vineri, decembrie 6, 2024
AcasăNewsAmbasadorul României la Paris: "Fratele meu are Covid-19. E internat în salonul...

Ambasadorul României la Paris: „Fratele meu are Covid-19. E internat în salonul de care se ocupa până acum”

-

Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, a anunțat pe Facebook că fratele său Petre (32 de ani), asistent medical la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, e infectat cu coronavirus.

De meserie jurnalist, Luca Niculescu se confruntă cu problema Covid-19 și în instituția pe care o conduce. Luni, 30 martie, ambasadorul anunța: „Am făcut câteva teste la sfârșitul săptămânii trecute și aseară am primit rezultatul: unii dintre colegii din Ambasadă au fost testați pozitiv. Starea lor de sănătate este bună. Din cauza acestei situații și a măsurilor de izolare care se impun, activitatea Ambasadei vă fi restrânsă”.

Cinci zile mai târziu, a dat o veste similară și despre fratele său, aflat la București.

„Am mai scris aici despre fratele meu cel mic, asistent medical la «Victor Babeș», aflat, alături de colegii săi, în prima linie a luptei cu pandemia. Mi-a spus însă azi că se numără printre cei diagnosticați cu Covid-19. A avut echipament corespunzător, s-a protejat conform normelor, a respectat toate regulile stricte din spital și din afara lui. Dar, după cum știm, virusul e foarte contagios. Și aici, în Franța, sunt atinși mulți medici, asistenți, infirmiere. În seara asta, Petre e internat în salonul de care se ocupa până acum, se simte bine și are o mare dorință: să se însănătoșească rapid, ca să-i îngrijească din nou pe «pacienții lui».”

- Advertisement -
Petre Niculescu și crezul său

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -