AcasăNewsAnaliză comparativă Siegfried Mureșan – Sorin Grindeanu: europarlamentarul PNL îl zdrobește pe...

Analiză comparativă Siegfried Mureșan – Sorin Grindeanu: europarlamentarul PNL îl zdrobește pe ”șpăgarul Nordis” la toate capitolele

-

O analiză comparativă între Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu scoate în evidență decalajul astronomic între un politician rasat, de talie europeană, și un tiriplici provincial dispus să se combine cu orice personaj din mahalaua politicii și a afacerilor românești (Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu, Laura Vicol-Nordis etc.). Când ai de ales între Mureșan și Grindeanu, de fapt nu ai de făcut o alegere politică, ci o opțiune etică. Șeful PSD nu se califică să concureze cu europarlamentarul PNL pentru nicio funcție publică.

Comparația dintre cele două propuneri făcute de partide pentru funcția de prim-ministru, Siegfried Mureșan (44 de ani) și Sorin Grindeanu (52 de ani), vizează un set de criterii fundamentale: biografie, credibilitate, moralitate, reputație, europenitate, pregărire, eficiență, conexiuni externe, viziune geo-strategică, viziune bugetară, bună-credință, comunicare, anturaj, susținere politică.

La aproape toate aceste capitole, Sigfried Mureșan îl domină zdrobitor pe Sorin Grindeanu. Pur și simplu, nu există termeni de comparație între ei. E ca și cum ai avea de ales între un demnitar cu anvergură europeană și un valutist de la colțul străzii, care încearcă să-ți dea o țeapă.

  • Biografie: Siegfried Mureșan a avut o carieră ascendentă în ultimii 12 ani, de când e europarlamentar. E unul dintre performerii Parlamentului comunitar. N-a fost implicat în scandaluri de corupție. Grindeanu e un funcționar mediocru, adus în politica mare de un mega-corupt (Liviu Dragnea), pe care l-a servit inclusiv cu sinistra Ordonanță 13 (ianuarie 2017). E asociat cu șpăgile Nordis (avioane, călătorii, hoteluri, restaurante și croaziere de lux, dar și proiectarea palatului său de la Dumbrăvița, lângă Timișoara), cu cutiile de pantofi pline cu sute de mii de euro (șeful său de cabinet de la Ministerul Transporturilor, Cristian Anton), cu Liviu Dragnea (Ordonanța 13) și, mai recent, cu Clanul de la Craiova (Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda).
  • Credibilitate: Siegfried Mureșan – 90%, Sorin Grindeanu – 10%.
  • Moralitate: Mureșan – 100%, Grindeanu – 0%.
  • Reputație: Mureșan – impecabilă, Grindeanu – dezastruoasă.
  • Europenitate: Mureșan – 100%, Grindeanu – 5%.
  • Pregărire: Mureșan e un economist foarte apreciat în structurile de conducere ale Uniunii Europene, Grindeanu e un plagiator care-și ține ascunsă singura carte publicată.
  • Eficiență: Mureșan face bugete solide și echilibrate la nivel european, Grindeanu a făcut praf bugetul României, în tandem cu Marcel Ciolacu (colegul din avioanele Nordis).
  • Conexiuni externe: Mureșan e vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE) și vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European; de asemenea, este membru în Comisia pentru Bugete (BUDG) și în Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare (ECON) ale Parlamentului European. Grindeanu e un provincial care înțelege Bruxelles-ul prin intermediul interlopitului Claudi Manda, pe care l-a promovat secretar general al PSD.
  • Viziune geo-strategică: Mureșan e președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova și susține Ucraina, Grindeanu a făcut ”diversiunea Bâstroe” pentru a lovi Ucraina , pe la spate, cu argumente rusești.
  • Viziune bugetară: Mureșan e unul dintre cei mai apreciați specialiști în bugete la nivelul Parlamentului european, Grindeanu e expert în a crea deficite bugetare, printr-un populism grețos.
  • Bună-credință: Mureșan – 100%, Grindeanu – 0%.
  • Comunicare: Mureșan comunică lejer și onest, Grindeanu e un pulverizator de minciuni.
  • Anturaj: Mureșan se consultă cu Manfred Weber (președintele PPE), Roberta Metsola (președinta Parlamentului European) și Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene) la nivel continental, cu Ilie Bolojan la nivel național, Grindeanu ia lumină de la Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Paul Stănescu, Natalia Intotero și Marius Budăi.
  • Susținere politică: Mureșan are în spate trei partide care la alegeri au obținut 32,43% (PNL – 13,74%, USR – 12,33%, UDMR – 6,36%), Grindeanu are doar PSD, cu 22,13%. E drept că între timp PSD a mai racolat ceva traseiști de pe la extremiști și că mizează și pe puciștii de dată recentă din PNL (”gruparea Veștea-Thuma-Gorghiu”), dar tot nu se apropie de cifrele polului de centru-dreapta. Cifrele reprezintă media între scorul de la Senat și cel de la Camera Deputaților.

Nici Siegfried Mureșan, nici Sorin Grindeanu nu se bazează pe o majoritate parlamentară. Tocmai de aceea, rotația a două guverne minoritare (PNL-USR-UDMR, respectiv PSD), cu tabere politice care să se susțină reciproc, pe baza unui protocol de guvernare, este soluția corectă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

EDITORIALE:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Domnule Cartianu, de ce faceti afirmatia ca „La APROAPE toate aceste capitole, Sigfried Mureșan îl domină zdrobitor pe Sorin Grindeanu.”?
    Exista vreun capitol la care, Grindeanu sa-l domine pe Sigried Muresan?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -