Constantin Dolănescu, „oaia neagră” a familiei cu 8 frați din Perșinari. Ion Dolănescu nu l-a mai primit în casa sa din București

0
1211
Cei trei frați rapsozi Dolănescu

Fratele lui Ion Dolănescu a mai avut probleme cu legea și în trecut. Constantin Dolănescu, reținut joi pentru înșelăciune, fals și uz de fals, a cântat timp de 25 de ani alături de celebrul Ion Dolănescu și de un alt frate de al lor, Nicolae.

Ion Dolănescu s-a născut într-o familie cu 5 frați și 3 surori din Perșinari, județul Dâmbovița. Mama sa, Gherghina a crescut 8 copii.

Ion Dolănescu (trecut în neființă pe 19 martie 2009, la 65 de ani) a cântat pe scenă cu doi dintre frații săi: Constantin (Titi) și Nicolae (Nicu). Cei trei au cântat mult timp împreună și au avut succes mare înainte de 1989.

Ambii frați l-au supărat însă pe Ion Dolănescu, pe vremea când acesta trăia. Și Constantin, și Nicolae au avut probleme cu legea. Acum, Constantin este recidivist, fiind reținut pentru fals și uz de fals. Alături de alți 2 de lăutari din Dâmbovița, Constantin Dolănescu este acuzat că ar fi încasat indemnizație de la stat în timpul pandemiei, deși a avut și venituri nedeclarate. Pentru a obține banii de la stat, a recirs la falsuri, inventând (retroactiv) contracte consistente pentru perioada pre-pandemie.

Constantin Dolănescu a mai stat 10 luni în arest

În ultimii 10 ani de viaţă, Ion Dolănescu a fost supărat pe fratele său Constantin şi i-a interzis acestuia să-l viziteze în casa de la Bucureşti. Regretatul cântăreț s-a supărat că fratele său a fost arestat în 1997 pentru înşelăciune.

În 2011, Constantin Dolanescu a recunoscut la Antena 1 că în 1997 a fost reținut de Poliție. E a pretins însă că zilele pe care le-a petrecut în închisoare nu au constituit urmarea unei condamnări definitive, ci a unei proceduri prealabile judecății – arestul preventiv. „Am stat 10 luni în arestul Poliției Române, dar nu am facut nici o zi de pușcărie. Problema s-a rezvolvat, pentru că am fost nevinovat”, declara Constantin Dolănescu la Antena 1.

Constantin Dolănescu ar fi păcălit o firmă (de la care achiziţionase în leasing nişte automobile Cielo) şi, totodată, mai multe persoane cărora, ulterior, le-a vândut maşinile.

Nici celălalt frate rapsod, Nicolae Dolănescu, nu a fost ușă de biserică. El s-a aflat la un pas de a pierde casa părintească de la Perşinari, pentru că nu mai avea bani să plătească datoriile la bancă. Ion Dolănescu l-a ajutat să achite ratele, însă cu condiţia de a pune casa pe numele lui Ionuţ, unul dintre băieții lui Ion Dolănescu.

Constantin Dolănescu fost căsătorit cu cântăreața Maria Pietraru

Constantin Dolănescu a fost căsătorit cu o cântăreață de muzică populară, Maria Pietraru, care a murit când fiul lor avea numai 3 ani. Ulterior, fratele lui Dolănescu s-a căsătorit cu o altă femeie, cu care a mai avut un băiat.

”Eu am făcut armata doi ani la Marină şi când m-am întors, am cunoscut-o pe cea mai frumoasă cântăreaţă a ţării noastre de la momentul respectiv, Maria Pietraru. Era din Bacău şi cânta muzică moldovenească. Eram mai mare cu 10 ani decât ea, dar n-am ţinut cont de vârstă şi ne-am căsătorit. Am un băiat în vârstă de 33 ani, care are şi el doi băieţi. Fiul meu a crescut fără mamă de la vârsta de 3 ani, pentru că o boală necruţătoare nu a iertat-o. L-am botezat Ionuţ, de dragul fiului fratelui meu. Ei doi au crescut împreună, noi fiind plecaţi, iar mama s-a ocupat de amândoi. După o perioadă mai lungă m-am recăsătorit, în urmă cu 17 ani. Am cunoscut o fată care cânta frumos, dar era mică, avea 16 ani. Chiar dacă sunt cu 23 de ani mai mare ca ea, ne-am căsătorit. Avem un fiu, Andrei, în vârstă de 8 ani, care este în clasa a II-a. Aşa că am doi băieţi, pe Ionuţ Dolănescu şi pe Andrei Constantin Dolănescu”, povestea Constantin Dolănescu pentru ”Taifasuri”.

AUDIO: Cei trei frați rapsozi Dolănescu

Constantin și Nicolae Dolănescu au cântat timp de 25 de ani împreună cu Ion Dolănescu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Și soțul Vioricăi Dăncilă a prins o sinecură la stat! Familie de consilieri: el la Transgaz, ea la BNR, fiul la Curtea de Conturi

* Premieră istorică: România a depășit Rusia la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor

* Rechizitoriu DNA: Dragnea a promis că România va cumpăra armament de 3,5 miliarde de dolari pe an, timp de 4 ani, dacă SUA îl lasă să încalece țara. Comisionul lui Burci: 25-51 de milioane de dolari

* A murit actorul Ion Dichiseanu, la 87 de ani. Era internat în spital de peste 3 luni

* Cătălin Tolontan, târât la DIICOT de un primar PSD. Băluță de la Sectorul 4 a atacat după ce s-a scris despre legăturile sale cu Clanul Sportivilor

* Decizie istorică a CJUE: Curtea Constituțională nu mai e stat în stat! Un judecător poate anula deciziile CCR și chiar legi votate de Parlament. Bonus: desființarea Secției Speciale e perfect justificată!

* VIDEO. „Femeia cu bolovanul” revine, după exact două luni, și sparge geamurile de la studioul Mirelei Vaida! Miroase tot mai mult a regie

* VIDEO. Oana Lovin, ridiculizată de câțiva copii cu mască. Anarhista i-a jignit pe trecători: „Cretinule! Papagalule! Oaie bleagă!”

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here