joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportArgentina lui Messi a întristat Brazilia lui Neymar: 1-0 pe "Maracana", în...

Argentina lui Messi a întristat Brazilia lui Neymar: 1-0 pe „Maracana”, în finala Copei America! O confruntare dură, cu 9 cartonașe galbene

-

Noua „regină” a Americii de Sud este Argentina, care sâmbătă noaptea a învins Brazilia cu 1-0, chiar pe „Maracana”, în finala Copei America. Duelul Neymar – Messi a fost tranșat prin golul lui Di Maria. A fost un meci dur, în care au fost acordate 9 cartonașe galbene (5 pentru argentinieni, 4 pentru brazilieni).

A fost o nouă „dramă braziliană” găzduită de celebrul stadion „Maracana” din Rio de Janeiro (acum, numit oficial „Estadio Jornalista Mario Filho”), după istorica înfrângere din 16 iulie 1950, 1-2 cu Uruguay, în urma căreia Brazilia a ratat șansa de a câștiga primul ei titlu mondial (ulterior avea să câștige 5, cele mai multe dintre națiunile lumii). Atunci, faza decisivă se juca în sistem grupă, iar Braziliei îi era suficient un egal pentru a deveni campioana lumii.

După 71 de ani, Brazilia a suferit o nouă umilință pe „Maracana”: 0-1 cu Argentina, în finala Copei America. Unicul gol a fost marcat de Angel Di Maria, în minutul 22.

Au fost acordate 9 cartonașe galbene: 5 la argentinieni (Paredes, Lo Celso, De Paul, Otamendi, Montiel) și 4 la brazilieni (Fred, Renan Lodi, Paqueta, Marquinhos).

- Advertisement -

Marile vedete ale celor două echipe, Lionel Messi (Argentina) și Neymar (Brazilia), nu au reușit să marcheze. A punctat, în schimb, Angel Di Maria, colegul lui Neymar și al lui Marquinhos (până anul trecut, și al lui Thiago Silva) la Paris Saint-Germain.

Prin acest triumf, Argentina a egalat Uruguay la numărul de titluri cucerite în America de Sud: 15. Brazilia are doar 9.

Brazilia – Argentina 0-1

BRAZILIA: Ederson – Danilo, Marquinhos, Thiago Silva, Renan Lodi (76 Emerson) – Lucas Paqueta (76 Gabriel Barbosa), Casemiro, Fred (46 Firmino) – Everton (63 Vinicius Junior), Neymar, Richarlison. Antrenor: Tite (60 de ani).

ARGENTINA: Emiliano Martinez – Montiel, Romero (79 Pezzella), Otamendi, Acuña – Di Maria (79 Palacios), De Paul, Paredes (54 Rodriguez), Lo Celso (63 Tagliafico) – Messi, Lautaro Martinez (79 Gonzalez). Antrenor: Lionel Scaloni (43 de ani).

Arbitru: Esteban Ostojich (Uruguay).

De la ce cluburi provin campionii Americii de Sud

  • Paris Saint-Germain – 2 (Di Maria, Paredes)
  • Fiorentina – 2 (Gonzalez, Pezzella)
  • Inter Milano – 1 (Lautaro Martinez)
  • Juventus Torino – 1 (Romero)
  • Udinese – 1 (De Paul)
  • FC Barcelona – 1 (Messi)
  • FC Sevilla – 1 (Acuña)
  • Betis Sevilla – 1 (Rodriguez)
  • Tottenham – 1 (Lo Celso)
  • Aston Villa – 1 (Emiliano Martinez)
  • Benfica Lisabona – 1 (Otamendi)
  • Leverkusen – 1 (Palacios)
  • Ajax Amsterdam – 1 (Tagliafico)
  • River Plate (Buenos Aires) – 1 (Montiel)

Argentina la Copa America 2021

  • 1-1 cu Chile (grupă)
  • 1-0 cu Uruguay (grupă)
  • 1-0 cu Paraguay (grupă)
  • 4-1 cu Bolivia (grupă)
  • 3-0 cu Ecuador (sferturi)
  • 1-1 cu Columbia după prelungiri, 3-2 la penalty-uri (semifinale)
  • 1-0 cu Brazilia (finală)

Bilanț: 5 victorii, 2 egaluri, 0 înfrângeri, golaveraj 12-3.

- Advertisement -

Brazilia la Copa America 2021

  • 3-0 cu Venezuela (grupă)
  • 4-0 cu Peru (grupă)
  • 2-1 cu Columbia (grupă)
  • 1-1 cu Ecuador (grupă)
  • 1-0 cu Chile (sferturi)
  • 1-0 cu Peru (semifinale)
  • 0-1 cu Argentina (finală)

Bilanț: 5 victorii, 1 egal, 1 înfrângere, golaveraj 12-3.

Duritatea extremă a lui Gabriel Jesus

Duritățile din finala Brazilia au fost, totuși, „copilării” pe lângă intrarea criminală a unui alt brazilian, Gabriel Jesus, în meciul cu Chile (1-0), din sferturile de finală ale aceleiași competiții. Era minutul 48 când atacantul lui Manchester City l-a atacat violent, cu crampoanele în gât, pe un adversar. Gabriel Jesus a fost eliminat pe loc.

VIDEO: Intrarea criminală a lui Gabriel Jesus

Ultimele 10 câștigătoare ale Copei America

  • 2021: Argentina ……….. (gazdă: Brazilia)
  • 2019: Brazilia ………….. (gazdă: Brazilia)
  • 2016: Chile ……………… (gazdă: SUA)
  • 2015: Chile ……………… (gazdă: Chile)
  • 2011: Uruguay …………. (gazdă: Argentina)
  • 2007: Brazilia ………….. (gazdă: Venezuela)
  • 2004: Brazilia ………….. (gazdă: Peru)
  • 2001: Columbia ………… (gazdă: Columbia)
  • 1999: Brazilia ………….. (gazdă: Paraguay)
  • 1997: Brazilia …………… (gazdă: Bolivia)

Cine a câștigat cele 47 de ediții ale Copei America

  • 15 titluri: Uruguay, Argentina
  • 9 titluri: Brazilia
  • 2 titluri: Peru, Paraguay, Chile
  • 1 titlu: Bolivia, Columbia

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Patru finale grozave în acest weekend: Anglia – Italia, Brazilia – Argentina, Djokovici – Berrettini, Barty – Pliskova. Patru campioane mondiale la fotbal, doi lideri planetari la tenis

* Puștiul român care uimește planeta: la 16 ani, bate recorduri mondiale și câștigă titluri europene la înot. „Când accelerează, ceilalți par că rămân pe loc”

* Ungaria lui Viktor Orban, pedepsită drastic de UEFA după manifestările rasiste și homofobe de la Euro 2020

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -