Turcia are aceeași problemă ca și noi cu rușii. Rușii le-au furat tezaurul descoperit de Schliemann la Troia.
Povestea, pe scurt.
În 1873, arheologul german Heinrich Schliemann a descoperit la Hisarlik un mare tezaur de aur, argint și bronz, pe care l-a numit ”Tezaurul lui Priam” (Priam’s Treasure), crezând că aparținuse legendarului rege al Troiei.
Astăzi se știe că Schliemann s-a înșelat: obiectele provin din nivelul arheologic Troia II, cu aproximativ 1.000 de ani mai vechi decât perioada presupusă a războiului troian și a regelui Priam.
Schliemann a scos ilegal tezaurul din Imperiul Otoman, ascunzându-l și transportându-l în afara Anatoliei. Autoritățile otomane l-au dat în judecată și au obținut ulterior doar o parte din descoperiri și despăgubiri financiare.
Cea mai mare parte a tezaurului a ajuns în Berlin, unde a fost expusă în muzeele germane până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În 1945, odată cu căderea Berlinului, Armata Roșie a preluat tezaurul și l-a transportat în secret la Moscova. Timp de aproape 50 de ani, URSS a negat că-l deține. Abia după prăbușirea Uniunii Sovietice, în anii 1990, Rusia a recunoscut oficial că păstrează ”Aurul Troiei”.
Astăzi, cea mai valoroasă parte a tezaurului – diademe de aur, cercei, coliere, vase și aproximativ 259 de piese – este expusă la Pușkin State Museum of Fine Arts, iar alte obiecte se află la Hermitage Museum.
La Muzeul de Arheologie din Istanbul, turcii expun astăzi poze din muzeul rușilor cu tezaurul lor.
Povestea seamănă izbitor cu a tezaurului nostru, furat tot de ruși.
Și noi, și turcii avem astăzi un mare respect pentru ticăloșii de ruși. Indiferent de câte mizerii ne-au făcut, îi considerăm mari, viteji, importanți. Îi considerăm prieteni, iubitori de noi. Îi așteptăm mereu cu emoție și nerăbdare. Să ne mai fure în continuare.
Călătorește! Descoperă! Învață!




Vă rog să continuați, domnule Păun. Dar e greu de mișcat spiritual nația aceasta. Am depășit 80 de ani de când propășirea comunistă ne-a distrus gândirea critică. Iar ura adevarată care ne-ar putea readuce înapoi în lumea pierdută, civilizată, lipsește. Realitatea e tristă. „Cel mai detestat om este cel ce spune adevărul” – Platon.
Vă mullțumesc.
Rudimentar popor, in ciuda imaginii pe care scriitorii rusi au incercat si au reusit sa o faca. Fura peste tot si tot ce pot, de la masini de spalat (soldatii cotropitori in Ucraina, la cererea nevestelor) pana la tezaure sau teritorii. Si, cu un tupeu urias, mint, inversand realitatea.
Cititi articolul lui Alecu Renita despre cate au patimit si patimesc fratii nostri din R Moldov si reflectati asupra indolentei noastre, ca romani.