În plină criză a facturilor uriașe la energie, președintele ANRE, fostul deputat PSD-ist Dumitru Chiriță, a plecat în concediu în Republica Dominicană, anunță Cursdeguvernare.ro! Șeful agenției care ar fi trebuit să vegheze să nu se întâmple dezastrul care a lovit românii în această iarnă a anunțat, oficial, că ar fi în concediu medical, dar mai multe surse au confirmat însă că Dumitru Chiriță e plecat, de fapt, în vacanță în Caraibe!
În timp ce toată țara se dă de ceasul morții să iasă din haosul provocat de ANRE, fostul deputat social-democrat n-a mai fost văzut la birou încă de vinerea trecută. Luni, în schimb, el a fost văzut în Punta Cana, din Republica Dominicană.
ANRE joacă rol decisiv în stabilirea prețurilor pe piața energiei electrice și a gazelor naturale. Spre exemplu, creșterea prețului gigacaloriei în București cu 85%, până la 980 de lei, a fost aprobată de ANRE.
Chiriță, fost electrician ajuns deputat PSD, a câștigat 700.000 de lei ca șef al ANRE în 2020. Adjunctul său, Alexandru Stănescu, fost senator PSD, are un venit de circa 500.000 de lei pe an
Tot ANRE ar fi trebuit, în ultimii ani, conform calendarului stabilit cu Comisia Europeană, să lucreze asiduu la mecanismele de control necesare înaintea liberalizării pieței de energie (produsă anul trecut). Nu s-a întâmplat însă acest lucru, iar membri ai Parlamentului au acuzat chiar că șefii ANRE – instituție independentă, care nu se supune nici Guvernului, nici Legislativului – au blocat inițiativele menite să avantajeze consumatorii. Totul s-a făcut pentru a fi favorizate firmele distribuitoare de gaze.
Nici măcar campaniile de informare a populației privind ce e de făcut pentru încheierea unor contracte cinstite cu distribuitorii nu au fost făcute, ceea ce a dus la haos și derută printre consumatorii casnici.
În această iarnă, ca urmare a lipsei mecanismelor de verificare și a complicității ANRE, prețurile la gaze și energie electrică au explodat. Firmele mici și mijlocii, în special cele de producție, au intrat în faliment după ce le-au venit facturi și de 8 ori mai mari la gaze! Consumatorii au fost și ei șocați să descopere facturi uriașe. S-au închis școli și teatre, iar primăriile au rămas fără bani să achite nota de plată la utilități.
ANRE este condusă de foarte mulți ani de PSD, care a populat instituția cu oameni de partid. Președintele Dumitru Chiriță și vicepreședintele Alexandru Stănescu (fratele lui Paul Stănescu) sunt, amândoi, foști parlamentari PSD.
Dumitru Chiriță e președintele ANRE din noiembrie 2017 și are salariu de 57.000 de lei pe lună. Conform propriei sale declarații de avere, doar în 2020 a câștigat, din salariul de șef al instituției, 700.000 de lei! De profesie electrician, actualul șef al ANRE se ocupa, înainte de 1990, de schimbarea becurilor și a prizelor la intreprinderea IDEB. După Revoluție a intrat în mișcarea sindicală și, de acolo, în PSD. De acolo i s-au deschis porțile către prosperitate, funcții, bani și vacanțele în Republica Dominicană.
Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD numit de curând vicepreședinte al ANRE fără concurs și fără ca măcar să fie audiat în comisiile Parlamentului, va avea un salariu mediu anual de 500.000 de lei (aproape 42.000 de lei pe lună).
Paradis turistic în Marea Caraibelor
Fostă colonie spaniolă, Republica Dominicană este un paradis turistic din Marea Caraibelor. Are o suprafață de 48.730 km² (de 4,9 ori mai mică decât cea a României) și o populație de 9.760.000 de locuitori (53% față de cea a României).
Republica Dominicană împarte cu Haiti a doua cea mai mare insulă din Marea Caraibelor, după Cuba.
Insulele-stat învecinate sunt Jamaica, Cuba și Insulele Cayman (la vest), Bahamas (la nord-vest), Insulele Turks & Caicos (la nord), Insulele Virgine Britanice (la est), Aruba și Curaçao (la sud).
Capitala Republicii Dominicane este Santo Domingo, oraș cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, mai mare chiar decât cea a Bucureștiului. Santo Domingo a fost construit la scurt timp după colonizarea noii lumi și a fost considerat prima capitală americană.
Pentru haosul din facturi acest individ trebuie bagat la puscarie. Salariu si bonificatiile sunt ametitoare. In declaratia de avere el castiga 700.000 lei anual. Este inadmisibil ce sinecura avem aici. Liberalizarea pietei a fost facuta in bataie de joc, in loc sa se mearga cu o plafonare si nu aveam aceasta nebunie si isterie. In plina pandemie mii de oameni sunt la ghisee speriati ca ajung sa fie executati silit. Iar nenorocitul asta este in concediu. De ce nu i se face plangere penala, de ce nu este adus in lanturi in Parlament? Pentru ca este un mizerabil pus de PSD. Votati prostilor fesenismul in continuare sa imbogatim toti putorosii. Asta petrece pe picior mare si fraierii plang facturile aberante.