Adrian Croitoru a câștigat, vineri, o nouă bătălie în instanță împotriva Federației Române de Judo.
Alungat din funcția de antrenor al lotului olimpic masculin al României în septembrie 2018, cu două luni înainte de plecarea la Campionatul Mondial, Adrian Croitoru a dat instituția în judecată și a învins. Are de primit de la FR Judo suma de 45.000 de euro, restanțe salariale și daune morale. Totodată, Curtea de Apel Brașov a mai decis repunerea lui Croitoru în funcția de antrenorul al lotului național.
Întrucât refuză să pună în aplicare o decizie definitivă și irevocabilă a unei instanțe, președintele FR Judo, Cozmin Gușă, s-a trezit cu plângere penală. Avocații lui Croitoru au cerut și instituirea măsurii de poprire pe conturile FR Judo.
Federația a contestat măsura, dar a pierdut vineri, la Judecătoria Sectorului 2, urmând ca, luni, apărătorul lui Croitoru să reia asaltul, astfel încât clientul său să intre în posesia banilor.
„Mi-a mâncat 10 ani din viață”
Ioana Croitoru, soția lui Adrian Croitoru, este exasperată de durata litigiului.
„Federația a cerut suspendarea popririi pe conturi, dar a pierdut vineri. Un tertip, de fapt. Un proces care durează de 3 ani mi-a mâncat 10 ani din viață. Iar prin Federație se spune mai nou că sportivii de la lot nu-și primesc indemnizațiile pentru că federația are să-i dea bani lui Croitoru. O denigrare a fost când președintele Federației a spus că-l va angaja șofer pe soțul meu”.
În urmă cu circa două săptămâni, Adrian Croitoru a fost chemat la negocieri de către Gheorghe Savu, secretarul general al federației. Tratativele n-au dus însă la niciun rezultat.
Antrenorul, acuzat că avea sticle de votcă în cameră!
Constantin Niculae, fost campion european și vicecampion mondial la judo, sare în apărarea lui Adrian Croitoru, campion european în 2000.
Niculae: „Una dintre acuzațiile la adresa lui Adrian Croitoru a fost că s-ar fi găsit alcool în camera lui, acuzații bazate pe vorbele unei cameriste. L-am avut 10 ani elev pe Croitoru și nu l-am văzut beat niciodată. Apoi, profesional nu aveau ce să-i reproșeze, iar băieții de la lot care l-au susținut au avut de pătimit. Croitoru a fost muștruluit că n-a colaborat cu antrenorul japonez adus la lot, dar respectivul nu știa limba engleză și nu avea translator. Cum se puteau înțelege cei doi? Biroul Executiv al Federației l-a dat afară fără să-i asculte punctul de vedere. Este o răzbunare! Una pornită de la antrenorul Florin Bercean și aprobată de președintele Cozmin Gușă, cel care a spus că el l-a pus în funcție pe Croitoru și tot el îl dă jos!”.
Croitoru a fost sportiv la clubul Liberty Oradea pe vremea lui Marius Vizer (actualul președinte al Federației Internaționale de Judo), câștigând cu clubul bihorean Cupa Campionilor Europeni. Din 2001, Croitoru, poreclit „Mutu” pentru stilul său retras, este antrenor la CS Dinamo și are gradul de maior.
Cluburile sunt însă de partea lui Cozmin Gușă, reales luna trecută pentru un nou mandat de 4 ani în fruntea Federației.
UNSUROSUL-IPOCRIT de Gușă…
Un traseist și ipocrit incurabil, om fără scrupule, moștenire ceaușistă !!