Teoretic, sunt trei scenarii în privința anului școlar, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la RFI. Unul dintre ele este însă „destul de greu de atins”, astfel încât, în mod realist, rămân două variante: decalarea sau repetarea anului școlar.
Raluca Turcan: „Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului. Însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția. Toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.
Raluca Turcan a cerut Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online, în aceste condiții speciale. „Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate”, a spus vicepremierul.
Decalarea anului școlar 2019-2020 ar însemna închiderea acestuia în această vară sau chiar în toamnă, cu întârziere de câteva luni față de calendarul inițial. O asemenea decizie ar însemna și restructurarea anului școlar 2020-2021, care ar începe mai târziu decât de obicei.
Intervenția integrală a Ralucăi Turcan, în varianta AUDIO – pe rfi.ro.
Ce școala,… oricum tot analfabeți ies pe porțile lor…eu zic sa închidă situația școlară cu notele la zi…iar la anul care vine să veniți cu toți la mine,unul să-și piardă căciulă ,altul să-mi…..!!!
Eu am spus de mult ca Turcanca este doua vorbe trei prostii.
Nu stiu de ce o mai lasa astia sa iasa in spatiul public.