Acesta era visul „bătrânului” lui Hemingway! În Japonia a fost prins un ton roșu de 1,8 milioane de dolari

1
2423

Un ton roşu uriaş a fost vândut duminică, la Tokyo, cu suma de 193,2 milioane de yeni (1,8 milioane de dolari), la prima licitaţie din 2020 pe piaţa de peşte din capitala Japoniei, relatează Agenția DPA, citată de Agerpres.

Tonul roşu cântărea 276 de kilograme, iar licitația a stabilit un preț de 700.000 de yeni (6.522 de dolari) pe kilogram.

Licitația a fost organizată la piaţa de peşte Toyosu din Tokyo. Uriașul ton roșu a fost cumpărat de compania Kiyomura, care administrează Sushi Zanmai, principalul lanţ de restaurante de sushi.

„Mă simt chiar grozav că am făcut o ofertă câştigătoare, pentru că aceasta este prima licitaţie din era Reiwa”, a declarat Kiyoshi Kimura, preşedintele companiei Kiyomura, referindu-se la epoca imperială care a început în mai, odată cu încoronarea noului împărat, Naruhito (Reiwa = ordine și armonie).

„Este scump, dar aş dori ca toţi clienţii să încerce cel mai bun ton”, a mai spus Kimura.

Peştele a fost prins în Oma, în largul coastelor celei mai mari insule din arhipelagul nipon, Honshu. Este unul dintre cele mai bune locuri de pescuit din ţară.

Recordul pentru cumpărarea unui ton roşu a fost stabilit la licitaţia de anul trecut, când același Kiyoshi Kimura a plătit suma de 333,6 milioane de yeni (3,1 milioane de dolari) pentru un pește care cântărea 278 de kilograme. Atunci, prețul pe kilogram a fost chiar mai mare: 11.151 de dolari.

Japonia se numără printre principalii consumatori de ton roşu din lume, iar pescuitul în exces al acestuia atrage critici puternice la nivel internaţional.

Peștele-spadă al bătrânului Santiago 

Povestea tonului uriaș amintește de o celebră nuvelă a lui Ernest Hemingway (socotită de unii roman scurt): Bătrânul și marea, în original „The Old Man and the Sea”. Publicată în 1952, a fost ultima operă importantă a marelui scriitor american, care avea să se sinucidă în 1961.

Personajul legendar al lui Hemingway este bătrânul Santiago, pescar sărac dintr-un sat de pe coasta Cubei. După 84 de zile în care Santiago nu a prins nici măcar un pește, în undița sa a picat un marlin, un pește-spadă uriaș. Două zile și două nopți durează lupta îndârjită dintre om si pește, care trage barca după el în larg. În sfârșit răpus, marlinul este prea mare ca să poată fi ridicat la bord. Santiago îl leagă de barcă, lăsându-l în apă, dar, pe drumul de întoarcere, rechinii îl devorează cu toată împotrivirea disperată a bătrânului. Acesta revine la țărm epuizat și aducând cu el doar scheletul peștelui.

Lupta cu peștele simbolizează bătălia omului cu existența, încordare surdă (ca atunci când bătrânul strânge în mâinile rănite frânghia de care trage din răsputeri uriașul venit din adâncuri), înfruntarea pe față (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere înseamnă mai ales efort cotidian, bucuria, victoria și măreția înfrângerii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ioan Becali a vrut să fure vioara Stradivarius a lui Ion Voicu! El a încercat să profite de prietenia cu Mădălin Voicu. Vioara aparținea statului român

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.