Acasă Dezvăluiri "Abramburica" a evoluat: nu-și mai dă foc "în piața publică", doar amenință...

„Abramburica” a evoluat: nu-și mai dă foc „în piața publică”, doar amenință cu emigrarea. De pușcărie a scăpat-o prescripția

Ecaterina Andronescu, senator PSD, ne amenință din nou că ne părăsește. De data asta, nu-și mai dă foc în piața publică (așa cum promitea în 2014, când o căutau procurorii), ci vrea să îngroașe rândurile diasporei. Vrea din gură, că în realitate nu pleacă de la măcelăria numită România!

Ecaterina Andronescu, supranumită „Abramburica” (de la numeroasele „reforme” prin care a abramburit învățământul din România), a avut o ieşire nervoasă, miercuri, în direct la România TV. „Pana” sa de luciditate a survenit când i s-a spus că e posibil să dea explicaţii în cazul profesorului concediat pentru că o critica pe Facebook.

„Abramburica” a declarat că nu ar fi cerut nimănui aşa ceva şi că, dacă va fi „târâtă în mizerii”, va lua decizia să plece din ţară.

Discuţia a plecat de la dosarul PSD Arad, întocmit de procurorii DNA, în care Barta Paul Sebastian, fost inspector şcolar până în 2 iulie 2019, a fost „eliberat din funcție”, prin decizie a inspectorului general şcolar, după ce a criticat pe Facebook modificări legislative ce se „pritoceau” la Ministerul Educaţiei.

„Personal, vă mărturisesc că sunt uimită, efectiv, de ceea ce s-a întâmplat acolo şi aştept să fie dovezi pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Dar, apropo de Arad, am văzut şi eu o ştire astăzi, că eu i-aş fi cerut inspectoarei de Arad să-l dea afară din Inspectorat pe un domn profesor inspector care mă critica pe mine pe Facebook. N-am cerut nici doamnei aceleia şi nici altei doamne, nimănui, aşa ceva! Vreau să spun răspicat că nu am făcut lucrul ăsta”, a spus Ecaterina Andronescu.

Moderatoarea emisiunii a intervenit, șmecherește: „Tare îmi este că o să văd dând nişte explicaţii oficial pe undeva…”.

Andronescu a avut o ieşire nervoasă, aproape strigând: „Asta ar fi chiar culmea! Nu mi-am dorit niciodată să plec din această ţară, dar dacă se întâmplă lucruri, ca un om nevinovat să fie târât în mizerii… lucrul ăsta, să ştiţi că m-ar determina să iau hotărârea pe care nu aş fi luat-o niciodată altfel. Dar nu se poate aşa ceva. Chiar nu se poate”.

A scăpat de pușcărie prin prescrierea faptelor

Ecaterina Andronescu a mai amenințat cu „ieșirea de pe radar”. În 2014, când a izbucnit „scandalul Microsoft”, în care DNA a cerut urmărirea sa penală, „Abramburica” a trecut la amenințări extreme, cvasi-jihadiste, tot la România TV: „Niciodată nu am pretins de la nimeni nici măcar un ban, niciodată! Dacă cineva poate să confirme altfel, să vină să îmi spună. Eu cred că este o încercare de linşaj public, nu ştiu cum să numesc lucrul acesta. Niciodată, de la nimeni, nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri, îmi dau foc în piaţa publică! Niciodată nu mi-am pus problema că voi ajunge într-o astfel de situaţie. Mi se pare îngrozitor de mult, mi se pare de neacceptat într-o ţară normală să acuzi un om care nu a luat un ban”.

Ecaterina Andronescu a scăpat de acuzațiile din „dosarul Microsoft” doar prin prescrierea faptelor. „Abramburica” era acuzată de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Șpaga venea de la compania Siveco, iar multipla ministră a Educației a primit o porție din „cașcavalul” de 20 de milioane de euro.

Procurorul DNA care a lungit dosarul până la prescrierea faptelor a fost Mihaela Iorga-Moraru, cea care ulterior a ajuns la Secția Specială a Adinei Florea și a atacat-o mizerabil pe fosta sa șefă, Laura Codruța Kovesi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Bloomberg îl numește pe premierul României „Orban-ul cel bun al Europei”

* Chirieac îi pupă pingelele lui Adrian Năstase: „Nu are nevoie de decorație, îl va decora cartea de istorie”

* Generalul de carton Ilie Năstase îl jignește pe Iohannis, spunându-i „mut” pentru retragerea decorațiilor

* Brexit decis în alegeri. O zi decisivă pentru românii din Marea Britanie. Va câștiga Boris sau va pierde?

* Orban a dat de greu: anticipatele și alegerea primarilor, probleme la care n-are răspuns

* Putin, noul Stalin, atacă UE pentru că a denunțat Pactul Ribentrop-Molotov: „o minciună nerușinată”

* Cu câteva ore înainte de vot, Boris e speriat că nu va câștiga. 9 motive pentru care românii nu țin cu el

* Iohannis, decizie rapidă! Penalii Năstase, Severin și Dan Voiculescu, lăsați fără decorații

loading...

2 COMENTARII

  1. Ne trebuie școli de meserii. Altfel aducem forță de muncă din Asia, ani la rând. Nu putem merge înainte cu sloganul: „Ori toți doctori ori toți nebuni.

    Ecaterina Andronescu moare ca o curvă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările