sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaBloggerii militari ruși, tot mai alarmați: semnalează acumulări mari de forțe ucrainene...

Bloggerii militari ruși, tot mai alarmați: semnalează acumulări mari de forțe ucrainene în spatele frontului. Există temerea unui contraatac masiv și pierderea teritoriului ocupat în sud

-

Bloggerii militari ruși încep să tragă tot mai serioase semnale de alarmă, vorbind de masive acumulări de forțe ucrainene în spatele frontului, ceea ce pare să indice o amplă contraofensivă în aprilie. S-a pornit deja pregătirea populației de acasă pentru un eventual eșec, afirmându-se că alături de ucraineni luptă acum unități militare poloneze, americane, britanice și echipe de tehnicieni nemți.

Textul de mai jos aparține unui comandant de top dintre mercenarii Wagner care postează anonim pe canalul RSOTM din rețeaua Telegram. Acesta spune că sunt pretutindeni indicii ale unei mari acumulări de forțe ucrainene, nu doar în zona de sud (Herson – Zaporojie), ci și în nord, lângă Harkov. Acestea indică o contraofensivă pe scară largă.

Înaltul oficial Wagner atrage atenția că trupele ucrainene beneficiază de o aprovizionare, echipare și instruire foarte bune, „la standarde NATO“. Încearcă să nu semene panică, spune chiar acest lucru, dar avertizează că lucrurile pe care le vede indică un atac care vizează eliberarea întregului teritoriu din sud până la peninsula Crimeea.

Autorul mesajului pretinde că în spatele frontului se regăsesc trupe NATO – o obsesie mai veche a propagandei rusești, care și-a îndoctrinat populația cu ideea că în Ucraina nu este o luptă contra armatei locale, ci contra trupelor NATO.

- Advertisement -

Această menționare a așa-ziselor forțe americano-britanico-poloneze e de natură să pregătească psihologic populație pentru ce va urma – o eventuală explicație în cazul reușitei acestei contraofensive. Comandanții ruși vor transmite populației că s-au luptat cu armatele NATO și de aceea au pierdut.

Acesta nu e singurul avertisment. Igor Girkin, cunoscut și drept Strelkov, ofițerul FSB care a comandat forțele separatiste din Donbass în 2014, avertizează și el, de ceva vreme, asupra pericolului.

Mai jos, textul apărut pe canalul rusesc RSOTM, din rețeaua Telegram.

- Advertisement -

„Statul Major General ucrainean planifică o ofensivă pe scară largă de-a lungul întregii linii de front. Pierderea controlului asupra regiunii Herson ar însemna că inamicul ar ajunge la granițele Crimeei; ca urmare, peninsula ar putea fi izolată de comunicațiile terestre“

„Ceea ce se întâmplă pe front nu poate să nu sugereze că, prin acumularea de forțe de-a lungul întregii linii de contact – în Mikolaiv, Herson, Krivorijjia, Zaporijia, Harkov și Donbass – inamicul pregătește un fel de răzbunare. De la începutul lunii februarie și până astăzi, a continuat redistribuirea de noi brigăzi de către AFU.

La Mikolaiv sosesc noi unități, iar ajutoarele umanitare curg, deoarece proviziile inamicului sunt în regulă în ceea ce privește voluntarii și proviziile regulate. De asemenea, se deplasează trupe în partea din dreapta regiunii Herson, care este încă controlată de Kiev, iar SBU (serviciul de informații ucrainean – n. red.) este vigilent în districtele de pe linia frontului – rezidenții locali sunt relocați cu forța de pe linia frontului – se pare că vor să excludă complet chiar și ipotetica posibilitate de asistență din partea populației pentru armata rusă.

În multe suburbii și, desigur, pe margine, se spune că până la jumătatea lunii aprilie Statul Major General ucrainean planifică o ofensivă pe scară largă de-a lungul întregii linii de front. Kievul trebuie să raporteze cu orice preț Occidentului despre lend-lease, motiv pentru care, de fapt, subiectul loviturii din Herson este exagerat. Dacă evaluăm aceste ipoteze doar din punctul de vedere al analizei scenariilor, atunci, prin analogie cu eșecul din august al capului de pod de la Harkov, pierderea controlului asupra regiunii Herson ar însemna că inamicul ar ajunge la granițele Crimeei; ca urmare, peninsula ar putea fi izolată de comunicațiile terestre. În niciun caz nu căutăm să creăm panică, pur și simplu analizăm faptele care sunt evidente și care trebuie luate în considerare în planificarea militară.

Iar faptele sunt următoarele… Se cunosc tot mai multe detalii despre regruparea AFU (armata ucraineană – n. red.) în sectorul Zaporojie și despre mișcarea noilor brigăzi, asamblate din foști militari și antrenate conform noilor standarde NATO pentru armata ucraineană. De asemenea, inamicul acumulează forțe de sabotaj la granița cu regiunile Briansk și Kursk, unde nu demult au apărut „Ukro-SSF” și tot felul de mercenari din Europa „luminată”. Aici se poate face o paralelă directă cu intrarea în zona de graniță a regiunii Briansk a DRG-ului „Corpului Voluntarilor Ruși” pe 2 martie.

Există, de asemenea, o mișcare activă în direcția Harkov. Dacă ne amintim evenimentele din august anul trecut, după care Forțele Armate ale Federației Ruse s-au retras din Izium, Balakleia și Kupiansk, care au pus sub atac Svatovo, consolidând în mod clar gruparea din Harkov, inclusiv cu echipamente străine, inamicul nu renunță la planurile de a forța Oskol să ajungă pe linia Svatovo – Torskoie pentru a bloca aprovizionarea grupării Severodonețk a Forțelor Armate ale Federației Ruse.

AFU, desigur, se sufocă în ceea ce privește resursele umane epuizate. Devine din ce în ce mai dificil să se asigure un aflux de forțe proaspete pentru trupe. Prin urmare, pe lângă împrumuturi, Kievul se bazează pe participarea directă la operațiunile de luptă a militarilor din țările NATO, ca să nu mai vorbim de mercenari de la tot felul de PMC-uri americano-polonezo-britanice. Faptele vorbesc de la sine. Apariția personalului militar și de geniu german la Izium explică, de asemenea, foarte multe lucruri despre planurile Statului Major General ucrainean. Oarecum simultan cu livrările așteptate de tancuri Leopard. Artileria britanică și-a făcut deja apariția pe terenurile de antrenament din Krivoi Rog. Iar utilizarea de către inamic a HIMARS-urilor în Donbass a încetat deja să mai surprindă pe cineva.

Manevrele desfășurate de comandamentul AFU sunt, după toate probabilitățile, dovada pregătirii Kievului pentru o ofensivă pe scară largă. Și dacă situația din Donbass este permanent tensionată, activarea în zonele relativ „stabile” Herson și Zaporojie sugerează că aici ar trebui să se aștepte lovitura. Și nu doar să aștepte, ci cu o înțelegere a amenințării să se pregătească pentru a preveni o repetare a retragerii de la Harkov din august 2022.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Un mercenar rus a fost blocat în aeroportul din Chișinău exact ca George Simion cu 9 luni în urmă! Ambii aveau misiunea de a destabiliza Moldova

* Rețeaua minciunilor pro-ruse: Gușă – Cristoiu – Roșca Stănescu – Severin. Lista celor 16 site-uri „pro-Kremlin, conspiraționiste sau de extremă dreapta”

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Loteria Română nu are sistem de joc online, dar e condusă de un director PSD-ist cu 4 salarii, 4 terenuri, 4 apartamente și o casă în București. Venituri lunare de 6.500 de euro!

Firea s-a făcut din nou de râs: a furat un citat din scriitoarea Virginia Woolf, dar a confundat zăvorul cu șurubul!

Ministrul PSD de la Finanțe zice că nu mai e nevoie de reforma pensiilor speciale, chiar dacă ele ne costă 2,5 miliarde de euro în acest an și ne lasă fără miliardele din PNRR!

Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a înființat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -