vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsContinuă exodul bolnavilor contagioși din spitale: aproape 1.000 de infectați cu Covid...

Continuă exodul bolnavilor contagioși din spitale: aproape 1.000 de infectați cu Covid s-au externat la cerere. 681 de noi cazuri de infectare raportate luni

-

Aproape 1.000 de persoane infectate cu coronavirus și contagioase au fost externate la cerere, până acum, din spitale, în condițiile în care numărul noilor infectări continuă să crească în ritm alarmant, iar specialiștii elaborează prognoze de-a dreptul îngrijorătoare.

Potrivit datelor raportate de autorități luni, 20 iulie, în ultimele 24 de ore s-au confirmat 681 de cazuri din 8.570 de teste (7,95% din total au fost pozitive). Au murit 12 oameni, iar numărul celor internați în stare gravă la terapie intensivă a urcat la 293.

Studii independente, aceeași concluzie: în septembrie putem ajunge la circa 4.000 de bolnavi în stare gravă la terapie intensivă

Marea problemă o reprezintă faptul că viteza de creștere a epidemiei pare tot mai mare. Studii elaborate de instituții și specialiști independenți unii de alții arată prognoze cât se poate de sumbre. În acest moment, fiecare persoană bolnavă infectează alte 2-4 persoane sănătoase în perioada în care este contagioasă (în medie, cei infectați cu Covid sunt contagioși aproximativ 25,3 zile).

Un studiu comandat de Guvern arată că e posibil ca, la sfârșitul lunii septembrie, România să ajungă la 450.000-1.000.000 de cazuri și circa 4.000 de bolnavi în stare critică la terapie intensivă. Studiul este elaborat de Mihai Pascadi, de la compania Avantera.

- Advertisement -

Un alt calcul, independent de primul, făcut de statisticianul Valentin Pârvu și doctorul epidemiolog Emilian Popovici, ajunge aproximativ la aceeași concluzie: e posibil să avem, pe 19 septembrie, 8.389 de noi infectați în fiecare zi, cu 124.955 de cazuri active, din care 4.248 de oameni să fie internați la terapie intensivă. Această proiecție prevede un indice de reproducție de 1,2.

Indicele de reproducție arată câți oameni sănătoși infectează, în medie, unul bolnav.

Evoluția epidemiei în România pare să se situeze între scenariile cu rata de reproducție 1,1 și 1,2, cele mai rele. Deja nu ne mai putem gândi la rata sub 1 (marcată cu verde), care duce către eliminarea epidemiei. Ilustrație: Graphs.ro

Scenariul moderat, cu indicele 1,1, a fost depășit, iar acum aproape că am ajuns la scenariul pesimist

Inițial, cei doi cercetători lucraseră cu indicele de reproducție 1,1 (scenariul din prezent), dar au remarcat că, în ultimele zile, ritmul de creștere al epidemiei s-a mărit. „Creșterea numărului de cazuri zilnice a urmat în general Scenariul 2 (Rt = 1.1), cu o accelerație a creșterii în ultimele aproximativ 10 zile. Corespunzător, creșterea în transmisibilitate cu Rt apropiindu-se de 1.2 a început a fi observată de la sfârșitul lui Iunie/începutul lui Iulie”, au explicat autorii studiului.

- Advertisement -

În acest context, externarea la cerere a 972 de pacienți contagioși, care au profitat de decizia CCR din 3 iulie, este o veritabilă bombă biologică. Cei mai mulți n-au respectat nicio măsură de prevedere, unii și-au infectat rudele, vecinii și prietenii când au ajuns acasă, provocând noi focare de coronavirus. Foarte mulți n-au respectat nici izolarea la domiciliu, au ieșit la cumpărături prin magazine și la plimbare prin localitățile de domiciliu. Câțiva au ajuns înapoi la spital, în stare gravă, iar unii au și murit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -