Acasă Infracțiuni Al treilea pușcăriaș PSD care a condus Camera Deputaților. Trei ani cu...

Al treilea pușcăriaș PSD care a condus Camera Deputaților. Trei ani cu executare pentru Valeriu Zgonea

După Adrian Năstase și Liviu Dragnea, PSD mai produce un pușcăriaș care are în CV funcția de președinte al Camerei Deputaților: Valeriu Zgonea. Acesta a fost condamnat luni la 3 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită.

Sentința în „cazul Zgonea”, pronunțată de Tribunalul Bucureşti, nu este definitivă. Verdictul final îl va da Curtea de Apel București.

Instanţa a mai dispus menţinerea măsurii asiguratorii pe suma de 62.143 de lei, la cât se ridică prejudiciul în acest caz.

Șefii Camerei Deputaților condamnați la închisoare pentru corupție

  • Adrian Năstase – a condus Camera Deputaților timp de 5 ani și jumătate (1992-1996 și 2004-2006).
  • Liviu Dragnea – a condus Camera Deputaților timp de 2 ani și jumătate (2016-2019).
  • Valeriu Zgonea – Camera Deputaților timp de 4 ani (2012-2016).

Dintre cei trei PSD-iști corupți, doi au în palmares sentințe definitive (Năstase și Dragnea), unul e condamnat în primă instanță (Zgonea).

Șpagă dublă: excursie la Viena + casă de vacanță în Covasna

Procurorii au demonstrat că Valeriu Zgonea a intervenit pentru numirea într-o importantă funcţie publică a fiicei unui consilier judeţean din Buzău.

Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Este vorba de Ionela Viorela Dobrică, în prezent deputat PSD de Buzău (aleasă în decembrie 2016).

Ulterior, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 de lei, reprezentând cheltuieli pe două direcții:

  • o excursie de lux la Viena, împreună cu concubina sa, incluzând bilete pentru concert;
  • o casă de vacanţă construită în judeţul Covasna.

„Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (…) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 – 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (…) şi (…), excursie contractată prin intermediul SC (…) SRL Buzău. (…) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (…) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (…) SA, cu explicaţia «prestări servicii»”, se arată în rechizitoriu.

Conform documentului, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile. „Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (…), acesta precizând că inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (…) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (…) de la Viena, legat de o vizită oficială a inculpatului”.

Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. PSD a cheltuit 430.000 de euro, din bani publici, pentru mitingul împotriva justiției! Pe scenă au „behăit” Dragnea, Tăriceanu, Firea, Pleșoianu

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings