Ungaria lui Viktor Orban, pedepsită drastic de UEFA după manifestările rasiste și homofobe de la Euro 2020

5
1829

Pentru Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) a venit nota de plată de la UEFA, după manifestările rasiste și homofobe ale unor suporteri la meciurile desfășurate pe „Puskas Arena” din Budapesta, la Euro 2020.

Ungaria va juca următoarele trei meciuri cu porțile închise (fără spectatori), dar sancțiunea este cu suspendare pentru una dintre cele trei  partide, cu „perioadă de încercare” de doi ani.

Sancțiune suplimentară: UEFA a amendat Federația de la Budapesta cu 100.000 de euro și a obligat-o să afișeze un banner cu sigla #EqualGame la meciurile disputate sub jurisdicția UEFA.

Dacă suporterii maghiari nu vor recidiva cu manifestări homofobe sau rasiste în următorii doi ani, Ungaria va rămâne cu doar două meciuri disputate cu porțile închise. În caz contrar, vor fi trei jocuri fără spectatori, plus alte sancțiuni ce vor fi dictate pentru noile abateri.

Decizia privind absența spectatorilor din tribune nu se aplică pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial (Qatar 2022) – zona europeană, care se desfășoară sub jurisdicția FIFA, nu a UEFA.

Țintele Ronaldo, Mbappé, Pogba

Un banner homofob a fost văzut în tribunele „Puskas Arena” în timpul meciului Ungaria – Portugalia, iar scandări și gesturi imitând țipete de maimuțe au fost auzite la partida Ungaria – Franța.

Principalii fotbaliști vizați de manifestările murdare ale suporterilor maghiari au fost portughezul Cristiano Ronaldo și francezii Paul Pogba și Kylian Mbappé.

Ambele jocuri s-au disputat în Grupa F, din care au făcut parte Franța, Portugalia, Germania și Ungaria

Există informații că au avut loc incidente cu scandări homofobe și în timpul ultimului joc din grupă al Ungariei, împotriva Germaniei, disputat pe „Allianz Arena” din München.

UEFA – organismul de conducere al fotbalului european – a refuzat solicitarea de a permite iluminarea „Allianz Arena” în culorile curcubeului, la meciul împotriva Germaniei, motivând că gestul ar avea conotație politică. Cererea fusese formulată de primarul orașului München, Dieter Reiter.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Două finale de vis: Anglia – Italia (Euro 2020) și Brazilia – Argentina (Copa America). Englezii s-au calificat cu un penalty inventat

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

5 COMENTARII

  1. Nu ai cum sa interzici sau sa sanctionezi o fobie, in cazul de fata homofobia. Conform dex homofobia e o aversiune sau teama patologica…
    E ceva mai mult irational. Sunt fobii unele absurde cum ar fi teama de obiectele mici.
    Ungaria poate da in judecata UEFA pentru abuz. Daca exista actiuni de tipul lovirii etc atunci se incadreaza undeva in codul penal. Insa nu poti sanctiona homofobia. Daca UEFA gasea alt motiv sa sanctioneze Ungaria, Ungaria putea ramine sanctionata insa pe motivul homofobiei poate scapa cu usurinta.
    Da, homofobia se poate trata la psihiatru insa si un barbat cu barba si fusta care merge sa se schimbe in toaleta femeilor si fetitelor se poate trata la psihiatru.

  2. Foarte bine a facut UEFA! Homofobia, xenofobia si rasismul au provocat in istorie genocide. Ungaria a fost sanctionata pentru incalcarea tratatelor internationale si a regulamentelor pe care a mintit ca le respecta. Nu-i convin Ungariei, Conventia pentru Drepturile Fundamentale ale Omului si Regulamentul UEFA, nu are decat sa iasa din ONU si UEFA, daca nu, sa accepte consecintele! La nivel de civilizatie ungurii s-au umilit atat pe ei insisisi cat si pe mamele si tatii lor cand au facut ca maimutele rasiste la adresa lui Pgoba.

    • Si, cand francezii strigau cat ii tineau bojocii „tiganii romani”, nu era rasism? Mai marxistilor,astea sunt problemele cetatenilor europeni la birocratia excesiva si la coruptii din varful UE?

  3. Asta nu e deloc o sanctiune drastica! Ar fi meritat sa joace cu portile inchise un an de zile, caci nu sunt la prima abatere de genul asta.

    Insa Uefa are o alta agenda zilel astea, anume a atribui Angliei titlul de campioana europeana

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here