Circa 50 de profesori, medici și scriitori au coborât marți în stradă la Timișoara, în fața Primăriei, pentru un protest împotriva mesajelor șovine, extremiste și antisemite pe care unii dintre conspiraționiști le-au scandat săptămâna trecută, scrie Aktual24.ro.
Incitați de AUR și PSD, numeroși conspiraționiști au mers, în prima seară a mitingurilor împotriva restricțiilor, în fața casei lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, scandând lozinci xenofobe.
Marți, edilul a coborât alături de protestatarii responsabili și civilizați, împreună cu care a stat pentru scurt timp, în mod simbolic.
Distanțați unul de celălalt și cu măști de protecție, intelectualii au desfășurat pancarte cu mesaje precum “Timișoara, oraș deschis”, “Respect pentru medicii aflați la datorie”, “Fobie la xenofobie”, “Stop balaurului antisemit și șovin”.
Între AUR și PSD se dă acum o luptă strânsă pentru acapararea electoratului din această nișă a intoleranței. Ambele partide pretind că n-ar propaga mesaje extremiste și intolerante, dar în practică exact asta fac. AUR se apropie chiar, prin atitudine, de mișcarea legionară, iar senatoarea Șoșoacă, doar aparent desprinsă din partid, merge în aceeași direcție.
În fața acestei coborâri în stradă a extremiștilor și populiștilor, intelectuali din Timișoara s-au decis să ia atitudine.
„Suntem aici fiindcă se aud vechi amenințări antisemite, se agită sloganuri șovine, antimaghiare, antirome și antieuropene. Sunt demonii pe care România i-a cunoscut deja în trecut, retreziți de forțe ce se hrănesc din scandal și violență“
Vasile Popovici, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, a transmis un apel zguduitor, exemplu de curaj, demnitate și rațiune într-o țară în care autoritățile par fără reacție în fața ascensiunii extremismului.
“Suntem azi, aici, în număr limitat de regulile sanitare, pentru a ne reaminti că orașul nostru a învins în Decembrie 1989 tocmai fiindcă timișorenii au știut să se unească dincolo de etnie, credință și cultură. Una din cheile victoriei noastre asupra unui regim criminal a fost fraternitatea fără bariere. Am strigat spre cerul Timișoarei numele unirii și am fost ascultați: «unitate, unitate!». Asta s-a auzit pe străzile Revoluției și așa s-a consemnat în punctul 4 al Proclamației de la Timișoara, document ce a dezvoltat nevoile noastre ultime din acele zile fără pereche“.
Profesorul a avertizat că, profitând de momentele grele, de oboseală, stres, greutățile economice și însingurarea provocate de pandemie, “grupări obscure coboară în spațiul public și agită limbajul urii”.
Vorbitorul a explicat apoi: “Suntem aici fiindcă se aud vechi amenințări antisemite, se agită sloganuri șovine, antimaghiare, antirome și antieuropene. Sunt demonii pe care România i-a cunoscut deja în trecut, retreziți de forțe ce se hrănesc din scandal și violență, iar prețul plătit de-a lungul timpului a fost uriaș. Aceste zile au cunoscut și aberația, până acum nemaiîntâlnită, a protestelor contra medicilor ce înfruntă direct pericolul contaminării. În Timișoara, sălbăticia a dus în miez de noapte protestele până sub geamurile primarului spre a-și urla șovinismul. Din păcate, partidele politice locale au ales să nu se exprime, din teamă, din calcul meschin sau dintr-o eclipsă a rațiunii. De aceea suntem aici, ca să ne exprimăm noi, reprezentanți ai societății civile, spre a apăra onoarea orașului nostru umilit de barbaria celor puțini”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“
* Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19
* Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”
* Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni
* Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el
* După Cornelia Catanga și Nelu Poieșteanu, a murit și Gabi Luncă! Covid-19 răpune trei mari artiști-lăutari într-o săptămână
* Sfârșitul tragic și prostesc al unui mare artist: Nelu Ploieșteanu. S-a sinucis urmând rețeta Șoșoacă-Groșan. A cântat la restaurant în pandemie, ultima dată pe 8 martie. Vorbea cu petrecăreții, de aproape, fără mască. Era convins că virusul nu se atinge de el
Corect, suntem în plina rebeliune bolșevică. Putin și poporul rus libertate ne-a adus !
Din nenorocire agentii rusi si pro-rusi sunt foarte multi pe kilometru patrat in multe locuri din tara. Ei stiu un singur lucru: sa slujeasca interesele Rusiei in Romania. Mai rau este ca ei fac parte si din SRI si SIE care ar trebui sa slujeasca interesele Romaniei!!!
Majoritatea au si cetatenie romana. Prin grija jegosului Lucinu…de curand Tinu.