ALDE revine la guvernare, prin fuziunea cu PNL! În comisia de negociere e și Rareș Bogdan. În paralel, Tăriceanu discută cu PSD și poate ajunge astfel în alianța cu PNL

4
840
PNL "integrează" ALDE după ce fostul partid-breloc al PSD n-a mai prins Parlamentul în 2020

ALDE se pregătește de fuziunea cu PNL, urmând astfel să se întoarcă și la guvernare după aproape 3 ani de “foamete”. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a confirmat oficial marți, citat de News.ro, că au început discuțiile privind fuziunea cu fostul aliat minor al regimului Dragnea în perioada 2017-2019.

Comisia de negociere din partea PNL, stabilită în Biroul Politic Național, este condusă de Dan Vîlceanu, secretarul general al partidului și mâna dreaptă a lui Florin Cîțu.

Din această „schemă” de recuperare a ALDE lipsește fostul președinte al partidului-breloc, Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu (C. A. C. P. Tăriceanu), care s-a retras din ALDE în 2020.

Tăriceanu are însă speranțe să fie și el recuperat de actuala coaliție, pentru a reveni de asemenea la conducta banilor publici. Antena 3 a relatat săptămâna trecută că atât C. A. C. P. Tăriceanu, cât și V. V. Ponta au fost văzuți dând târcoale pe la sediul PSD, unde ar fi angajat negocieri pentru a fi cooptați în partid.

În ceea ce privește ALDE, Ionuț Stroe a menționat: „S-a stabilit astăzi (marți – n. red.), în ședința BPN al PNL, componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este și motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE“.

Comisia care merge la discuțiile cu muribunda formațiune (ALDE n-a mai prins Parlamentul în alegerile din decembrie 2020) este condusă de Dan Vîlceanu și-i mai are printre membri pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma și Gheorghe Falcă.

ALDE a fost înființat în 2015 de C. A. C. P. Tăriceanu, după ce a plecat din PNL, în urma unor discuții cu Victor Ponta, liderul de atunci al PSD. A încercat să dărâme partidul liberal, reușind să smulgă la alegerile din 2016 peste 5% din procentele PNL și să intre în Parlament.

În perioada 2017-2019 a fost aliatul minor al PSD și al lui Dragnea în Parlament și la guvernare, luând parte din plin la toate atrocitățile împotriva Justiției, la demersurile de îndepărtare a României de pe orbita europeană și la executarea Laurei Codruța Kovesi din postul de procuror-șef al DNA.

Tot ALDE a propus în funcții doi dintre cei mai odioși executanți ai programului anti-european și anti-reforme din administrație: pe ministrul Tudorel Toader la Justiție și pe Renate Weber ca Avocatul Poporului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dîncu zice că PSD și PNL ar putea candida pe liste comune în 2024, precum USL în 2012! „Participăm împreună la alegeri dacă vom câștiga în cultura colaborării”

* Moartea fulgerătoare a lui David Sassoli, președintele Parlamentului European, din cauza unei bacterii. „Democrația a pierdut un campion”

* Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European, este o susținătoare a mișcării #Rezist din România

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (59) / Omul care prinde șoareci

* Ce mai face fugarul Mario Iorgulescu. ”Fizic este ciuruit, psihic este la pământ! Decât să stea în Italia ca la un fel de închisoare, ar prefera să vină în țară, să-și asume verdictul justiției”

* Putin le promite și celorlalți dictatori din țările ex-sovietice că-i ajută să rămână la putere în schimbul „alianței” cu Rusia, după modelul Belarus-Kazahstan

* Apelul intelectualilor ruși către Putin: „Dacă nu vom adera la NATO, ne vom transforma într-o provincie a Chinei”

* Surpriză: testul Covid din 16 decembrie al lui Djokovici apare negativ la verificarea făcută de „New York Times” și „Der Spiegel”! Australia investighează acum un fals în declarații al tenismenului sârb

4 COMENTARII

  1. Acum Rares Batistuta are timp, dupa ce a desfiintat pensiile speciale la fiecare 30 de zile de vreo doi ani incoace. Nici ca se putea mai bine, PNLSD + ALDE + Ponta = USL 2

    „Multumim” trantorului de la Cotroceni!

    • Si nu doar atat,, O grupare din PMP se agita sa provoace un congres peste capul actualului sef al partidului, ca sa determine fuziunea prin dizolvare a PMP in PNL. Evident, pentru aceasta isprava cativa dintre ei se vor alege cu niste oscioare de ros.
      Cat despre marele partid care va deveni PNL. propun sa se numeasca GN, adica Ghiveciul National.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here