Duminică, 9 februarie 2020. Un caz de violență (cvasi-)domestică a ținut prim-planul ziarelor electronice și pe cel al jurnalelor de știri TV. Abordările au fost diverse, iar unele au alunecat în direcții discutabile sau chiar periculoase. Una dintre ele, inadecvată și excesiv de pamfletară, a fost găzduită, pentru scurt timp, chiar de Ziaristii.com.
Știrea
Pe scurt, știrea suna așa (voi cita de pe Hotnews.ro):
„Daniela Crudu a sunat la 112, duminică la 5.30 dimineața, pentru a reclama că iubitul ei o bate. Polițiștii, ajunși la fața locului, au deschis un dosar pentru lovire, iar Crudu a fost dusă la spital pentru îngrijiri, transmite Mediafax.
«La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 5:30, Secția 25 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, de 30 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de iubitul ei”, informează Poliția Capitalei.
Este vorba despre Daniela Crudu. Aceasta a fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit Cancan.ro, medicii i-au spus că are nasul spart, un traumatism cranio-facial și o entorsă la gleznă. Se pare că ar trebui să fie supusă unei intervenții chirurgicale și este foarte probabil ca în cursul acestei zile să fie transferată la o altă clinică unde se poate face operația.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și continuă cercetările pentru infracțiunile loviri și alte violențe.
UPDATE. Animatoarea TV a fost audiată de polițiști și a anunțat că nu va formula plângere împotriva iubitului ei. Între timp, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, anunță purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Ciprian Romanescu.”
Croatul
Ulterior, publicațiile tabloide au relatat că iubitul Danielei Crudu este un croat, iar relația dintre cei doi datează de puțin timp, cel mai probabil dinaintea celui mai recent Revelion. În lipsa unor informații oferite de Poliție, citez din Capital.ro:
„Totul a început în urmă cu mai bine de două luni, când Daniela Crudu s-a afișat la brațul unui bărbat misterios. Despre el nu se știu foarte multe lucruri. Este de origine croată și se pare că stă foarte bine financiar. Imaginile din vacanțele dese și fericite din ultima perioadă ale Danielei Crudu atestă că acesta ar sta bine la capitolul banilor.
Conform postările ei de pe Instagram, Crudu a avut parte de o seară cât se poate de plăcută, cu muzică și dans. Bruneta s-a distrat și a dansat până în zorii zilei alături de prietenele ei, dar apoi, din motive încă neștiute, a ajuns să fie bătută.
Crudu era împreună cu bătăușul de puțină vreme, ea de abia își pusese primele poze cu noul iubit, cu puțin timp înainte de Revelion.
Din spusele martorilor, vedeta a încasat bătaia într-un apartament din Sectorul 6, dar a așteptat medicii și polițiștii afară, pentru că așa-zisul iubit a dat-o afară din apartament.
Numele bătăușului este Seco Dubravko. Așa cum îi arată și numele, el este croat.
Martorii au mai declarat că bărbatul și-a ieșit din minți după ce a aflat că bruneta a cheltuit o sumă mare de bani cât timp el fusese plecat din România.”
Eroarea
Pe Ziaristii.com, subiectul a fost abordat de Lora Schmit-Popa, o colaboratore valoroasă a site-ului, ziaristă cu experiență, care – din motive obiective – scrie sub pseudonim. Ca de obicei, ea a căutat o abordare originală, pe trei idei principale:
- să sublinieze că serviciul 112, ca orice serviciu public de urgență, poate fi apelat de orice cetățean care se află în dificultate (cu sau fără botox, cu mai multă sau mai puțină moralitate, fără nicio discriminare);
- să arate că n-ar strica mai multă responsabilitate în a evita situații critice, care impun apelul la 112;
- să trateze cazul în stil pamfletar, dat fiind că personajul nu era Andrei Pleșu sau Simona Halep, ci o „vedetă de carton”, un anti-model pentru generațiile tinere.
Cadrul era OK, dar finalitatea a fost un eșec. Îngroșarea unor particularități ale personajului (botox, silicoane, moravuri discutabile) a mutat atenția departe de centrul de greutate al subiectului.
Știind care au fost intențiile autoarei, la început i-am dat dreptate, ba chiar i-am promovat articolul pe Facebook.
Ulterior, am primit mai multe semnale, de la oameni pe care-i prețuiesc. În general nu cedez la presiuni exterioare, dar anumite păreri, ale unor persoane cu gândire așezată (unele îmi sunt apropiate, pe altele le cunosc doar din Facebook), mă pun pe gânduri.
Am citit articolul acordând mai multă atenție stilului și mesajelor transmise chiar și involuntar. Am constat că sunt probleme majore. Așa se întâmplă când una e intenția și alta e finalitatea. Iar finalitatea a fost cea care a generat comentarii acide în spațiul online. Citind articolul, rămâneai cu senzația că vinovată pentru bătaia încasată a fost însăși Daniela Crudu, nu croatul agresiv. Din neatenție, un amănunt secundar (profilul persoanei respective) a fost împins în prim-plan. Și nu era corect nici față de Daniela Crudu, nici față de persoanele agresate în general (bărbați, femei, tineri, vârstnici – nu contează).
Însuși titlul dădea un semnal nefericit: „Pațachine care blochează 112. «Cruduța» a sunat să reclame că «iubi» al ei, croatul bănos, i-a spart botoxul. Tocmai când trăia și ea «o frumoasă poveste de dragoste»…”
„Cruduța” – cum îi spun taboidele, și le înțeleg, deși mie îmi displace – e tipul de personaj care poate fi ironizat, ridiculizat, tratat în regim de pamflet acid, dar în situații normale, nu în cazuri precum cel din zorii zilei de duminică.
Eram indecis între a opera modificări pe textul colaboratoarei noastre sau a-l retrage complet de pe site. Câteva mesaje exprimate în spațiul public de compatrioți de mare calitate, al căror discernământ a fost confirmat și reconfirmat în situații critice ale societății (inclusiv în mișcările civico-politice ale ultimilor 2, 3, 10 sau 30 de ani), m-au convins să apelez la cea de-a doua variantă.
Ca fondator și editor-șef al platformei Ziaristii.com, am retras articolul inițial și am hotărât să-l public pe acesta.
Este punctul în care se impun câteva precizări.
Precizări
- Ziaristii.com se ghidează după un set de valori afirmat încă de la lansarea site-ului, pe 1 decembrie 2018: Cine suntem și ce vrem (îl găsiți pe frontispiciul ziarului).
- Când au apărut cazuri de violență domestică, site-ul a fost necruțător nu doar cu autorii violențelor, ci și cu (sau mai ales cu) autoritățile care n-au intervenit prompt și eficient pentru a preveni nenorocirile. Cel mai recent exemplu – tragedia de la Chitila: Marii criminali de la Chitila sunt chiar polițiștii! O femeie i-a implorat s-o apere de soțul violent, dar ei au lăsat-o pradă „asasinului din pod” (scris – atenție! – tot de Lora Schmit-Popa).
- Un caz căruia i-am acordat atenție specială a fost dubla tragedie de la Caracal, având ca victime două adolescente (Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu). Și în această speță, am pus lupa pe autoritățile care n-au mișcat un deget pentru a evita nenorocirile. Un articol din zecile publicate pe această temă: Încă un șmen al polițiștilor care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea au divorțat în 2018 ca să poată fi amândoi șefi! Și încă unul: RECONSTITUIRE EXCLUSIVĂ. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie.
- A acuza de misoginism articolul publicat inițial pe Ziaristii.com este nedrept și chiar stupid. Dincolo de faptul că era scris de o femeie, el nu se referea la femeia Daniela Crudu, ci la pseudo-vedeta Daniela Crudu, considerând-o un anti-model (fără legătură cu necazul prin care trece).
- Nu vom pune niciodată personaje precum Daniela Crudu, Eugen Nicolicea, Simona Senzual sau Rădulescu-Mitralieră pe același taler cu Ana Blandiana, Mihai Șora, Simona Halep sau Victor Rebengiuc. Pur și simplu, e o diferență infinită de calitate, de consistență, de educație, de valoare, de responsabilitate socială. Nu i-aș îndruma pe tineri să-și aleagă modele din prima categorie, dar în mod cert le-aș recomanda să-și fixeze busola pe cele din categoria a doua.
- E o diferență considerabilă între „cazul Daniela Crudu” (cea care a contribuit la agravarea situației sale, prin imprudența de a-și construi relații efemere cu indivizi necunoscuți, dintre care unii se dovedesc periculoși) și cele două cazuri invocate mai sus: cel de la Chitila (unde biata femeie a fost o victimă captivă, fără nicio contribuție la propria-i nenorocire și lipsită de orice soluție) și cel de la Caracal (unde adolescentele erau obligate să apeleze la șoferii clandestini, neavând alternativă de transport, fără a bănui că un bărbat trecut binișor de 60 de ani ar putea deveni periculos). Altfel spus: Daniela Crudu putea preveni necazul prin prin care avea să treacă, femeia de la Chitila și fetele de la Caracal nu aveau cum (acolo doar Poliția putea acționa decisiv, dar a fost de o indolență criminală).
- În toate cazurile pomenite în acest articol, toate victimele aflate în dificultate aveau dreptul să apeleze la toate instituțiile abilitate ale statului pentru a se apăra sau a ieși din situațiile critice.
- În cazul Danielei Crudu, apelul la 112, intervenția Poliției și internarea în spital ar trebui urmate de o plângere penală, ceea ce pseudo-vedeta refuză să facă deocamdată.
- Prietenilor și neprietenilor acestui ziar cu peste un milion de cititori unici pe lună le spunem franc: nu încercați cu presiuni care aduc a cenzură, pentru că veți pierde timpul degeaba! Suntem imuni la presiuni pro-cenzură, dar suntem atenți la propriile erori și suntem gata oricând să le corectăm. Buna-credință a jurnaliștilor care scriu pe Ziaristii.com face parte din ADN-ul acestei publicații. De greșit, oricare dintre noi mai poate greși, dar dacă vom fi convinși că am comis o eroare sau o nedreptate, o vom îndrepta cu maximă rapiditate și, atunci când e cazul, cu scuzele de rigoare.
- Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați trimis astăzi semnale, pe toate canalele posibile (mesaje pe site, pe Facebook sau pe e-mail; postări pe Facebook; articole pe bloguri; apeluri telefonice etc.). Ca de obicei, feedback-ul vostru a fost și astăzi deosebit de prețios, dovadă că ne-a convins să luăm o decizie importantă.
Rămâneți pe recepție! Rămânem pe recepție!
Ma bucur imens ca ati scris un articol alternativ, pentru ca vulgaritatea primei variante ma duruse foarte tare.
Aveti grija sa slujiti cauze nobile prin exprimari care sa nu frizeze vulgaritatea, chiar daca dorinta este de expresivitate si atractivitate a articolelor. Dar cel mai grav a fost faptul ca tanara care a apelat de data asta la 112 era, totusi, o fiinta omeneasca, iar medicina si justitia nu fac discriminare in a salva sau face dreptate oricarei fiinte umane. Sper sa nu va lasati patati de anumite elemente care vor sa va discrediteze pe orice cai. Noi iubim platforma ziaristii.com si ne punem sperante in integritatea ei morale.
[…] A venit și reacția oficială a lui Grigore Cartianu. […]
Intr-adevar nu este in regule sa fii batut/batuta dar este in regula sa furi si sa cheltui banii altora fara sa le ceri aprobarea?! Daniela Crudu sa depuna plangere impotiva croatului pentru violenta, croatul sa depuna plangere impotriva ei pentru furt, pentru ca am inteles ca Daniela i-a cheltuit banii, ei doi fiind necasatoriti si neavand cont bancar comun. Nu este corect, dar sa stiti ca unul dintre motivele pentru care politistii, procurorii si judecatorii trateaza cu superficialitate violenta domestica este din cauza acestor Daniele Crudu care irosesc timpul politistilor si magistratilor si dupa aceea fie nu depun plangere, fie si mai grav isi retrag plangerile cand cazurile au ajuns deja in instante. Romancele si romanii au nevoie de foarte multa educatie. Nu iti alegi iubitul/iubita doar pe baza de potenta financiara si nu ii cheltui banii pentru ca atunci nu te mai numesti iubit/iubita, ci altceva. De asemenea daca esti barbat si nu jivina folosesti dialogul , nu picioarele si pumnii!
[…] scuze pentru un articol mizerabil publicat pe Ziaristii.com, care din păcate a fost scris de o femeie. Abuzul fizic, verbal și psihic sunt realități […]
Nu pot sa cred ca citesc un astfel de articol, nu imi aduc aminte de o reactie asemanatoare a unui alt ziarist de top, intr-o situatie similara!
Va felicit din inima, dle Grigore Cartianu, nu ati cedat la presiuni, ci ati demonstrat ca aveti caracter!
Mi-e absolut scarba de ce citesc aici. Voi sunteti surse de informatii pentru o tara intreaga si ce faceti? Vorbiti despre Daniela Crudu ca si cum ar fi altceva, nu om. Cu articolele astea „educati” violatori si indivizi care bat sau omoara femei. Pentru ca le impartiti in madone si curve. In loc sa spuneti ca orice om, oricum ar fi el, are o valoare intrinseca deoarece e pur si simplu om, si ca si Daniela Crudu si Plesu se confrunta cu aceeasi mortalitate care ne face pe toti niste fiinte triste si si totodata capabile de bucuria de a trai in prezent, capabile de schimbare si de a rade in fata haului care ne asteapta pe toti, voi ce faceti? Le dati apa la moara unora care au impresia ca unii oameni merita mai multa siguranta, respect si demnitate decat altii? Chiar nu va e rusine sa va uitati in oglinda si sa vedeti o fiinta care imparte oamenii in niste categorii artificiale? Nu va e rusine sa sugerati ca femeia asta, -omul-asta merita sa fie batuta si ca apelul ei la 112 cand e batuta nu e la fel de important ca altele???Nici macar un pic?
Sunteți în defazaj total cu textul pe care-l criticați. Trageți concluzii false pe baza unor aserțiuni mincinoase, pe care singură vi le induceți. Dacă aveți necazuri sau frustrări, v-aș invita să vi le manifestați în altă parte. E o chestiune de bun-simț să comentați ce scrie în articol, nu ce presupuneți dvs. că ar putea scrie.
Comentariul scris de Simona Maria este foarte bun si il puteati aprecia cu eleganta sau ignora cu rusine. Ati ales in schimb o provocare. Domnule Cartianu, nici nu e nevoie de articol. „Gonflate”, „a ajuns cu botoxul spart” sunt suficiente pentru a justifica toate criticile pe care le-ati primit. Si, da, stiu, cele doua citate nu sunt din articol. Ii apartin unui barbat care vorbeste in acest mod despre o femeie batuta.
Domnul Cartianu nu stie ce inseamna simt etic. Pe domnul Cartianu il intereseaza doar cate vizite va avea cu un titlu de tipul „clickbait” scris de o femeie extrem de frustrata. Celor care sunt de acord cu astfel de publicatii si cred ca este normal asa ceva – le recomand sa se gandeasca cum ar fi sa fie fetelor lor sau surorile lor in aceasta situatie. Cu botox, sau fara botox, „domnilor” si „doamnelor”. Jurnalistica aici? Zero barat.
Stimata doamna,in fiecare dimineata ne trezim si suntem in fata unor alegeri,alegem pe ce drum pornim.
Daniela Crudu a ales-DRUMUL PIERZANIEI-VINOVATIILE LE STABILESC JUDECATORII,CONFORM LEGILOR.
Noi nu dam verdicte,dar putem sa constatam ca unii din semenii nostrii in fiecare dimineata ,FAC ALEGERI GRESITE’-Dv . ne spuneti ca trebuie sa empatizam cu infractorii care sunt batuti.
Daca sa bagat in patul croatului,pentru banii lui,ba ia mai si spart punguta fara stirea lui-ATI VREA SA APLAUD?
Omul a facut ce stie el mai bine,ca luptator-IA APLICAT O CORECTIE,IN LEGITIMA APARARE.
Nu este in discutie o femeie casatorita cu o viata de familie normala agresata de un sot imbecil,vorbim despre o tirfa mai stilata care practica prostitutia la limita legii-adica o face pe bani,mai pe romaneste-CONCLUZIA-SUPORTI CONSECINTELE PROPIILOR ALEGERI-De ce credeti ca nu a depus plingere??????????????? Puteti raspunde??????? Va spun eu,pentru ca e cu musca pe caciula……………
Nu am citit articolul eliminat, dar nu consider corecta retragerea lui. Daca l-ati admis, atunci trebuie sa aveti taria sa-l mentineti si sa suportati criricile, fiindca si opinia comentatorilor contribuie la gasirea adevarului.
Inteleg ca in articolul retras se punea accent si pe moravurile unui anumit tip de domnisoare, foarte promovate de anumite televiziuni, de situatia in care s-a pus Daniele Crudu.
Oare influenta pe care tipul feminin reprezentat si foarte promovat de victima, nu are o influenta rea asupra societatii? Nu este si asta o problema serioasa? De ce sa ne temem sa o abordam, mai ales in momente in care s-ar putea trage invataminte din ea?
Chiar vreti sa ignorati legatura intre ce i s-a intamplat d-rei Crudu si si cum abordeaza ea prieteniacu un barbat?
Nu cumva, brutele care bat (uneori victime total nevinovate) sunt replicile masculine ale fetelor care, inarmate cu botox si silicoane, sunt impinse sa-si expuna cu orice pret anatomia, autentica sau nu?
Daca intre cele doua comportamente, cel de siliconata intens promovata de niste proxeneti-tv si cel de bruta criminala ar exista o legatura cauzala, care ar fi mai posibil sa fie cauza?
E, aici e o mare, imensa buba a Romaniei!
Lasand la o parte ce s-a intamplat ieri si cu precizarea ca nu sunt de acord cu violenta, orice ar fi, mi-au sarit in ochi 2 aspecte:
– sfintii, sfintisorii, zeii presei pe care nu-i cunoaste nici naiba, decat aia din bula lor de facebook, dumnezeii educatiei pe pamant, dar care demonstreaza prin tot ce scriu de atatia ani caracterul lor inferior (ca sa nu zic infect), influencerii de doi bani ai neamului si perfectii care au demonstrat de atatea ori lipsa de moralitate prin anumite articole, actiuni, postari etc.
Va spun clar, pentru fiecare dintre cei de mai sus care l-au infierat pe dl. Gigore Cartianu, exista oameni care au cate ceva tare negativ de spus despre ei. Despre unii, chiar groaznic. De-a lungul ultimilor ani au demonstrat niste derapaje oribile. Si niste caractere mizerabile. Dar ma abtin.
Da, s-a gresit, dar pentru prima oara in presa s-au cerut scuze in felul acesta! Insa ranile facute de unii zei de mai sus altor oameni, si acum supureaza!!
– nimeni, dar absolut nimeni nu a vorbit despre pestele ala deghizat in „jurnalist” care isi prezinta de fapt la tv „asistentele” clientilor, despre tartorii de presa si mass-media care au nenorocit tara asta prin emisiuni si nulitati promovate!
Daniela Crudu are dreptul sa dea telefon si sa primeasca asistenta la fel ca orice alta persoana. Dar n-am intalnit nici un leu al presei de mai sus sa provoace in societate subiectul fierbinte: cand ne scapam tara de c….sareala asta totala in care am ajuns sa traim si din cauza acestor nulitati promovate atatia ani si care au degradat cumplit Romania? Lipsa de educatie pe care o resimtim la toate alegerile prin votul dat GIO psd este cauzata si de rezultatele de ani ale tartorilor presei si mass-mediei care au rasturnat valorile si au impus femei usoare, botoxate, analfabete, intretinute de „oameni de afaceri”, ca repere pentru fetite, adolescente, baieti, de fapt pentru o societate intreaga, pentru a-si umple ei buzunarele si a contribui mai repede la distrugerea tarii!
Unul n-a atins cauza, toti s-au repezit la efect! Iar cand cauza este lipsa totala de repere si valori pentru ca au fost inlocuite cu „bragusence”, „crudute” si alte femei de asemenea calibru, care a maturat si picul de educatie ce mai putea salva tara, te mai intrebi cum de exista atata violenta in Romania?
Zeisorilor de mai sus, tocmai „cruduta” si cei care au facut-o mare permit existenta violentei perpetue, a considerarii femeii un obiect sexual de catre agresori si a inducerii in constiinta in formare a generatiior mici ca o femeie trebuie sa fie intretinuta ca sa fie fericita (si prin urare, sa si suporte nasuri sparte, ca deh, banii usori si imorali cer si acceptarea violentei, vrei-nu vrei)!! Cauza, moralistii lui nea peste prajit, sa o discutati voi, altfel doar defulati tot ce ati strans in voi impotriva unui ziarist independent, atat si nimic mai mult! De ce am ajuns noi un popor de prostituate si mafioti? De ce?
Un mic p.s. pentru patroni: doamna Negruti a scris foarte frumos despre ce era de spus.
Cred ca si pe „pseudo-vedeta” o doare la fel dle Cartianu cand cineva, croat, chinez sau martian ii sparge nasul. Ce mama dracului doriti sa spuneti cu clarificarile alea uleioase?! Cand veti scrie despre modele by all means, nu o recomandati pe Cruduta, dar cand scrieti despre drepturile omului nu va permiteti pseudo-categorizari. Iar duduia aia care colaboreaza pretios sub pseudonim merita niste sedinte de psihoterapie si va puteti arata aprecierea platuindu-i-le. Ca doar atat va duce mintea :femeile sunt facute sa va toace banii. Sanatate !
Da,acest caz de asa zisa ,violenta domestica’,asa cum il percep eu nu are nici o legatura cu asa ceva,pentru ca fara a avea idei preconcepute sau a fi misogin trebuie sa fim cinstiti:
DANIELA CRUDU-30 DE ANI-intra in asemenea combinatii amoroase doar si numai pentru avantajii materiale.
Fortind un pic nota,e ca si cum ai incerca sa dai dreptate la doi hoti care se bat pentru ca nu sau inteles cum sa imparta prada,LUCRU DEALTFEL IMPOSIBIL’ pentru ca in esenta ambele parti sunt vinovate,aici nu exista victima si agresor,ambele parti sunt agresoare.
Nu voi extinde analiza,si nici nu vreau sa dau verdicte,insa nu ma pot face ca nu vad ca un asemenea eveniment in care sunt implicati niste neica nimeni are parte de o asemenea mediatizare si presa soarbe mulge acest subiect.
Cine este DANIELA CRUDU,CINE??????????-O femeie de moravuri usoare care isi vinde farmecele si nurii pe bani-De ce sa o compatimesc daca ia a ales sa traiasca asa,asa cum nu imparte cu mine cistigurile,nu va impartii nici necazurile.Dar,sigur LEGEA TREBUIE SA ACTIONEZE,eu insa nu sunt legea,sunt un om simplu ,muritor de rind,truditor care isi cistiga existenta prin sudoarea muncii.Ei din aceasta perspectiva,o minima morala,etica spunetii cum vreti ma face sa fiu cinic-CUM ITI ASTERNI ASA DORMI-
P.S.-PESTE VRE-O 15 ANI VOM FI CHEMATI SA O PLINGEM PE CRUDUTA,CA FIIND DEJA PREA BATRINANU MAI ARE TRECERE SI NU I-AR STRICA ,O PENSIE SPECIALA’ PENTRU CONDITII GRELE DE MUNCA.
D-ra Crudu nu este o simpla femeie de moravuri usoare. Daca ar fi asa, am compatimi-o pentru ce i s-a intamplat.
Dar ea este un prototip, face parte dintr-o categorie creata si promovata de televiziunile noastre ticaloase, care infesteaza de zeci de ani publicul, pervertindu-i pe cei predispusi. Exista emisiuni de care CNA nu se ocupa, facute de asa-zisi realizatori, identificabili cu celebrii „pesti”. Ele, deci si CNA, sunt in buna masura responsabile de traficul de minore si de rusinea ca in Europa, romancele care practica cea mai veche meserie sunt in numar mai mare decat cele de alte nationalitati la un loc.
De evolutia „Cruudutei” s-a ocupat un asemenea „peste”
Invidioase pe acest stol de dame, prezentatoarele de stiri sa caznesc sa-si regizeze decolteurile, incat te intrebi : cu ce scop?
Sunteti niste nulitati. Incepand de azi nu mai intru pe site-ul vastru!
Felicitări! Tocmai ai luat o decizie proastă. Nicio pierdere pentru site.
Domnule Cartianu – sa va spun un secret: 99% dintre femeile romance (cinstite sau usurele) se bucura pt ce a patit femeia de moravuri usoare Crudu Daniela…😉… unele din invidie, rautate, altele… de aici a venit si rabufnirea colaboratoarei dvs. Lora Popa… apropo, nu cumva e Nadina Forga – adica Ioana Ene Dogioiu?
Cineva mai cultivat, nu precum Crudutza – ar fi avut habar de „impetuozitatea” sarbo-croatilor… si asta era si luptator profesionist… dar asta este… data viitoare poate se invata minte si isi ia un moshuc eunuc si cu limba lata…
Am citit articolul scris de Lora și nu vreau să se înțeleagă că sunt misogin dar am fost intru totul de acord cu ceea ce a scris Lora
[…] explică, pe ziaristii.ro, cum s-a scris articolul inițial, pe care l-a acceptat, dar, primind mai multe sesizări, a decis […]
Multumesc pentru decizia de a reconsidera articolul, personal as fi sters din lista aceasta platforma de stiri pe care o urmaresc pe FB daca nu v-ati fi razgandit in legatura cu articolul. INSA! nu ne mai credeti idioti, incarcand sa spuneti ca de fapt limbajul si adresarea se referea la atributele „Crudutei” de pseudo-vedeta si nu la caz in sine, cand mesajul era CLAR acela ca intamplarea ei este neimportanta, tocmai pentru ca ea este un non-model pentru tineri, fete, etc. Un „ne cerem scuze pentru articol, nu se va mai repeta” era muult mai bine venit decat „stii, ca de fapt…am vrut sa fac precum porumbelul, dar a iesit precum…” :)) 😉
Ce vrajeala ambalata in vorbe ceva mai”fine”…”Nu mi-am dat seama ca a zis despre aia nasoale,fiindca stiam intentia”….Lasa-nee!!!Lasa-ne!!!