura sesizării DNA, DGIA a luat măsura de a le retrage lui Mihai Drăgan și Elisei Dumitru accesul la informații clasificate și secrete de stat.

- Advertisement -

Simțind că li s-a luat urma, cei doi s-au îmbolnăvit subit și s-au pensionat în 2021, așa cum am scris mai sus, primul – la 46 de ani, iar cel de-al doilea – la 45 de ani.

Azi, românii le plătesc celor doi pensii speciale grase, deși în mod normal ar fi trebuit trași la răspundere. Retragerea la pensie a suspecților atunci când anchetatorii le iau urma este o practică generalizată în Ministerul de Interne, dar și în Armată ori în serviciile de informații. Acesta este modul „elegant“ în care conducerile instituțiilor consideră că scapă de complicații și de scandaluri – trimițându-i pe făptași la pensie.

Problema este că acest tip de rezolvări nu face decât să încurajeze corupția. Există informații că succesorii celor doi șefi ai ISU Prahova au continuat practicile acestora. Efectele le vedem azi – un incendiu devastator produs marți, la pensiunea „Ferma Dacilor“, s-a soldat cu moartea a 7 persoane. Pensiunea nu avea nici autorizație de construcție, nici atestat privind normele pentru evitarea incendiilor din partea ISU, care însă în loc să facă eforturi pentru rezolvarea problemei închidea ochii și se bucura la chiolhanurile de acolo.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ce căuta fiul șefului DGIA și al directoarei din ANAF la „Crăciunul puțin mai personal” al fostului interlop? Legături periculoase ale familiei Băiceanu cu „Ferma Dacilor”

* Lista tragediei de la „Ferma Dacilor”. Dintre cei 7 morți în incendiu, 6 aveau între 11 și 22 de ani

* Mesajul celor de la „Ferma Dacilor” amintește de trecutul interlop al patronului. „Am primit orice reproș cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții. Ne-am schimbat”

* Răzbunarea impostorului: Ciolacu l-a dat afară – noaptea, ca hoții – pe șeful Secretariatului pentru Revoluționari, care-i refuzase certificatul de „mare revoluționar”! Dodu este fiu de erou-martir, orfan de la 9 ani

În 2024, Rusia va investi sute de milioane de euro pentru a destabiliza România, avertizează Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Moldova

Ce impostură! Vaticanul: George Simion n-a fost primit în „audiență privată“ de Papa Francisc, așa cum s-a lăudat liderul AUR

VIDEO. Asta a adus AUR în Parlament! Simion: „Te agresez sexual, scroafo!”. Șoșoacă: „Cară-te de aici, că nu știu ce-ți fac! Fătălăule!”

Ciolacu minte grețos: zice că „nu scapă nimeni de închisoare”, dar legea sa chiar asta face – îi scapă pe marii evazioniști de pușcărie!

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

- Advertisement -

16 COMENTARII

  1. cu degradare si puscarie, nu se putea?
    Asa a fost si cu seful de post de la Caracal si cu toata haita din Olt!
    Sa asteptati de la popor sa-si plateasca darile, ca sa le impartiti voi la mafie?

  2. SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA”.

  3. Imi spunea cineva acum cativa ani , si avea mare dreptate, ca diferentele intre militienii (eu am trait 33 de ani in comunism si pot spune ca noi dupa 33 de ani nu avem politisti ci tot militieni) de azi si interlopi sunt doar doua: 1.militienii au uniforme, interlopii nu; 2.Daca au datorii, interlopii le achta la timp, militienii NICIODATA.

  4. Da, pot să-și mănânce pensiile speciale liniștiți, atâta timp cât respectă Omerta 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  5. As dori să întreb autorul acestui articol de ce actualul șef ISU a acoperit și el faptul că acea pensiune nu avea autorizații?! Înțeleg că cei doi s-au pensionat în 2021! Este aproape 2024, de ce nu discutați și despre actualul șef?

  6. Mai terminați cu pensiile speciale la militari… ca merită deferiți justiției asta e clar și se va face… dar referitor la pensii speciale nu cred ca făceau parte din parlament sau vreunul avea funcție de primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -