Acest articol nu e un proces de intenţie. Nici un „atac” de presă la adresa unor instituţii ale statului român, şi-aşa făcute praf ani la rând de asalturi mai mult sau mai puţin dezirabile, ori de propria înecăciune în indiferenţă şi incompetenţă.
Şi nu e nici o porţie de marketing în sprijinul cuiva sau o lecţie în detrimentul altcuiva.
Este pur şi simplu un apel. Unul chiar disperat. Din partea noastră, în numele celor care au mai mare nevoie de ajutor în astfel de vremuri. Nu e timp pentru scos ochii, nici pentru deconturi politice, e momentul să ajutăm. E poate tot ce ne mai rămâne de făcut atunci când „sistemul” dă rateuri, când statul e depăşit, când organismul putred al instituţiilor nu mai poate crea reacţii de imunitate pentru semeni în faţa crizei.
Sunt două cazuri. Unul din Madrid, altul din Barcelona; ambele, deci, din Spania. Dar sunt, de fapt, mai multe. Ele sunt strigătul de disperare lansat în tăcere şi decenţă al celor care au fost blocaţi de criza coronavirus, lăsaţi fără resurse, izolaţi de locurile de baştină şi care nici măcar nu mai au puterea să ceară ajutor.
Nu-i priviţi ciudat. Şi nu-i judecaţi, nici nu-i luaţi la întrebări insidioase, aşa cum fac unii dintre cei care s-au repezit să comenteze ironic, de pildă, atunci când Lavinia Dionisiu a postat pe grupul de Facebook „Voluntari în Europa” marele ei necaz: a fost prinsă de pandemie în capitala Madrid, împreună cu copilul ei de 4 ani, a rămas fără jobul din Bucureşti, fără bani, fără posibilitatea de a se întreţine în Spania şi fără şansa de a urca într-un avion care s-o aducă înapoi acasă. Redăm postarea ei de miercuri, fără alte comentarii.
„Am asteptat aceste zboruri timp de o lună, dar nu au apărut. În continuare nu am avut nici un venit”
„Bună ziua!
O să relatez cât mai detaliat toată întâmplarea mea cu Ambasada! Va fi o postare lungă.
Mă aflu în Madrid din data de 22 februarie 2020.
Rămasă aici, am încercat să contactez Ambasada şi Consulatul, pentru repatriere, prima dată pe 23 martie 2020, de pe un număr de România. Aceştia mi-au confirmat că sunt trecută pe listă, în caz că există zboruri de repatriere, că rămân în evidenţa lor ca urgență si că NU este nevoie să le scriu povestea printr-un e-mail, dar cel mai bine ar fi să aştept să treacă 14 zile, deoarece există speranța că se va da drumul la zboruri.
Am aşteptat aceste zboruri timp de o lună, dar nu au apărut. În continuare nu am avut niciun venit. Singurul care lucrează este tatăl fiului meu minor, dar cu un salariu de 800 de euro ne este imposibil să trăim decent.
Acoperiş deasupra capului avem, dar nu se trăieşte doar din atât. În data de 7 mai 2020, am sunat încă o dată la același număr. Atunci mi s-a spus că au existat zboruri de repatriere în luna aprilie, dar nu ştie de ce nu am fost anunțată. Mi s-a cerut să le scriu povestea printr-un e-mail și să solicit ajutor acolo. Am trimis e-mailul împreună cu o soluţie de ajutorare pentru mine: aveam posibilitatea să mă ia prietenul meu din România, solicitam o foaie de drum pentru ca el să plece din România, măcar până la graniţa cu Spania, şi să ne putem duce acasă. Mi s-a comunicat că nu se poate oferi o foaie de drum şi că nu există nici alte zboruri de repatriere.
Pe 18.05.2020, am văzut anunţul de pe grupul «Voluntari în Europa», pentru repatriere, din partea Ambasadei, aşa că m-am înscris eu, cu fiul meu de 4 (patru) ani. Ieri, la ora 12.00, am încercat să iau legătura din nou la primul număr de telefon, mi s-a comunicat de la Ambasadă că nu există niciun zbor şi să solicit informaţii pe o altă adresă de e-mail.
La ora 17.21, am fost sunată de o doamnă, dânsa spunea că este de la Madrid, că apar în baza lor de date şi că s-a găsit un zbor de repatriere pentru mine şi fiul meu, pentru joi (21.05).
În acel moment, am întrebat-o care este preţul biletului, spunându-mi că este «în jur de 250 euro de persoană, inclusiv copilul va plăti aceeaşi sumă». Doamna a devenit recalcitrantă dupa ce i-am spus că eu nu îmi permit să achit 500 euro pentru două persoane, dânsa adăugând că ea «nu a zburat niciodată sub 250 euro».
Am solicitat retragerea de pe listă, deoarece eu nu îmi permit această sumă.
Nu am niciun venit în Spania, nu dețin rezidență aici, nu am muncit nici măcar o zi. Nu am niciun venit nici în Romania.
Cum mi-aș putea permite o aşa sumă dacă eu nu am avut venituri? De ce nu am primit o foaie de drum să pot pleca? Mi s-a părut că mi-au fost puse beţe în roate. După ani întregi de cotizare, am o problemă o singură dată, iar Ambasada nu îmi oferă ajutorul! Este lipsă de empatie şi de dragoste pentru cetăţenii voștri.”
Din criză de timp şi de resurse, nu putem verifica afirmaţiile tinerei mame din postarea de mai sus, în care acuză personalul Ambasadei de la Madrid pentru reacţia faţă de situaţia sa. Dar nici nu putem considera o invenţie apelul de mai sus. Prin urmare, lăsăm mesajul ca un semnal de alarmă şi aşteptăm eventual precizările sau dezminţirile Ambasadei. Deşi ideal ar fi ajutorul corpului diplomatic. Şi nu doar al lui…
Femeia nu are bani să revină în Bucureşti cu copilul. Nu ştim ce pot face ambasada, MAE, alte instituţii. Dar ştim că un avion zboară joi spre România (despre care, din câte se pare, românii n-au putut afla mai din vreme informaţii, poate reuşeau să facă rost de bani pentru bilete de avion…).
Întrebare: o putem urca pe românca noastră în acea aeronavă? Asta-i tot ce contează acum, lăsăm pentru altădată vinovăţii sau nevinovăţii, acuzaţii şi explicaţii. Nu mai e timp pentru vorbe! E nevoie de fapte bune. Putem? Vrem? Sau nu ne mai interesează?
Un caz asemănător la Barcelona
Într-o astfel de situaţie se găseşte și Roxana, româncă aflată la Barcelona, care s-a adresat redacţiei Epoch Times România, disperată că a rămas fără resurse în ţară străină şi că nu se poate întoarce acasă.
Roxana spune că a aflat despre faptul că joi ar fi un zbor spre casă nu de la consulat sau de la ambasadă, ci de la Tarom. Şi că un bilet la zborul organizat de compania aviatică împreună cu MAE costă 250 de euro, bani pe care ea nu şi-i poate permite. Femeia (care are acasă, în România, doi copii mici) spune că s-a rugat să poată plati 150 de euro, ultimii săi bani, şi restul într-o lună, dar fără succes.
„Am venit în data de 16 februarie în Spania, cu sora şi cumnatul. Am venit cu bani împrumutaţi din ţară pentru că aici am găsit de muncă. Am venit cu bani împrumutaţi din ţară ca să ne putem lua o cameră în care să stăm. Am plătit chiria pe două luni. Ne-au cerut banii pe două luni înainte. Am fost la muncă doar două săptămâni din trei pe care le-am apucat până în carantină. Când s-a dat carantină aici în Spania, eu am sunat la Consulat, le-am explicat situaţia mea. În momentele acelea aveam bani ca să pot pleca acasă dar au spus că nu o să facă niciun zbor, când o să facă un zbor o să mă anunţe.
Deci am sunat de pe 27 până pe data de 9, inclusiv, zi de zi, sperând că se va schimba ceva. În momentul în care s-a făcut acel zbor, pe data de 10, am sunat din nou. Am aflat de la altcineva că în ziua aceea va fi zborul şi costă 300 de euro. Şi am sunat şi am spus că vreau să plec şi eu acasă. Ei, în acest timp, mi-au spus că sunt trecută pe listă şi în caz că se va face vreun zbor o să plec. Când am sunat pe data de 10, dimineaţa, mi-au spus, de la Consulat de la Barcelona, că nu sunt trecută pe listă, că sunt o nesimţită…
(…) Le-am explicat că am doi copii minori în ţară, nu am soţ. Unul are un an şi opt luni şi fata face şase, nici nu are şase ani împliniţi. Mi-a spus domnul “Auziţi, doamnă, luaţi bani din ţară dacă nu aveţi din ce să supravieţuiţi”. Păi, domnule, de la cine să iau? De la copilaşii mei? I-am lăsat la o prietenă. Credeţi-mă că nu am o rudă în ţara să pot să spun “Îi las la ruda respectivă”. Nu le-am cerut bani, nu le-am cerut absolut nimic, doar să îmi permită să plec cu acel zbor acasă. Nu mi-au permis.”
Întrebată miercuri care este situaţia acum, Roxana a detaliat pentru Epoch Times România:
„Situaţia este acum în felul următor. Am sunat luni la Consulat şi am întrebat dacă se face un zbor. Eu primisem un e-mail de la TAROM că o să fie un zbor şi să iau legătura cu Ambasada. Iar ei nu mi-au recunoscut că va fi acel zbor.
(…) Ieri, de dimineaţă am sunat la Ambasadă. Eu deja ştiam că zborul este confirmat pentru data de 21, dar nu de la ei. Din alte surse. Am sunat ieri la Ambasadă şi am întrebat de dimineaţa «Este zbor?», «Nu, nu este. În caz că o să fie, o să vă anunţăm».
Aseară, pe la ora 19.30, mă sună acel domn. Dar, înainte de chestia asta, m-a sunat o doamnă care mi-a spus că nu ştie să-mi explice cât este biletul. I-am spus că nu pot plăti mai mult de 150 de euro dacă preţul biletului este mai scump. Nu pot plăti mai mult de 150 de euro pentru că sunt de două luni fără muncă. La care doamna mi-a spus: «Atunci, aşteptăm un telefon de la dumneavoastră să ne spuneţi dacă plecaţi sau nu». Peste o oră m-a sunat respectivul domn şi i-am spus aceeaşi chestie: «Domnule, eu nu am bani. Nu pot plăti decât suma asta de 150 de euro şi să îmi faceţi în aşa fel încât să plătesc diferenţa în ţară, într-o lună de zile, altfel nu pot plăti această sumă». Şi mi-a spus că să mă împrumut de bani în ţară, deşi suma de 150 de euro e tot împrumutată din România”.
cine i-a trimis aia sa-i aduca inapoi!!!…intr-adevar sunt romani ,dar nu cetateni romani!!!..clar??…astia i-au durut direct in basca ani de zile de tara asta de cacat si acum vin cu mila !!!…cetatenii romani sunt cei care au ramas in tara ,cei care au luptata cu mafia psd-ista..zilnic….