Miercuri, 28 octombrie, pușcăriașul Liviu Dragnea a împlinit 58 de ani. E a doua aniversare consecutivă la Penitenciarul Rahova. Din afara gratiilor i-au venit trei mesaje, de la două femei și un bărbat.
I-au transmis urări publice, pe Facebook sau Instagram, Carmen Dan (blonda tinereții lui teleormănene, pe care a făcut-o senator și ministru de Interne), Irina Tănase (secretara pe care și-a făcut-o iubită după tradiționalul divorț de Bombonica) și Codrin Ștefănescu (ex-PRM-istul care i-a fost secretar general la PSD și l-a sprijinit cu interlopi la procesele de la Înalta Curte).
Codrin Ștefănescu: „Sā treci cu bine și prin aceastā cumplitā încercare!”
„Astāzi e ziua ta de naștere, Liviu! Îți doresc multā sānātate și multā putere, ca sā treci cu bine și prin aceastā cumplitā încercare! Trebuie sā reziști cu orice preț! Pentru cā te așteaptā familia, prietenii și foarte mulți români care se gândesc mereu la tine!”
Irina Tănase: „M-am îmbrăcat cu halatul tău, pentru că mi-am dorit să te simt cât mai aproape”
”În seara asta, m-am îmbrăcat cu halatul tău, pentru că mi-am dorit să te simt cât mai aproape. Și Pinkie toarce lipită de el, sigur că și ei îi este dor de tine. Îmi lipsești atât de mult că nu pot descrie în cuvinte cât de tare mă doare sufletul, te iubesc și îmi doresc să ieși de acolo sănătos și cât mai curând, să vii înapoi acasă, la noi!”
Carmen Dan: „Am regăsit același om puternic și semeț”
„Niciodată nu e prea târziu pentru un gând, o vorbă sau o întâlnire, mai ales când e vorba despre oameni care au ales să facă bine atâtor semeni.
Pentru cei mai mulți, Carmen Dan este «omul lui Liviu Dragnea». Niciodată nu mi-a fost rușine de o astfel de etichetă, cu atât mai puțin pentru faptul că am lucrat alături de Liviu Dragnea mulți ani de zile. De altfel, dacă mă raportez strict la ultimii 4 ani și mă uit în rândurile colegilor mei din PSD (partid pe care nu l-am părăsit, așa cum citeam zilele trecute în presă), îmi este foarte greu să nu identific «oamenii lui Liviu Dragnea». Pentru a nu detalia, spun doar că și atunci președintele partidului își dădea OK-ul final pe listele parlamentare și mă întreb acum dacă nu cumva parlamentarii PSD actuali nu erau în egală măsură oamenii lui Dragnea în decembrie 2016? Chiar și cei care astăzi au funcții de conducere. Vremurile se schimbă, oamenii se schimbă, dar viața merge înainte. Și cel mai important cred că este să nu regreți nimic din ce ai făcut, ci doar să înveți continuu. Despre oameni și despre fapte.
Acestea sunt doar o parte din gândurile pe care astăzi am ținut să le împărtășesc cu Liviu Dragnea. De ce astăzi? Pentru că așa cum fac de mai bine de 20 de ani pe data de 28 octombrie, am ales să fiu și în acest an aproape, atât cât s-a putut, de omul Liviu Dragnea, căruia i-am urat mulți ani cu sănătate, alături de cei dragi.
Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze, mai ales în această zi!”
Sănătate și la mai mulți ani cu executare!