sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaAflată într-o severă criză de soldați, Rusia obligă răniții să revină pe...

Aflată într-o severă criză de soldați, Rusia obligă răniții să revină pe front. Se fac recrutări printre companiile private de securitate și oferte speciale pentru voluntari

-

Rusia se confruntă în acest moment cu un foarte grav deficit de personal militar, spun oficiali americani citați de CNN. Criza e atât de mare, încât autoritățile au recurs la măsuri uneori disperate, cum ar fi aceea de a-i obliga pe răniții care s-au recuperat să se întoarcă pe frontul din Ucraina.

Moscova caută acum cu asiduitate noi modalități de a-și crește numărul de trupe, iar metodele sunt foarte variate. „Armata rusă suferă de o lipsă severă de personal în Ucraina. Credem că Ministerul rus al Apărării (MOD) încearcă să recruteze membri ai serviciilor contractuale pentru a compensa aceste lipsuri de personal, inclusiv prin obligarea soldaților răniți să reintre în luptă, prin achiziționarea de personal de la companii private de securitate și prin plata de prime pentru recruți”, a declarat unul din oficialii americani pentru CNN.

Doi lucrători de la Pentagon au spus că SUA au „informații credibile” potrivit cărora Ministerul rus al Apărării „probabil va începe” să recruteze criminali condamnați pe care-i va trimite în Ucraina „în schimbul grațierii și al compensațiilor financiare”.

Criza are ca substrat, explică ofițeri superiori din armatele statelor NATO, de corupția endemică din Armata rusă. Oficial, Rusia are circa 1.000.000 de militari, ceea ce ar trebui să-i permită să suporte cu ușurință pierderile suferite în Ucraina. Problema este că numărul e mult umflat în acte, comparativ cu realitatea. Există o diferență de sute de mii de soldați între ce se declară și bugetează, pe de o parte, și ce există pe teren, pe de altă parte. Banii pentru întreținerea, plata și instruirea soldaților fictivi intră în buzunarele generalilor, ale firmelor furnizoare de servicii și echipamente (care sunt controlate tot de oligarhia lui Putin) și ale serviciilor secrete.

- Advertisement -

Acum, când numărul soldaților ruși uciși sau răniți de la începutul războiului se apropie de 100.000, se descoperă cu Moscova nu prea are pe cine să mai trimită în loc.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat săptămâna trecută Armatei să crească numărul de trupe cu 137.000.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care a contribuit decisiv la încheierea Războiului Rece. Avea 91 de ani

* Rusia termină stocurile de rachete de înaltă precizie: mai are doar 20% din sistemele Iskander și 45% din cele Kalibr. Din cauza crizei, folosește acum sistemele antiaeriene S-300 pentru a ataca ținte la sol

* Experții militari ruși, terifiați de loviturile ucrainene cu sisteme HIMARS: „Sunt incredibil de precise. Singurul lucru care ne rămâne este să lipim trei icoane pe poartă”

* Partizanii ucraineni au spulberat un hotel din Melitopol, unde spionii ruși ai FSB se distraseră cu prostituatele locale. Cei scăpați teferi au fugit în pantaloni scurți

* „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

* „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* Cât câștigă pe an un șef la Poliția Locală Iași, pensionat la 46 de ani: 128.460 de lei pensie și 137.253 de lei salariu și sporuri de la Primărie

* Ruptură brutală între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu! „Am spălat de păcate un mic monstru. Am greșit. I-am iertat toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor”

* Șoc la US Open: Simona Halep a fost eliminată în turul 1, de către o ucraineancă de 20 de ani, venită din calificări!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -