joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsColonelul Obreja, mahărul reținut de DNA pentru luare de mită, făcea 20.000...

Colonelul Obreja, mahărul reținut de DNA pentru luare de mită, făcea 20.000 de euro pe zi din vânzări de permise auto

-

Comisarul șef Radu Obreja, șeful Serviciului de Permise și Examinări auto Suceava reținut de DNA pentru 30 de zile în dosarul “fabricii de premise” din orașul bucovinean, făcea și 20.000 de euro din vânzarea carnetelor auto. Anchetatorii au descoperit acasă la polițist și la un apropiat de-al său șpăgi de peste 600.000 de euro, bani gheață. 

Colonelul Obreja era capul mafiei din Poliția Suceava care trafica, cel puțin din 2017 încoace, permise auto, iar întreaga rețea era protejată de un alt ofițer din structura DGA (Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne). Anchetatorii au găsit la șeful Serviciului de Permise Auto Suceava 60.000 de lei și 50.000 de euro ascunși în portbagajul unei mașini. Grosul banilor era însă depozitat la un interpus, instructorul auto Radu Popovici, care avea acasă 500.000 de euro. Banii îi aparțineau însă tot colonelului Radu Obreja.

DNA menționează, într-un comunicat de presă, că acesta putea să ia și 20.000 de euro pe zi mită. Sistemul pus pe picioare de Obreja era unul complicat, banii nefiind direcționați imediat către el. Oamenii săi din teren (agenți de poliție examinatori și instructori auto) pasau șpăgile la o persoană de încredere care urma să-i “albească”, dându-le aparența unei proveniențe legale.

Ofițerul DGA care acoperea întreaga bandă de polițiști infractori era Mihail Martin. Procurorii DNA spun că acesta le furniza membrilor rețelei informații secrete, ajutându-i să scape de anchetele care-i vizau. În schimb, ofițerul DGA a primit de la colonelul Obreja o mașină de teren. Mihail Martin ceruse chiar el această șpagă, cotă-parte din profiturile fabuloase pe care le făcea rețeaua.

- Advertisement -

În perchezițiile făcute joi, DNA a găsit în total, acasă la banda de polițiști suceveni, peste 2.000.000 de euro și 800.000 de dolari, adesea depozitați de-a valma, în genți voiaj, sacoșe, găleți și ligheane.

Pe lângă cei 560.000 de euro și 60.000 de lei, acasă la colonelul Radu Obreja s-au descoperit și 37 de ceasuri de lux și bijuterii de aur.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

ÎPS Teodosie mobilizează o „armată” de 350 de preoți și 100 de monahi împotriva Guvernului! Agentul „Mache” ordonă ca toată preoțimea din Constanța să încalce legea

Relu Fenechiu își trage și „copiii” în pușcărie. Adomniței – 3 ani și 2 luni cu executare. Și Chiuariu a fost condamnat, dar cu suspendare

50 de ani de închisoare pentru 10 condamnați, în Dosarul ANRP. Crinuţa Dumitrean – 6 ani și 3 luni, Horia Simu – 6 ani și 4 luni

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -