Poliția și Protecția Copilului din Bacău s-au sesizat după ce pe YouTube a apărut o filmare în care se vede cum căruciorul în care se afla un bebeluș e luat de vânt și dus în stradă în timp ce părinții acestuia se aflau într-o sală de jocuri de noroc. S-a deschis dosar penal.
Filmarea făcută luni seara are doar 56 de secunde, e de calitate slabă și făcută de la balconul unui bloc, dar dă palpitații oricui se uită. În cadru apare o persoană care împinge la un cărucior de copil. Oprește în dreptul unei săli de păcănele și intră, lăsând copilul singur, pe trotuarul absolut pustiu. Vântul bate cu putere și, imediat după ce persoana intră, căruciorul este împins rapid către strada pe care se vede că trec mașini.
În ultima clipă, când căruțul cu copilul ajunsese deja la marginea străzii, cineva iese din sala de jocuri și o rupe la fugă, reușind să-l oprească la timp.
Poliția a făcut cercetări și purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău a relatat că a fost vorba de o mămică de 21 de ani care venise cu căruciorul în care se afla un copil de un an și trei luni. Conform declarațiilor date de femeie, aceasta venise la sala de jocuri ca să-l ia acasă pe tată.
Puzderia de săli de jocuri și de pariuri care au răsărit precum ciupercile după ploaie până și în cele mai sărăcăcioase și îndepărtate cătunuri ale României a creat o o categorie masivă de oameni dependenți. Guvernul e mulțumit pentru că ia taxe, afaceriștii sunt mulțumiți pentru că fac profituri, în schimb publicul țintă – tinerii și categoriile cele mai sărace și mai defavorizate – este lipsit de orice apărare, pentru că programele de prevenire a dependenței față de jocurile de noroc sunt ca și inexistente.
În mai anul trecut, o altă scenă înfiorătoare devenită publică a avut loc în localitatea Anina, din județul Caraș-Severin. O femeie venită să-și ia acasă din sala de jocuri soțul a fost bătută bestial de acesta, cu scaunul, apoi cu un picior al scaunului. Bărbatul s-a enervat că fusese deranjat când își aștepta rândul să intre la păcănele.
Toți cei din sala de jocuri au fugit în momentul agresiunii. Nimeni n-a intervenit, iar casiera s-a încuiat în cabină.