Nu există nenorocire în care să nu apară și profitorii cinici și escrocii dezumanizați. Sunt acei indivizi care, la un accident rutier, sunt în stare să buzunărească mortul, să-i ia telefonul și banii.
Din această categorie face parte și un angajat al Serviciului Județean de Urgență (SJU) Argeș. Acesta a furat cantități importante de materiale de protecție sanitară de la un spital din Pitești.
Potrivit IPJ Argeş, poliţiştii au făcut vineri patru percheziţii în oraşul Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.
„În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice”, a transmis IJP Argeş.
Din cercetări a reieşit că un angajat al SJU Piteşti „ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice”.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat măşti, mănuşi şi soluţii dezinfectante de la domiciliile celor două persoane.
Trei persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.
Poliţiştii înceracă să stabilească dacă gestionarul a vândut sau nu echipamentele de protecţie.
credeam ca viermii care au venit in tara !!!…tiganii,hotii….
Vaaai, nu se poate! Cine? Preacinstitii bugetari din linia 1? Nu cred! Asta e dezinformare… Aia cu salariile triplate de psd comuisti? Aia care au marit si spagile cerute? Aia care acum nu mai cer spaga inainte de operatie, o cer dupa?