Camelia Bogdan, judecătoarea care trăiește un coșmar după ce a îndrăznit să-l condamne pe oligarhul Dan Voiculescu, a obținut miercuri o victorie de etapă împotriva cozilor de topor din Justiție ale “Varanului”. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins ca inadmisibilă o cerere a Inspecției Judiciare conduse de Lucian Netejoru, care voia excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan pe motiv că “nu mai îndeplinește condițiile de bună reputație”.
Lucian Netejoru este unul dintre cei mai fideli soldați ai rețelei de influențe care a sufocat și încă sufocă România și Justiția. A deschis nenumărate acțiuni disciplinare împotriva procurorilor care s-au ocupat de dosarele marilor corupți. A vânat-o obsesiv pe Laura Codruța Kovesi. I-a urmărit cu plângeri și acțiuni disciplinare pe judecătorii care au dat sentințe defavorabile mafioților și marilor infractori economici, dar și pe magistrații care au criticat abuzurile PSD din epoca Dragnea.
Camelia Bogdan a devenit o țintă după ce l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare (evident, cu executare) și confiscarea prejudiciului de 60 de milioane de euro. A fost linșată mediatic sistematic de trustul de presă al oligarhului. A fost exclusă din magistratură, până acum, de două ori de CSM.
Prima oară, a obținut anularea deciziei la Înalta Curte de Casație și Justiție.
A atacat și ce-a dea doua excludere cu recurs la ICCJ, acum cauza aflându-se pe rol.
Inspecția Judiciară a lui Netejoru a pretins că judecătoarea Camelia Bogdan n-ar mai avea reputație bună, în baza linșajului mediatic coordonat și instrumentat de oamenii lui Dan Voiculescu. CSM a respins însă această cerere, arătând că, într-o hotărâre a Curții Constituționale din martie 2021, prevederile privind buna reputație au fost declarate neconstituționale. CCR emisese acest verdict într-o altă speță, dar hotărârea se aplică și în cazul Cameliei Bogdan.
Ajung și eu să dau dreptate doamnei Bogdan!
În primul rând pentru că acuzatorul său e doar cu numele magistrat. Apără abuzurile magistraților mincinoși, indolenți, incompetenți, de câte ori i se cere să le cerceteze. Când vedeți o motivare a refuzului de a cerceta faptele cu caracter penal, vă va surprinde tupeul de a cita din ce spune judecătorul mincinos, considerat deținătorul adevărului. Nimic despre o verificare a contradicțiilor evidente între ce spune judecătorul și ce spun probele.
Pe de altă parte, susținerea că magistratul ar trebui exclus pentru că unii (mulți sau puțini) îl critică, e o mare prostie. Activitatea se cântărește cu probe verificate nu cu vorbe aruncate. Per total, domnul Netejoru nu are ce să caute la conducerea Inspecției judiciare pentru că nu apără legea ci interesele celor care l-au cocoțat pe acea funcție.
Despre reputația sa vă pot prezenta probe de netăgăduit. Judecata nu se face în presă ci prin cântărirea tuturor probelor, cu legea în mână! Iar activitatea domniei sale e la fel de notorie ca și corupția din justiție.
Bravo Camelia Bogdan ,o luptătoare Intr -o justiție ,care nu a recuperat mai nimic din marile pagube.Mai mult gruparea afiliată a urmarit-o fara mila.Pensia specială o merita Camelia nu alde Savonea.
Hai la pușcărie cu toată gașca de bandiți bolșevici PCR-PSD și cu toate cozile de Baltag din Justiție !
Problema României este aceea că am permis interpretarea că judecătorul plătit copios de noi pentru a identifica adevărul și a impune legea decide conform bunului său plac (ar fi independent de stat și de legile sale). Din nefericire în anii 90 nu am băgat de seamă că justiția a fost preluată de securiștii absolvenți de drept care fac ce au învățat și-i învață pe noii magistrați cum să mintă cu tupeu pentru a lupta cu „dușmanii poporului” Pentru ei legea este o sculă (o barieră pentru proștii care mai cred în justiție). Procesul Ceaușescu a fost modelul pentru judecătorii de azi. Am uitat de madam Stănoiu, de madam Bărbulescu, de madam Costiniu, de majestățile lor judecătorii Costiniu și Jipa, de judecătoarele șpăgare (și alți corupți) care au fost condamnati nu pentru cum au judecat ci pentru că judecau contra DNA. Dacă mint pentru a-și bate joc de mine sau de alți amărâți nu contează
Dumnezeu i-a dat omului cuvintele ca sa-și ascundă gândurile !
Asta e valabil în România unde bunul plac înlocuiește cu succes bunul-simț!
Oare ce ar fi pățit această judecătoare corectă dacă nu am fi fost în UE ?
#Respect maxim, d-na Bogdan!
Romania are nevoie de magistrati ca dvs!
Romanii progresisti va sustin!
FELICITĂRI și, MAI ALES,… SINCERE-MULȚUMIRI, Doamnă judecător Camelia Bogdan!!!
Ca și Codruța Kovesi și alți magistrați (judecători și procurori) CORECȚI-și-COMPETENȚI, ne ajutați să ne menținem speranțele (alimentate și de munca LABORIOASĂ a actualului ministru-de-Justiție, Domnul Stelian Ion!!!) că Justiția din România va ajunge să fie ceea ce-și doresc toți oamenii CINSTIȚI!
Sa speram ca aceasta judecatoare ii mai da 10 ani infractorului. Oricum daca nu ar fi existat acest infractor si daca romanii nu erau atit de prosti, eram altundeva astazi
Cred că nu e bine să exagerăm! Tptuși doamna Bogdan nu e o eroină a justiției (nici nu cred că grupul organizat plătit pentru a impune respectarea legii în România merită numele de justiție). E de reținut doar că e o victimă a acestui grup organizat numit justiție. Dacă admiteam că nimeni nu e mai presus de lege; că judecătorul e supus legii și numai legii; că justiția unică imparțială și egală pentru toți se înfăptuiește doar în numele legii; mai rămânea să și respectăm aceste principii. Deocamdată suntem în situația că un procuror refuză fără teamă să cerceteze faptele sesizate, ține dosarul la sertar până la prescriere, sau pur și simplu „cercetează” atât de prost încât dosarul să fie respins de orice judecător. Suntem în situația că un judecător poate minți cu nerușinare pentru că știe că va fi protejat de grup. Nici unii nu-și merită salariile uriașe dar își merită cu prisosință foloasele obținute prin aceste procedee.
Ce-ai vrut să spui de fapt?
Nici el nu știe, doar molfăite ce-a pescuit din haznaua3.
Nu sunt deștept ca „Jos PCR-PSD”, pentru care vorbește calculatorul în lipsa lui. Am spus că doamna Bogdan nu e o eroină așa cum cred unii, ci o victimă a sistemului din care a făcut și (foarte probabil) va face parte. Dacă vreți, putem discuta despre calitățile și defectele domniei sale, despre temeiul de drept și de fapt pe care se bazează judecățile domniei sale. Cum se observă și în acest caz, „ ….. cin-se ia cu mine rău să-l ferească Dumnezeu!” Dacă doamna Bogdan rămânea supusă nu avea de ce se teme! Constituția și principiile generale ale dreptului asigură și unui infractor, o judecată corectă, bazată pe probe nu pe vorbe Grupul organizat mafiot numit justiție practică metoda bunului plac; a supunerii la comenzi ierarhice. Nu știu ce legătură are „haznaua3” cu minciunile pe care se bazează unele hotărâri judecătorești sau cu refuzul unor procurori de a cerceta faptele, nu persoanele ? Ce știu însă e că un judecător onest, care poate fi și doamna Bogdan după părerea multora, nu are nici o șansă să judece independent de cloaca din care face parte, care îi asigură un post călduț, o leafă de invidiat, șanse de promovare pe criteriul supunerii necondiționate, pensie cât 10, etc.
Nu mai manca din haznaua3 !
Într-o Românie în care poporul îşi alege parlamentari infractori, dovediţi chiar de Justiţia roânească sau CEDO, care-şi fac legi numai pentru ei uitând pur şi simlu de alegători se poate spune cu certitudine că avem o democraţie bolnavă. Doar se ştie că o Justiţie puternică şi ne atinsă de virusul corupţiei întreţine o DEMOCRAŢIE puternică. În constituţie se spune clar „Nimeni nu este mai presus de lege”. Cred că pseudomagistratul Netejoru nu a citit Costituţia României dar mai sunt şi alţii ca el. Toţi politrucii miniştrii ai Justiţiei de până acuma s-au străduit să menţină mafia din Justiţie. Problema se pune: Care este metoda cea mai eficace de a stârpi mafia de la vârful Justiţiei din România?
impunerea respectului față de lege. Ați citi măcar legea 303/2004 actualizată? Acolo există un capitol dedicat răspunderii magistraților. Nu prea văd comentarii despre inutilitatea Inspecției Judiciare, a SIIJ, a …. multor structuri plătite copios din bani publici pentru a impune tuturor, imparțial, respectarea legii (bună sau rea).