Calvarul Brexit: foame pe bune la orizont? Guvernul cere supermaket-urilor „să se pregătească” pentru a preveni o criză de alimente proaspete

2
6325

Guvernul britanic cere reţelelor de supermarketuri să se pregătească pentru un potențial Brexit fără acord, șefii din industria de profil temându-se că incertitudinea le-ar putea afecta stocurile de alimente. Ei spun că nu ar trebui să fie învinovățiţi dacă populaţia nu va găsi pe rafturi tot ce își doreşte, relatează agenţia de presă Reuters.

Întrucât politica britanică se orientează către un final imprevizibil, producătorii de produse alimentare şi cei de medicamente vor trebui să-şi restructureze operaţiunile în cazul în care revenirea la controalele vamale le-ar putea bloca lanţurile de aprovizionare.

Industria alimentară a avertizat că are o capacitate de stocare limitată, iar directorii şi-au exprimat neîncrederea în Michael Gove, ministrul responsabil cu planificarea Brexit, care a promis în această lună că nu vor exista lipsuri de alimente proaspete dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană fără acord până la 31 octombrie.

Lanţurile alimentare, obosite de incertitudinea Brexit

Afectată deja de amânarea de două ori a termenului de ieşire din Uniunea Europeană, industria de profil este îngrijorată că va cheltui din nou sute de milioane de lire sterline, iar rezultatul final va fi la fel de incert ca până acum.

”Există o încercare clară a guvernului de a afirma că firmele, dacă vor fi pregătite corespunzător, vor putea să facă faţă şi că va fi vina lor dacă nu vor fi”, a declarat Justin King, care a fost timp de zece ani director general al Sainsbury, al doilea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie.

”Aşa cum noaptea urmează zilei, dacă 50% dintre camioane sunt întârziate, vor exista lipsuri pe rafturi de până la şapte zile”, a avertizat King, care în prezent este director al retailerului Marks & Spencer.

Cine răspunde pentru criza de alimente?

Un director de la unul dintre cele patru mari supermarketuri din Marea Britanie, care includ Tesco, Morrisons şi Asda, a spus că guvernul tratează tot mai mult industria alimentară ca o extensie a statului.

“Întrebarea fundamentală este a cui este sarcina de a aproviziona Marea Britanie în cazul unei blocaj”, a întrebat acesta, potrivit Mediafax.

“Măsurile de a ne proteja în mod rezonabil afacerile de impactul Brexitului sunt datoria noastră. Dar când începi să întrebi, ce face afacerea ta pentru a hrăni naţiunea?, asta merge dincolo de măsurile rezonabile”, a adăugat directorul.

Departamentul pentru Mediu, Alimente şi Afaceri Rurale a transmis într-un comunicat că Marea Britanie are lanţuri solide de aprovizionare în mai multe ţări şi că are întâlniri regulate cu producători şi retaileri pentru a se asigura că aceştia sunt pregătiţi pentru Brexit.

Camera Lorzilor l-a blocat şi ea pe Boris Johnson

Cine râde la urmă: Boris Johnson sau parlamentarii anti-Brexit?

Vineri seară, Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic, a aprobat legea votată miercuri de Camera Comunelor, care îl împiedică pe premierul conservator Boris Johnson să retragă Regatul Unit din UE, fără un acord, pe 31 octombrie.

Urmează ca până luni, legea să intre în vigoarea, după care premierul vrea să ceară din nou organizarea de alegeri generale anticipate pe 15 octombrie, cu două zile înainte de un summit crucial al Uniunii Europene privind Brexit-ul.

Între timp, se relatează că opoziția a căzut de acord ca luni să voteze din nou împotriva acestei propuneri, care are nevoie de sprijinul a două-treimi din parlamentari pentru a fi aprobată. Ea a fost respinsă odată miercuri, imediat după ce Camera Comunelor adoptase proiectul de lege menit să blocheze un Brexit fără acord.

Cine capitulează la urmă?

Actul normativ pe care Johnson îl numeşte „legea capitulării”, argumentând că UE nu le va mai face nicio concesie britanicilor ştiind că aceştia nu vor putea ieşi din UE fără un acord, l-ar obliga pe şeful guvernului de la Londra să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Theresa May, şi ea victima Brexit

Cum aceste două condiţii sunt greu de îndeplinit, UE refuzând să renegocieze acordul convenit deja cu fostul prim-ministru Theresa May, dar respins de Camera Comunelor (iar în parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, mulţi deputaţi fiind de fapt ostili Brexit-ului în sine), adoptarea acestei legi practic îl împiedică pe Johnson să decidă un Brexit fără acord la 31 octombrie.

În pofida unor semnale contrare de la Bruxelles, Johnson susţine că strategia sa este să obţină o înţelegere cu UE până la summitul european din 17 octombrie şi că ar exista progrese în demersul său de eliminare din acordul convenit de fostul premier Theresa May a clauzei privind „plasa de siguranţă” nord-irlandeză.

În virtutea acestei clauze, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* Uşor, puişor! Parlamentul britanic spune „stop” unui Brexit dur. Pus cu botul pe labe, Boris Johnson a folosit degeaba „teoria jocurilor”

* BREXIT: Europa pregăteşte „fonduri pentru catastrofe”! Parlamentul de la Londra îl obligă pe Boris Johnson să amâne din nou ieşirea Marii Britanii din UE

* UE confirmă urgia Brexit. Cine îl mai opreşte pe Boris Johnson? Semne tot mai proaste pentru economia britanică, îngrijorări la Bruxelles

* Europa se clatină sub cizma extremei drepte, la 80 de ani de la invazia nazistă în Polonia. Cum se explică scorul AfD în alegerile din Germania

A doua organizație importantă care se retrage din Coaliția lui Cumpănașu, pentru a nu-i face acestuia „jocul politic”

Un cretin, candidat la Președinția României. Dacă vreți să fiți ca el, votați-l!

Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

VIDEO. „Pe Alexandra a omorât-o Ciuma Roșie! Iar Cumpănașu este un produs sută la sută Ciuma Roșie”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here